Home » Analize » Marea Britanie anunță înghețarea activelor și interdicții de călătorie pentru cei 386 de deputați ai Dumei de Stat care au votat pentru independența celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei

Marea Britanie anunță înghețarea activelor și interdicții de călătorie pentru cei 386 de deputați ai Dumei de Stat care au votat pentru independența celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei

Marea Britanie anunță înghețarea activelor și interdicții de călătorie pentru cei 386 de deputați ai Dumei de Stat care au votat pentru independența celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei
Sursa foto: Twitter / Liz Truss
Ascultă articolul

Marea Britanie a anunțat înghețarea activelor și interdicții de călătorie pentru cei 386 de deputați ai Dumei de Stat ruse care au votat pentru independența celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, relatează BBC și The Guardian.

Ministerul britanic de Externe a transmis că noile sancțiuni „vor interzice celor enumerați să călătorească în Regatul Unit, să acceseze bunuri deținute în Regatul Unit și să facă afaceri aici”.

- articolul continuă mai jos -

„Duma de Stat a Rusiei a ratificat în februarie tratate care recunoșteau independența regiunilor Lugansk și Donețk – parte a teritoriului suveran al Ucrainei – și a autorizat prezența permanentă a armatei ruse acolo, acționând ca pretext pentru invazia Rusiei”, se arată în comunicatul MAE de la Londra.

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a declarat că mișcarea i-a vizat pe „cei complici la invazia ilegală a Ucrainei de către Putin și pe cei care susțin acest război barbar”.

„Nu vom slăbi presiunile și vom continua să strângem șurubul asupra economiei ruse prin sancțiuni.

Împreună cu aliații noștri, stăm ferm alături de prietenii noștri ucraineni. Vom continua să sprijinim Ucraina cu ajutor umanitar, arme defensive și muncă diplomatică pentru izolarea Rusiei la nivel internațional”, a adăugat ea.

Sursa foto: Twitter / Liz Truss

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole