Medierile și intermedierile președintelui Nicușor Dan îl duc pe poteca pe care a mai călcat cineva: Klaus Iohannis

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nicușor Dan stă cu fundul în două bărci: își ține o bucă în barca cu gheață, iar cealaltă în barca cu jăratec. Și atunci se pune întrebarea: ce se află între cele două bărci?

Răspuns greșit… Acolo se află el, Mediatorul, cel binecuvântat cu o temperatură acceptabilă, media dintre cele două bărci.

Desigur, ce-i mai sus e o metaforă. Un pamflet. Un spirit de glumă. O caterincă. Dar e singura care mă poate ajuta să înțeleg ce are în vedere domnul președinte atunci când vorbește de rolul său de mediator în conflictul dintre PSD și Ilie Bolojan.

Sigur, în orice conflict apariția unui mediator este binevenită, pentru că, cel puțin teoretic, duce la rezolvarea mai rapidă a diferendului. Iar ca să aibă succes, este de dorit ca mediatorul să fie cât mai neutru față de interesele părților aflate în litigiu.

Dar poate fi Nicușor Dan un asemenea mediator în conflictul pe care pretinde că urmează să-l medieze? Poate fi el atât de neutru față de interesele părților din acest conflict?

Categoric nu. Și iată de ce.

În primul rând, Constituția spune că președintele „exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”.

Puterile statului sunt trei: cea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. Este conflictul despre care vorbim născut între vreuna dintre cele trei puteri? Nu. Este acest conflict unul între stat și societate? Iarăși nu. Deci rolul de mediator asumat de dl. Dan nu are nicio legătură cu exigențele Constituției.

Este un conflict pur politic, născut în interiorul unei coaliții de guvernare, din coliziunea dintre interesele – manifeste sau ascunse – pe care le au cele două părți. Prin urmare, rolul de mediator este asumat de domnul președinte prin simpla sa voință, iar invocarea exigențelor constituționale pare mai degrabă un alibi.

Pentru a ajuta la rezolvarea corectă a conflictului, președintele ar fi trebuit mai întâi să identifice concret interesele celor două părți, să le evazueze și să le stabilească pe cele legitime și pe cele ilegitime, ca să știe cum se poziționează. Un demers pe care nu pare dispus să-l facă, preferând o echidistanță confortabilă, dar sterilă.

După cum a arătat destul de clar la interviul de la Europa FM, președintele doar a constatat că se află în derulare un conflict, acum așteaptă să se producă ruptura și abia apoi va încerca să medieze. Păi dacă ruptura s-a produs deja, la ce mai e bună medierea?

În al doilea rând, președintele este la rândul său un actor politic.

A câștigat alegerile pe baza unui anumit program, pe care e de dorit să și-l ducă la îndeplinire. Din acest motiv, în orice conflict pe care îl are de gestionat, președintele nu că ar fi de dorit, dar este obligat față de cei care i-au dat puterea să favorizeze partea care tinde să se apropie cel mai mult de propria sa platformă politică. În cazul de față: PSD sau Bolojan?

Pe de altă parte, există conflicte în care prezența unui mediator este chiar dăunătoare. Între bine și rău, între adevăr și minciună, prezența unui mediator, prin mediana pe care o asigură, nu face decât să permită răului și minciunii să sălășluiască în aceeași încăpere cu binele și cu adevărul, în loc să fie pe cât posibil evacuate.

Iar în evaluările pe care ar fi de dorit să le facă, domnul președinte are un parametru obiectiv la care să se raporteze: programul de guvernare. Cine urmărește și cine se îndepărtează de acest program? Cine minte și cine spune adevărul? Fără acest efort de înțelegere a cauzelor adânci care l-au iscat, Nicușor Dan va pluti doar pe la suprafața conflictului, fără să priceapă mare lucru din ce-i înauntru.

Însă toate acestea sunt valabile doar dacă-i acordăm domnului președinte prezumția de bună credință. Dacă nu, atunci lucrurile sunt clare: Nicușor Dan vrea să scape de Ilie Bolojan și, mimând echidistanța mediatorului, se folosește de PSD ca să nu-și asume el însuși responsabilitatea pentru un asemenea gest.

Eterna problemă Chiriac

Interviul de la Europa FM ne-a mai arătat însă ceva: președintele Dan nu a urmărit deloc reacțiile pe care le-a stârnit conferința de presă în care a anunțat desemnarea noilor șefi de Parchete. Sau dacă le-a urmărit, le-a ignorat.

De exemplu, a reluat la radio, intactă, aceeași pledoarie în favoarea doamnei Cristina Chiriac, cea care a ascuns vreme de doi ani probe de viol comis de un episcop asupra unui seminarist: „Nu a făcut nimic pentru că în ele (în filmări – nr) nu era abuz și era un act consimțit, nu erau minori”.

Este discutabil cât de „consimțit” putea fi un act sexual între protagoniști pe care îi despart, ca vârstă, cel puțin 30 de ani. În plus, și mult mai grav: între „actori” nu se consuma doar un raport sexual, ci și un dublu raport de putere: de la profesor la elev și de la episcop la viitor preot. Să știi toate aceste probe și totuși să le ții la sertar vreme de doi ani arată că nu prea ai ce căuta în meseria de procuror în general, necum în funcția de procuror general.

La fel și cu Voineag și Florența: Nicușor Dan a susținut în continuare că pozițiile de procuror șef adjunct, în care i-a numit pe cei doi, nu sunt poziții determinante, invocând drept dovadă că lumea nici măcar nu știe cine au fost până acum procurorii șefi adjuncți.

Ca și cum această stare de lucruri ar fi stabilită pentru veșnicie. Domnul președinte ignoră complet ipoteza că un procuror general prea slab și un adjunct prea efervescent ar putea duce rapid la o schimbare de facto a raportului de forțe dintre cele două funcții.

Iar domnul Voineag numai lipsit de efervescență nu e. Deși își va prelua mandatul pe 1 iulie, s-a grăbit să-și transfere șoferul personal de la DNA la Parchetul General încă înainte ca ministrul Justiției să trimită la Cotroceni propunerea de a-l numi procuror general adjunct – semn clar că deznodământul de la Cotroceni îi era cunoscut.

Dar de ce avea nevoie de șofer până pe 1 iulie? Pentru că, până atunci, nu se întoarce la Parchetul Tribunalului București, unde avea post rezervat, ci va fi consilierul procurorului general Cristina Chiriac.

Toate aceste mișcări făcute cu atâta siguranță de sine, petrecute pe sub nasul președintelui, subminează serios asigurările date de acesta că numirile din fruntea marilor Parchete nu au fost rezultatul unor negocieri politice, cu rezultat prestabilit.

Deja se cam adună chestiunile sensibile în care președintele ne cere să-l credem pe cuvânt. Dar când faptele și evenimentele îl contrazic, asta este din ce în ce mai greu.

La sfârșitul celor 10 ani de mandat, Klaus Iohannis și-a atins plenar un singur obiectiv politic nescris: să semene cât mai puțin cu predecesorul său, Traian Băsescu.

Dacă nu schimbă cursul președinției sale, Nicușor Dan riscă să atingă plenar un obiectiv similar: să semene cât mai mult cu predecesorul său, Klaus Iohannis.