Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Analiză Le Point (Franța), via Rador: Dezastru în Kidal, blocada orașului Bamako: junta maliană și aliații săi ruși, prinși în capcană, sunt dezamăgiți. La mai puțin de cinci ani de la sosirea mercenarilor Grupului Wagner, mirajul se risipeşte.
„Autoritățile maliene au tot dreptul să aleagă parteneri de încredere pentru a asigura integritatea teritorială a țării lor”. Declarația, datată 30 decembrie 2021, a fost semnată de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. La acea vreme, mercenarii Wagner începeau să se stabilească în Mali, în timp ce trupele Operațiunii Barkhane se pregăteau de retragere. Moscova s-a bucurat, denunțând „coloniștii” francezi pentru a preamări mai bine virtuțile unei națiuni „prietenoase”, chipurile dedicată stabilității țării. Mirajul a fost de scurtă durată.
Din 25 aprilie, lațul se strânge în jurul juntei militare conduse de Assimi Goïta și al susținătorilor săi ruși. Jihadiștii din JNIM și rebelii tuaregi au lansat o ofensivă majoră. Fortificațiile strategice Gao, Timbuktu și Sévaré se clatină. Chiar și capitala, Bamako, este practic încercuită și sub blocadă.
La Kidal a prins contur umilința pentru Moscova. Trupele lui Vladimir Putin au fost nevoite să abandoneze această fortăreață – simbol al suveranității recâștigate de statul malian în Nord – pentru a evita o baie de sânge.
Un eșec major pentru Kremlin, care folosise Mali ca vitrină pentru expertiza sa în domeniul securității. Mai ales că guvernul rus a condus direct operațiunile din țară de la moartea lui Evgheni Prigojin și dizolvarea miliției sale Wagner. Cei aproximativ 2.500 de soldați ai lui Putin se retrag acum în încercarea de a salva un regim aflat în pragul colapsului.
Departe de fanteziile Mariei Zaharova, haosul actual confirmă acest lucru: obiectivul Kremlinului nu a fost niciodată combaterea terorismului, ci instrumentalizarea unei junte ca pârghie de influență în Africa de Vest.
Această neputință a cuplului Bamako-Moscova aruncă țara într-o nouă criză existențială și reflectă predicția oarecum sardonică pe care un ofițer francez de rang înalt a făcut-o pentru publicaţia „Le Point” la plecarea din Gao: „Mult succes rușilor, probabil că vor fi repede dezamăgiți”. Cam asta este situaţia.
Traducerea Rador: Rodezia Costea