Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mercedes AMG Petronas Formula 1 a anunțat că a încheiat anul financiar 2024 cu un profit net în valoare de 120 de milioane de lire sterline. Conform f1i.com, echipa și-a permis plata unui dividend record de 125 milioane de lire sterline către acționari.
Printre cei care au beneficiat de pe urma încasărilor record s-au numărat Toto Wolff, Mercedes-Benz Group și gigantul INEOS, sponsor important al echipei de F1.
Conform datelor depuse la Companies House în Marea Britanie, Mercedes a avut în 2024:
„Dividendul cuprinde un element al câștigurilor nedistribuite anterior din anii anteriori”, a explicat Mercedes pentru a justifica valoarea mai mare decât profitul net.
Mercedes a încheiat pe locul 2 în ierarhia constructorilor în sezonul 2023 din F1, iar acest lucru a însemnat o sumă considerabil mai mare pentru încasările de anul trecut.
„Rezultatele din 2024 arată capacitatea echipei de a valorifica atât oportunitățile comerciale, cât și performanțele competitive”, transmite sursa citată.
Contractele de sponsorizare și licențiere ale Mercedes F1 Team au reprezentat peste 60% din veniturile totale. Ele au consolidat impactul comercial al echipei la nivel global.
Din banii obținuți, Mercedes a demarat deja reamenajarea fabricii de șasiuri de la Brackley, plus construirea a două clădiri noi în 2025, parte a unui plan de optimizare a eficienței operaționale.
După zece etape disputate din anul în curs, George Russell se află pe locul 4, cu 136 de puncte, iar debutantul Kimi Antonelli pe 7, cu 63 de puncte.
În ierarhia constructorilor, Mercedes se află pe doi, cu 199 de puncte, la 175 de puncte în urma liderului detașat McLaren.
1 Oscar Piastri (McLaren) 198 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 176
3 Max Verstappen (RedBull) 155
4 George Russell (Mercedes) 136
5 Charles Leclerc (Ferrari) 104
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 79
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 63
8 Alexander Albon (Williams) 42
9 Esteban Ocon (Haas) 22
10 Isack Hadjar (Racing Bulls) 21
11 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 20
12 Lance Stroll (Aston Martin) 14
13 Carlos Sainz (Williams) 13
14 Pierre Gasly (Alpine) 11
15 Yuki Tsunoda (RedBull) 10
16 Fernando Alonso (Aston Martin) 8
17 Oliver Bearman (Haas) 6
18 Liam Lawson (Racing Bulls) 4
19 Gabriel Bortoleto (Alpine) 0
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0
1 McLaren 374 puncte
2 Mercedes 199
3 Ferrari 183
4 RedBull 162
5 Williams 55
6 Haas 28
7 Racing Bulls 28
8 Aston Martin 22
9 Kick Sauber 20
10 Alpine 11.