Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Piatra Craiului, aflată la graniţa dintre judeţele Cluj şi Bihor şi vizitată de numeroşi credincioşi bihoreni, a fost prădată de un hoţ care a luat banii din cutiile milei şi a sustras aparatura de la camerele de supraveghere pentru a-şi şterge urmele, anunță Bihoreanul.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani şi originar din judeţul Iaşi, a fost prins luni în gara CFR din Cluj-Napoca şi reţinut pentru 24 de ore.
Furtul s-a petrecut vineri, 13 septembrie, între orele 9 şi 16, iar o zi mai târziu un călugăr al mănăstirii a anunţat poliţia.
Hoţul a forţat două cutii ale milei şi a luat banii din interior, iar pentru a nu lăsa urme a sustras şi aparatura de înregistrare video a lăcaşului dintr-o cameră tehnică.
Polițiștii l-au identificat şi l-au găsit în gară, asupra lui fiind descoperite bunuri folosite la comiterea furtului.