G4Media.ro

Libanul vrea să interzică filmul „Barbie” pentru că „promovează homosexualitatea și schimbarea…

sursa foto: Captură video

Libanul vrea să interzică filmul „Barbie” pentru că „promovează homosexualitatea și schimbarea de sex”

Ministrul libanez al Culturii a anunţat, miercuri, că a cerut interzicerea filmului „Barbie”, susţinând că acesta „promovează homosexualitatea”, pe fondul creşterii retoricii anti-LGBT în una dintre cele mai liberale ţări din Orientul Mijlociu, scrie Le Figaro, citată de News.ro.

Într-o declaraţie, Mohammad Mourtada a afirmat că filmul, care a depăşit pragul de un miliard de dolari în box office la nivel mondial şi care urma să fie proiectat în Liban începând cu 31 august, „contravine valorilor morale şi religioase din Liban”.

Barbie „promovează homosexualitatea şi schimbarea de sex, susţine respingerea tutelei paterne, subminează şi ridiculizează rolul mamei şi pune la îndoială necesitatea căsătoriei şi a formării unei familii”, a adăugat ministrul.

Comedia regizoarei americane Greta Gerwig, în care joacă Margot Robbie şi Ryan Gosling de la Hollywood, o prezintă pe emblematica păpuşă Mattel aventurându-se îmbrăcată toată în roz alături de prietenul ei stângaci Ken.

Decizia ministrului vine în contextul în care în ţară se intensifică o campanie anti-LGBT+, condusă de puternicul Hezbollah pro-iranian. În iulie, liderul Hezbollah Hassan Nasrallah a afirmat că, potrivit legii islamice, orice homosexual „ar trebui ucis” şi a cerut boicotarea tuturor produselor curcubeu. Libanul este considerat mai „tolerant” faţă de homosexualitate decât alte state arabe. Dar instituţiile religioase continuă să exercite o influenţă majoră asupra afacerilor sociale şi culturale, iar homosexualitatea rămâne pedepsită prin lege.

Nouă deputaţi au prezentat luna trecută în parlament un proiect de lege pentru dezincriminarea homosexualităţii, dar au fost ţinta unei campanii de critici. Libanul a anulat mai multe activităţi LGBT+ în ultimii ani, în special sub presiunea autorităţilor religioase. Anul trecut, filmul de animaţie „Buzz Lightyear”, în care apărea un cuplu de lesbiene, a fost interzis.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...