Home » Analize » Insulele Solomon interzic temporar Facebook, din cauza „utilizării abuzive” și în lipsa unei reglementări

Insulele Solomon interzic temporar Facebook, din cauza „utilizării abuzive” și în lipsa unei reglementări

Insulele Solomon interzic temporar Facebook, din cauza "utilizării abuzive" și în lipsa unei reglementări
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Guvernul din Insulele Solomon a decis să interzică temporar Facebook din cauza utilizării abuzive şi în lipsa unei reglementări în ceea ce priveşte site-ul reţelei sociale, a relatat marţi presa locală, citată de DPA.

Ministrul comunicaţiilor Peter Shanel Agovaka a confirmat decizia pentru ziarul Solomon Times, spunând că probleme controversate au fost ridicate prin intermediul platformei.

- articolul continuă mai jos -

El a precizat că există îngrijorări cu privire la lipsa legislaţiei care să „guverneze utilizarea internetului”.

„Limbaj abuziv împotriva miniştrilor, a prim-ministrului, atac la reputaţie, defăimare, toate acestea sunt probleme ce îngrijorează”, a declarat Agovaka pentru Solomon Times Online (STO).

„Utilizarea internetului în Insulele Solomon trebuie acum să fie reglementată cum se cuvine pentru a ne proteja tinerii de conţinutul dăunător”, a adăugat el.

Agovaka a asigurat că organizaţiile media vor putea în continuare să funcţioneze ca de obicei, cu excepţia pierderii accesului la platforma de social media.

Majoritatea mass-media în acest stat insular din Pacific foloseşte Facebook şi prim-ministrul utilizează platforma pentru a transmite live discursuri la nivel naţional, potrivit STO.

Agovaka a spus că guvernul are încă nevoie „să afle cum poate să facă acest lucru” şi nu a specificat cât timp va fi valabilă interdicţia.

„Operatorii trebuie să creeze un firewall pentru a bloca Facebook”, a considerat Agovaka.

În prezent, China, Iranul şi Coreea de Nord au impus de asemenea interdicţie asupra Facebook.

sursa foto: Pexels

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole