Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Scheletul fosilizat al unei rude T. rex care a trăit pe Terra în urmă cu aproximativ 76 de milioane de ani va fi scos la licitaţie la New York luna aceasta, a anunţat marţi casa de licitaţii Sotheby’s, relatează The Associated Press, citată de News.ro.
Scheletul Gorgosaurus va reprezenta atracţia principală a licitaţiei de istorie naturală a Sotheby’s pe 28 iulie, a anunţat casa de licitaţii.
Gorgosaurus a fost un carnivor care a trăit pe teritoriul din vestul Statelor Unite şi Canadei în timpul Cretacicului târziu şi a precedat-o cu 10 milioane de ani pe ruda sa, Tyrannosaurus rex.
Exemplarul care este scos la licitaţie a fost descoperit în 2018 în formaţiunea Judith River de lângă Havre, statul Montana şi măsoară aproximativ 2 metri înălţime şi 6,7 metri lungime, potrivit Sotheby’s.
Toate celelalte schelete cunoscute drept Gorgosaurus se află în colecţii de muzeu, acesta fiind singurul exemplar disponibil să devină proprietate privată, a precizat casa de licitaţii.
”În cariera mea, am avut privilegiul de a mă ocupa şi de a vinde multe obiecte excepţionale şi unice, dar puţine au capacitatea de a inspira uimire şi de a capta imaginaţia precum acest schelet incredibil de Gorgosaurus”, a declarat Cassandra Hatton, şefa pentru ştiinţă şi cultură populară a casei Sotheby.
Preţul estimat de Sotheby’s pentru vânzarea scheletului fosilizat se încadrează între 5 şi 8 milioane de dolari.
Sursa foto: Captură video – Twitter / Sotheby’s
Problema n’ar fi atât perioada preistorică (cu podibila eroare de datare cu C14) și nici culoarea forma mărimea sau gradul de conservare etc – ci cui aparține NFT’ul – care la o adică nu’i nici pe departe al descoperitorului, ci al Creatorului.
Și’atunci?!..
Iar dacă la asta mai punem în calcul și ACTA – conform căreia țăranii din sat n-ar avea cică dreptu’ la comercializarea unui bun, ne-creat de ei… …
..2 be continued..
lol
Normal, pentru ca ai citit intr-o carte mai veche ca pamantul, facut in 6 zile, are doar 4000 de ani „vechime”, nu? Si nici nu scria ceva despre dinozauri in ea.
Nu ar trebui scos la Licitatie , Scheletul unui Dinozaur . Sper ca viitorul Proprietar , sa fie tot un Muzeu de Stat sau Muzeu Privat . Unde sa pui un Dinozaur ? Tot intr-un Muzeu !
Vedeti ca GSRIMedia pupa poala popii !
Brainwashing-ul perpetuu (religie & co.) ajuta la mentinerea ierarhiei. Unii muncesc toata viata si mor saraci, altii nu misca un deget …