
Maratonul internațional de vâslit „Delta lui Ivan” a început la Tulcea: peste 40 km pe Dunăre în două zile, între sportivi și pasionați ai naturii
Maratonul internaţional de vâslit Ivan Patzaichin a început, sâmbătă dimineaţa, din faţa complexului memorial de pe faleza Dunării din Tulcea, la start prezentându-se atât iubitori ai mişcării în aer liber, cât şi sportivi de performanţă, competitorii urmând să parcurgă în două zile 46 de kilometri pe Dunăre,
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Unii dintre cei aproape 50 de amatori de mişcare în aer liber înscrişi în maraton la secţiunea dedicată sunt suporteri ai unor sportivi de performanţă, transmite Agerpres.
„Am venit împreună cu colegii mei. suntem o echipă de dragon boat la CSM Bucureşti. Sperăm să facem o figură frumoasă. Nu am venit cu bărcile noastre, dar modul de vâslire este similar, iar din acest motiv am venit cu pagăile noastre. Noi vâslim doar şase sau şapte kilometri la un antrenament şi practic, ne testăm acum”, a declarat Emilia Rasti Peţalis, din Bucureşti.
Printre cei aproape 50 de sportivi de performanţă, înregistraţi la categoria „Elite” care s-au prezentat sâmbătă la start se află atât vicecampioni naţionali la canoe, cât şi campioni mondiali la stand-up paddling, ei urmând să ajungă sâmbătă seara la Mila 23.
„De cinci ani, practic canoe. M-am înscris pentru că vreau să arăt ce pot”, a declarat pentru AGERPRES înainte de start Sebastian Boboc, legitimat la Farul Constanţa, vicecampion naţional la 500 de metri şi 4.000 de metri în acest an.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri seara, după ce participanţii şi-au preluat kit-urile de concurs. În discursurile susţinute, primarul municipiului, Ştefan Ilie, preşedinta asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, Ivona Potzaichin, şi vicepreşedintele asociaţiei, Teodor Frolu, îndemnându-i pe concurenţi să se bucure de experienţa pe care o vor avea.
„Mai mult decât să concureze, cel mai mult Ivan şi-ar fi dorit ca oamenii să se bucure de experienţă, şi nu mă refer doar la experienţa de vâslit, ci şi la experienţa pe care fiecare dintre competitori o va avea atunci când va parcurge acest traseu, Delta lui Ivan, care este unul frumos, spectaculos, mai ales atunci când îl faci la firul ierbii”, a declarat Ivona Potzaichin.
La rândul lui, vicepreşedintele asociaţiei, Teodor Frolu, a amintit că sâmbătă, în timpul cursei dedicate categoriei „Elite”, tulcenii care se vor plimba pe faleza Ivan Patzaichin vor putea urmări competiţia în timp real pe un ecran amplasat în apropierea memorialului.
Traseul Delta lui Ivan, Tulcea-Mila 23, a fost acreditat în 2024 de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării ca primul traseu de ecoturism, iar asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 doreşte să transforme maratonul într-una dintre cele mai importante competiţii din Europa de acest gen.
Potrivit asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, maratonul de vâslit nu este doar o competiţie sportivă, ci şi un model de turism sustenabil care îmbină protecţia mediului, educaţia ecologică, valorificarea patrimoniului natural şi cultural şi dezvoltarea unor infrastructuri inovative. Caracterul inovativ vine din amenajarea celor două puncte de înnoptare de pe traseul Delta lui Ivan, integrate armonios în natură, folosind materiale naturale şi sisteme autonome de energie şi din dezvoltarea unei aplicaţii digitale pentru ghidaj şi monitorizarea traseelor.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.