Home » Articole » George Simion acuză Digi24 de manipulare și lipsă de imparțialitate în campania electorală /  ”Ei n-au vrut dezbateri. Ei au vrut circ și regie”

George Simion acuză Digi24 de manipulare și lipsă de imparțialitate în campania electorală /  ”Ei n-au vrut dezbateri. Ei au vrut circ și regie”

George Simion acuză Digi24 de manipulare și lipsă de imparțialitate în campania electorală /  ”Ei n-au vrut dezbateri. Ei au vrut circ și regie”
Captură video
Ascultă articolul

George Simion, candidatul partidului extremist AUR la alegerile prezidențiale, acuză postul de televiziune Digi24 de manipulare, lipsă de profesionalism și de încercări de a controla discursul politic pe pagina sa web oficială.

Potrivit acestuia, inițial invitația pentru o dezbatere a fost acceptată, însă ulterior, reprezentanții postului s-ar fi răzgândit, refuzând să organizeze confruntarea la data stabilită, sub pretextul „nu este dezbatere electorală”.

- articolul continuă mai jos -

În cele din urmă, oferta de a participa fără adversar a fost respinsă de Digi24, iar o altă dezbatere programată pentru 12 mai a fost acceptată doar de Nicușor Dan, contrar intenției lui Simion de a avea o confruntare directă, susține politicianul.

Simion susține că postul de televiziune a alimentat o campanie de denigrare, lansând expresii precum „struțocămilă”, „candidat mutant” sau „hologramă”, iar declarațiile și atitudinea jurnaliștilor, în opinia sa, au fost departe de principiile imparțialității.

El acuză Digi24 că a dus o „campanie masivă de denigrare” împotriva sa și a partidului AUR, afirmând că televiziunea acționează ca un actor politic în favoarea altor candidați susținuți de partide ”apropiate sistemului”.

Politicianul mai afirmă că ar fi vrut să aibă o discuție sinceră cu reprezentanții Digi24, iar camerele cu care i-a filmat ar fi fost ”la vedere„.

”La fel cum dumnealor își rezervă dreptul de a selecta din declarațiile mele și din drepturile mele la replică doar ce se aliniază politicii editoriale ”de Sistem” a postului, mi-am rezervat și eu dreptul să îi întreb de ce acționează ca actori politici și cum anume își propun să mă asigure că principiul imparțialității în dezbatere va fi respectat.

Mai grav, totuși, este că încearcă acum să spună publicului că ”George Simion a refuzat dezbaterea”. Aceiași manipulare ca și în cazul Universității din București. Adevărul este simplu: Ei n-au vrut dezbateri. Ei au vrut circ și regie”, susține Simion.

Între timp, Simion și-a șters de pe pegina de Facebook înregistrările editate cu jurnaliștii Digi24 și a refuzat participarea la dezbaterea electorală organizată de Antena3, miercuri seară.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole