Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Charles Leclerc a vorbit despre parteneriatul cu Lewis Hamilton după zece etape disputate din sezonul 2025 al Formulei 1. Monegascul i-a realizat un portret sincer și admirativ multiplului campion mondial.
Leclerc a scos în evidență două aspecte importante care l-au impresionat la noul său coechipier: stilul de pilotaj și disciplina fantastică din afara circuitului.
„Mă așteptam la multe lucruri de la venirea lui Lewis în echipă, având atât de mult succes în Formula 1.
Te cam aștepți să vezi viteza și lucrurile speciale legate de condus”, a spus Leclerc.
„Toate acestea erau așteptate, dar am fost totuși surprins de modul în care frânează. Cât de târziu frânează este foarte, foarte, foarte impresionant”, a explicat Charles, citat de racingnews365.com.
„Este un stil de pilotaj pe care nu l-am văzut la niciun alt coechipier. Lewis e cu un pas înainte”, mărturisește Leclerc.
„Îl vezi gestionând atât de multe lucruri și zici:
Este 200% concentrat pe curse și, în același timp, totul în afara circuitului funcționează perfect”, a adăugat Leclerc.
„Este ceva ce voi lua ca exemplu pentru mine”, a încheiat Charles, conform sursei citate.
Lewis Hamilton Surprises Charles Leclerc in F1 Braking Battle with Royal Precision https://t.co/SfhBkvc2nL
— M Sports (@MSports_all) June 20, 2025
După zece etape disputate din sezonul 2025 al Formulei 1, Leclerc se află pe locul 5, cu 104 puncte acumulate, iar Hamilton pe șase, cu 79 de puncte.
Ferrari este pe locul trei în ierarhia constructorilor, cu 183 de puncte. Mercerdes are 199, iar McLaren 374.
1 Oscar Piastri (McLaren) 198 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 176
3 Max Verstappen (RedBull) 155
4 George Russell (Mercedes) 136
5 Charles Leclerc (Ferrari) 104
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 79
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 63
8 Alexander Albon (Williams) 42
9 Esteban Ocon (Haas) 22
10 Isack Hadjar (Racing Bulls) 21
11 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 20
12 Lance Stroll (Aston Martin) 14
13 Carlos Sainz (Williams) 13
14 Pierre Gasly (Alpine) 11
15 Yuki Tsunoda (RedBull) 10
16 Fernando Alonso (Aston Martin) 8
17 Oliver Bearman (Haas) 6
18 Liam Lawson (Racing Bulls) 4
19 Gabriel Bortoleto (Alpine) 0
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0
1 McLaren 374 puncte
2 Mercedes 199
3 Ferrari 183
4 RedBull 162
5 Williams 55
6 Haas 28
7 Racing Bulls 28
8 Aston Martin 22
9 Kick Sauber 20
10 Alpine 11.