Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS, aflat în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare, a fost certificat la începutul acestui an ca Organizaţie de Proiectare de Autoritatea Aeronautică Militară Naţională a Ministerului Apărării, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare transmis, sâmbătă, AGERPRES, această certificare confirmă dreptul INCAS de a desfăşura activităţi de proiectare pentru aeronave militare, în conformitate cu cerinţele RMAR 21/EMAR 21, acoperind modificări şi reparaţii majore şi minore pentru aeronave de mici şi mari dimensiuni.
„Este o confirmare firească a muncii depuse şi a experienţei noastre în aviaţia militară, dar şi un punct de plecare pentru extinderea activităţilor viitoare”, a declarat directorul general al INCAS, dr. fiz. Adriana Ştefan, citată în comunicat.
Procesul, finalizat la sfârşitul anului 2025, a presupus alinierea la standarde europene şi naţionale de navigabilitate militară, audituri succesive şi consolidarea procedurilor interne de proiectare şi management tehnic.
În termeni instituţionali, certificarea marchează recunoaşterea unei capacităţi critice pentru cercetarea aplicată şi pentru ecosistemul naţional de apărare: aceea de a transforma expertiza ştiinţifică în soluţii aeronautice conforme cu cele mai exigente cerinţe operaţionale, precizează sursa citată.
Pentru cercetarea românească, certificarea consolidează rolul INCAS ca instituţie de prim rang într-un domeniu strategic, cu relevanţă directă pentru securitatea naţională şi capacitatea de inovare a României.
Într-un domeniu în care conformitatea este o condiţie de existenţă, nu o ambiţie, INCAS îşi confirmă capacitatea de a livra cercetare aerospaţială cu relevanţă strategică şi validare instituţională deplină, se mai arată în comunicat.