Japonia – paradisul spionilor ruși se află sub ameninţare

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Analiză FRANCE 24, via Rador: Japonia a devenit un „cuib” al spionilor ruși de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei, a dezvăluit duminică „The New York Times”. În realitate, însă, Moscova manifestă de mult timp un interes sporit față de această țară asiatică – mai ales având în vedere că Japonia a rămas, istoric vorbind, în urmă la capitolul contraspionaj.

Își desfășura activitatea dintr-un birou situat la doar zece minute de mers pe jos de sediul Agenției Naționale de Poliție – una dintre instituțiile-cheie responsabile cu coordonarea luptei împotriva ingerințelor străine. Un gest care părea să sfideze slăbiciunea capacităților de contraspionaj ale Japoniei.

Căci Maksim Vladimirovici Filşenkov făcea mult mai mult decât să-și îndeplinească atribuțiile oficiale de reprezentant în Japonia al companiei aeriene ruse Aeroflot. În realitate, el a contribuit la transformarea Japoniei într-un „cuib” de spioni ruși, potrivit unei anchete publicate de „The New York Times” duminică, 12 iulie.

Tehnologie japoneză în dronele și rachetele rusești

Sub această acoperire, directorul renumitei companii aeriene rusești ar conduce operațiuni de spionaj tehnologic. Maksim Vladimirovici Filşenkov a creat o rețea de eludare a sancțiunilor pentru a sprijini efortul de război rusesc în Ucraina.

Autoritățile ucrainene s-au plâns deja că armele rusești folosite în Ucraina conțin componente japoneze care nu ar fi trebuit să fie acolo. Aceasta este siuaţia în „aproximativ 90% din rachetele și dronele rusești”, a afirmat Vladislav Vlasiuk, comisarul pentru sancțiuni de pe lângă președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Una dintre figurile cheie în acest aflux de echipamente japoneze pe frontul ucrainean este, se pare, Maksim Vladimirovici Filşenkov. Conform unei anchete a „The New York Times”, acest veteran al GRU – serviciul de informații militare – a stabilit o rețea de agenți care cumpără sau fură tehnologii cu dublă utilizare, adică tehnologii care pot fi utilizate atât în ​​scopuri civile, cât și militare, și apoi le trimit în Rusia.

Acești spioni depun eforturi mari pentru a face acest comerț cât mai legal posibil, relatează „New York Times”. Majoritatea produselor din această categorie – produse farmaceutice, electrocasnice mici și așa mai departe – sunt exportate legal în țări terțe, cum ar fi Vietnamul, care apoi sunt de acord să le reexpedieze în Rusia. Acolo, aceste produse sunt dezmembrate pentru a recupera componente – cipuri, circuite electronice – utile pentru creșterea eficienței dronelor sau a rachetelor.

Maksim Vladimirovici Filşenkov, pe care „New York Times” a încercat în repetate rânduri, fără succes, să-l contacteze, conduce aceste operațiuni în numele unui misterios „Directorat 20” al serviciilor secrete rusești, „a cărui existență nu a fost niciodată dezvăluită până acum”, afirmă venerabilul cotidian de pe Coasta de Est a Statelor Unite.

„Dacă informațiile „New York Times” sunt corecte, ar însemna că furtul de tehnologie are acum propriul departament dedicat, ceea ce ar indica importanța pe care Moscova a acordat-o acestei misiuni”, notează Kevin Riehle, specialist în probleme de informații și securitate rusești la Universitatea Brunel din Londra.

Până acum, aceasta era doar una dintre sarcinile agenților GRU, gestionată de filialele locale ale acestui serviciu de informații.

O lungă tradiție a spionajului rusesc în Japonia

Ancheta „New York Times” ne permite, de asemenea, să măsurăm „cât de mult a câștigat Japonia în importanță în ochii Rusiei de la începutul războiului de invazie din Ucraina”, subliniază Christopher Hughes, specialist în Japonia la Universitatea din Warwick (Anglia).

Totuși, interesul spionilor ruși pentru arhipelag nu a început în 2022, subliniază acest expert. Încă de la începutul Războiului Rece, „Japonia a fost de interes pentru Rusia datorită statutului său de aliat privilegiat al Statelor Unite”, afirmă Christopher Hughes.

De-a lungul erei sovietice, acești agenți „au desfășurat spionaj industrial, au furat secrete comerciale și tehnologice, supraveghind îndeaproape bazele americane din Japonia”, rezumă Sanshiro Hosaka, specialist în operațiuni de informații și spionaj rusești în Asia la Centrul Internațional pentru Studii de Apărare și Securitate din Estonia.

Există o lungă tradiție a agenților clandestini sovietici care s-au infiltrat în Japonia încă din anii 1960, notează Kevin Riehle. Unul dintre cele mai faimoase exemple este Itiro Kuroba, un agent care a spionat pentru KGB din 1966 și a continuat să lucreze pentru serviciile secrete rusești chiar și după căderea regimului sovietic, până în 1995. Japonia i-a descoperit identitatea și activitățile de spionaj abia în 2008.

Cu toate acestea, lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei în 2022 a marcat un punct de cotitură. La scurt timp după începerea ostilităților, câteva sute de agenți ruși au fost expulzați din țările europene, iar Bătrânul Continent „a devenit un teatru de operațiuni mult mai periculos pentru spionii ruși”, subliniază Kevin Riehle.

„Serviciile de informații rusești sunt o mașinărie gigantică care s-a trezit cu un surplus de personal. A trebuit să li se atribuie sarcini, nu doar pentru a fi ocupate, ci și pentru a justifica continuarea primirii acelorași bugete”, explică Jenny Mathers, specialistă în probleme de securitate rusă la Universitatea Aberystwyth din Țara Galilor.

Trezirea Japoniei

Japonia apărea atunci ca un tărâm perfect de oportunități pentru spionii ruși care căutau acțiune. În primul rând, datorită tehnologiilor avansate care interesau foarte mult armata rusă. Dar și pentru că arhipelagul asiatic „reprezintă un adevărat paradis pentru spioni, așa cum a declarat un fost ofițer KGB aflat la post la Tokyo”, afirmă Sanshiro Hosaka.

Într-adevăr, „Japonia nu are un sistem propriu de informații care să vizeze în mod specific spionajul extern”, explică Jenny Mathers. „Pacifismul postbelic și dependența de Statele Unite au dominat mult timp dezbaterile privind problemele de securitate internă. Astfel, până la războiul din Ucraina, subiectul consolidării capacităților militare și de informații era considerat tabu în discursul public”, amintește Sanshiro Hosaka.

În realitate, Japonia a devenit „abilă în a asculta și a culege informații”, afirmă Christopher Hughes. Cu alte cuvinte, „este foarte probabil ca autoritățile să știe cine sunt membrii ambasadei ruse, ai misiunii comerciale rusești sau ai entităților precum Aeroflot care ar putea fi suspectați că lucrează pentru serviciile de informații”, confirmă Sanshiro Hosaka.

Însă „nu au mijloacele legale de a acționa în modul în care, de exemplu, ar putea-o face FBI-ul”, adaugă acest expert. „Invazia la scară largă a Rusiei a fost un semnal de alarmă pentru mulți pacifiști, iar Japonia a început să ia apărarea și contrainformațiile mai în serios”, afirmă el.

Accentul se pune acum pe adoptarea unei legi a contrainformațiilor și pe o mai bună organizare a diferitelor servicii care ar putea opera în acest domeniu, explică Christopher Hughes.

Pentru el, nu este surprinzător faptul că guvernul japonez a reacționat la dezvăluirile „New York Times” afirmând că trebuie făcute mai multe pentru a contracara riscul de interferență străină și spionaj. Această anchetă, conchide el, „vine într-un moment perfect pentru guvernul prim-ministrului Sanae Takaichi, care face presiuni pentru adoptarea acestor reforme privind serviciile de informații și contraspionaj”.

Traducere Rador: Gabriela Sîrbu