Hai la luptă împotriva corupției! Cu ce? Cu cine?

„România e o țară coruptă”. Așa și-a început președintele Nicușor Dan discursul de Ziua Națională, cu aerul că ne dă o noutate. De fapt, într-un fel anume, chiar ne aducea o noutate. Căci predecesorul domniei sale, Klaus Iohannis, a avut o altă tactică, de-a dreptul infailibilă, de combatere a fenomenului: nu vorbim despre corupție, deci corupția nu există. Președintele Dan, iată, vorbește.

Și tot spre deosebire de predecesorul său, Nicușor Dan a mai făcut ceva: a reintrodus corupția printre amenințările la securitatea națională, în Strategia de Apărare a Țării. Va urma, ni s-a spus, un plan de măsuri, care să implementeze Strategia în detaliu.

La modul general și pur teoretic, asta înseamnă că serviciile de informații vor trebui să aloce din nou resurse – umane și financiare – ca să monitorizeze cu prioritate acest fenomen, iar informațiile obținute să fie transmise către Parchet. Parchetul le va documenta cu celeritate, va trimite dosarele în instanță, iar instanțele vor pronunța sentințe aspre, descurajante, până când fenomenul corupției va dispărea cu desăvârșite. Dar asta doar în plan general și pur teoretic.

Să revenim cu picioarele pe pământ și să vedem cam ce poate face președintele în mod concret, după ce a stabilit cadrul legal de acțiune.

Începem cu serviciile de informații. De SIE nu ne ocupăm, căci are alte priorități: nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu auzim de noi și noi scandaluri în Formula 1. Și Gabriel Vlase e obligat de funcție și de pasiuni să urmărească fenomenul, lucrurile nu mai pot continua așa.

La SRI, nu mai există director civil de doi ani și jumătate. Promisiunea președintelui Dan de a rezolva problema a rămas la același stadiu ca acum jumătate de an, la preluarea mandatului: „O să fac o numire în următoarele luni”.

Numirea asta trebuie însă să treacă de Parlament – adică trebuie negociată cu toate partidele aflate la guvernare. Abia aceasta este adevărata provocare: cum să găsești numitorul comun între, spre exemplu, ce vrea PSD și ce vrea USR? Iar la cum merg lucrurile în Coaliție, să nu ne mire dacă peste altă jumătate de an răspunsul va fi același: o să facă o numire peste câteva luni.

Trecem la procurori. Procurorul general Alex Florența și șeful DNA Marius Voineag își termină mandatele în martie anul viitor. Până atunci, nu e de așteptat să se întâmple absolut nimic, dat fiind apetitul scăzut al celor doi de a se ocupa de fenomenul corupției.

Procurorul general a primit sarcina de a se ocupa de corupția din sistemul de Justiție, după ce mica secție din DNA dedicată acestui scop – și care tot mai prindea 8-10 magistrați corupți pe an – a fost desființată. La ora aceasta, năvodul lui Alex Florența e gol: zero cazuri instrumentate de „procurorii anume desemnați”, creația lui Cătălin Predoiu. Logica lui Iohannis, pusă în operă la nivel practic: nu avem dosare, nu există corupție.

La DNA lucrurile stau în mod fundamental diferit: năvodul pare plin, dar doar cu plevușcă. Deci practic e tot gol, pentru că unul dintre scopurile principale pentru care a fost creat DNA a fost tocmai combaterea marii corupții.

Aici, cea mai bună mărturie a depus-o procurorului șef al DNA, Marius Voineag, la un interviu G4Media. Chestionat asupra faptului că a clasat rapid dosarul privind achiziția de către Poliție, cu 20 de milioane de euro, a 600 de mașini BMW de la prietenul președintelui Klaus Iohannis, după o licitație care duhnea a trucaj, Marius Voineag a explicat: „Comisia a dat o ajustare”, adică o corecție financiară. Adică un procuror, și încă șeful anticorupției, ne spune că o sancțiune administrativă, cum este corecția financiară, înlătură caracterul penal al faptei. Nu mai bine se făcea avocat?

Dar să zicem că mai putem aștepta până în martie. Atunci, propunerile pentru șefia marilor Parchete vor fi făcute de ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD). Domnul Marinescu și-a cucerit deja reputația de om „echilibrat și obiectiv”, ceea ce, la funcția domniei sale, se traduce prin aceea că nu vrea să supere pe nimeni. Or, la asemenea numiri, ideea e fix invers: să mai și superi pe câte unul, ici-colo, măcar pe cei care s-ar simți amenințați de deciziile pe care le iei.

Și ajungem la cea mai mare problemă pe care o avem de înfruntat: instanțele judecătorești. Aici observăm de ceva vreme o ofensivă susținută de a omorî și bruma de anticorupție pe care am avut-o până acum: achitări scandaloase, manipulări de dosare, schimbări de sentințe definitive prin recusrsuri extraordinare și interminabilul război pe care Înalta Curte l-a declarat Curții de Justiție a UE tocmai pe probleme de corupție. Spre deosebire de celelalte zone, în acest caz nu văd la îndemâna președintelui niciun instrument de intervenție, oricât de firav.

Cam acesta e arsenalul cu care preșdintele pleacă la război împotriva corupției, acesta e câmpul de luptă pe care răboiul urmează să se desfășoare. Peisajul pare destul de dezolant și ar fi nevoie de cel puțin câțiva Napoleoni ca să putem spera cât de cât la victorie.