Home » Articole » Rareș Bogdan: Dacă mâine PSD ar anunța că votează un guvern cu Bolojan premier sunt absolut convins că n-ar mai exista nicio rezoluție anti-PSD. Bolojan e agentul AUR, singurul partid care crește electoral

Rareș Bogdan: Dacă mâine PSD ar anunța că votează un guvern cu Bolojan premier sunt absolut convins că n-ar mai exista nicio rezoluție anti-PSD. Bolojan e agentul AUR, singurul partid care crește electoral

1459
Screenshot
Ascultă articolul

Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan îl acuză din nou pe premierul demis Ilie Bolojan că întreține actuala criză politică, refuzând să plece de la guvernare, deși partidul și-a asumat să treacă în opoziție.  Bogdan afirmă că în tot „acest circ politic”, singurul partid care crește electoral este AUR, formațiunea extremistă condusă de George Simion:  „În niciun sondaj, AUR nu mai coboară sub 40%. Singurul câștigător al crizei politice este AUR, oamenii stau mănâncă popcorn, se uită la meciuri și cresc în sondaje”.

- articolul continuă mai jos -

Mai mult, liberalul îl învinovățește pe Bolojan că pune umărul la menținerea AUR în preferințe electorale. „În toată această perioadă, Ilie Bolojan a fost agent electoral pentru AUR. De altfel, nu l-am auzit pe Bolojan să zică un singur cuvințel împotriva AUR”, susține Rareș Bogdan, subliniind că Bolojan se încăpățânează să stea la guvernare, „o guvernare pe care în momentul acesta n-o mai gestionează, sau o gestionează foarte prost”.

În același timp, eurodeputatul liberal afirmă că el consideră că Bolojan n-ar mai avea nimic împotriva PSD, dacă social-democrații l-ar lăsa pe el în continuare să guverneze. „Sunt absolut convins că dacă PSD ar anunța mâine că ar vota un guvern PNL cu Bolojan premier nu va mai fi nicio problemă din partea PNL, nu ar mai exista nici o rezoluție anti PSD (…)”, a spus Rareș Bogdan, cu mențiunea că singurul care mai vrea să rezolve criză politică este președintele României, Nicușor Dan.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole