Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Numirile semnate de președintele Nicușor Dan pentru șefia marilor Parchete au surprins multă lume, mai puțin pe Marius Voineag. Fostul șef al DNA pare să fi știut precis că va fi numit în funcția de adjunct al procurorului general cu ceva timp înainte ca președintele să-i semneze decretul de numire.
În Parchetul General circulă de aproximativ două săptămâni informația că Marius Voineag se pregătește să preia poziția de adjunct al procurorului general, deși procedura de desemnare era departe de a fi finalizată. Un indiciu în acest sens era faptul că Voineag intenționează să-și aducă în Parchetul General șoferul pe care l-a avut la DNA.
Între timp, a apărut și un document care susține această informație, obținut de G4Media.
Marius Voineag a semnat, la o dată neprecizată, o decizie prin care șoferul pe care l-a avut la DNA, Cristinel-Marian Vlăsceanu, este detașat la Parchetul General, în cadrul secției de urmărire penală, aflată în cooordonarea adjunctului procurorului general – exact postul pentru care Marius Voineag și-a depus candidatura.
A transmis această decizie, pentru confirmare, către conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, exercitată la acel moment de prim-adjunctul procurorului general, Ionuț-Ciprian Spiridon, întrucât postul de procuror general era deja vacantat, prin plecarea lui Alexandru Florența.
Ionuț Spiridon a emis la rândul său o decizie, prezentată la finalul acestui articol, prin care a aprobat detașarea șoferului. Decizia poartă data de 7 aprilie 2026. În aceeași zi, dar câteva ore mai târziu, mai exact la 18.10, ministrul Justiției anunța pe Facebook că a transmis la Cotroceni propunerile pentru șefia marilor Parchete – inclusiv pe Marius Voineag ca adjunct al procurorului general. Șoferul însă era deja detașat.
A doua zi, pe 8 aprilie, președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretul de numire a lui Marius Voineag în funcția de adjunct al procurorului general.
Dacă nu era desemnat, Marius Voineag ar fi urmat să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Am încercat să-l contactăm pe Marius Voineag pentru a-și exprima un punct de vedere asupra acestei situații – atât telefonic, cât și prin mesaj Whatsapp, dar nu a răspuns nicicum.
Odată cu informația privind transferul șoferului, ne-au parvenit de la multiple surse din Parchetul General informații conform cărora Marius Voineag face un lobby intens pe lângă președintele Nicușor Dan ca să-i accepte candidatura, motiv pentru care s-ar fi și deplasat în câteva rânduri la Cotroceni.
Pornind de la aceste informații, l-am întrebat pe președintele Nicușor Dan, la conferința de presă de miercuri seară, de câte ori a fost la el Marius Voineag ca să-l convingă că ceea ce apare în spațiul public despre el nu e adevărat.
Răspunsul președintelui: „Nu, n-a venit niciodată să mă convingă de ceva, a venit cred că de două ori în mandatul ăsta de președinte, pe chestiuni curente ale activității domniei sale”.
Cât de firesc este ca un șef de Parchet să vină la președintele țării ca să rezolve „chestiuni curente al activității domniei sale” lăsăm la aprecierea fiecăruia.
Documentul:

Keep up the good work!
Păi, n-am zis că N Dan este doar o marionetă?
Sistemul l-a împachetat cum a vrut.
În locul unui ficus mare, avem acum la Cotroceni un ficus bleg, mic și ofilit.
E tot mai clar ca omul a fost impachetat frumos de servicii care il au la mana cu ceva naspa. Ceva care, la vremea aia, il afecta inclusiv ca primar general la Bucuresti… E tot mai clar ca a fost santajat de servicii sa candideze la presedintie… Sa fie oare studiile? Sau altceva, „intunecos si rece”, cum zice CTP-ul? Problema e ca s-au prins si aia de la PSD, asa ca omul e compromis total.
Întreb. Cat mai suportăm chestia asta cu „șoferul meu”? Aceasta țară își permite un șofer personal pentru fiecare confucstor și vice din fiecare instituție? In alte țări premierii merg cu bicicleta iar la noi un procuror are șofer personal? Nu se poate să fie în număr de 2-3 șoferi pe instituție și care este liber și de serviciu ăla face drumul necesar? O listă publica cu numărul de șoferi din instituțiile publice ar ajuta. Și, de ce nu, mutarea „personalilor” in alte instituții. De la șofer de procuror la șofer de smurd. De la soferul primarului la șofer stb. In șofer de limuzină sa stea maxim 28 luni in acel tip de post. Fără permis categoriile a, b, c, d, e să nu se mai angajeze nimeni ca șofer.. ori este șofer complet ori Uber. Nu credeți că ar fi ok?