
GALERIE FOTO Banatul cehesc, în sărbătoare: sute de turiști din Cehia la Festivalul de la Eibenthal / Muzică, tradiții și bere într-un spațiu pitoresc
Satul Eibenthal, o așezare pitorească din Banat, a fost luat cu asalt, în acest weekend, de mii de turiști veniți din Cehia, pentru un eveniment unic în România. Este vorba de Banat Festival, care a ajuns la ediția a 14-a.
Trei scene, zeci de formații îndrăgite din Cehia, de toate genurile – de la rock și jazz la muzică electronică –, teatru, folclor, evenimente care promovează patrimoniul ceh, gastronomie tradițională și multă bere, activități de la ora 10 dimineața până noaptea târziu. Toate acestea i-au așteptat pe cei care au urcat la Eibenthal.
Festivalul este organizat de tinerii din Ținutul cehesc al Banatului, o comunitate puțin cunoscută în România, dar foarte iubită în Republica Cehă.

Un mesaj emoționant pentru vizitatori
Deși numărul cehilor din Banat s-a redus mult, tinerii – chiar dacă mulți au ales să trăiască în Cehia – țin să păstreze comunitatea vie.
Organizatorii au transmis pe pagina oficială a festivalului un mesaj emoționant:
„Mulțumim că vă gândiți să vă petreceți timpul la festivalul din Banat. Credem că nu veți uita acele câteva zile trăite în acest colț frumos al României. Și asta și pentru că, fiind aici, ajutați comunitatea conaționalilor noștri, care în ultimele decenii au plecat în număr mare în căutarea unui trai mai bun. Festivalul nostru, care a ajuns deja la a paisprezecea ediție, are, printre altele, ambiția de a opri acest exod, iar voi, vizitatorii noștri, ați făcut posibil ca măcar parțial acest lucru să reușească.
Vă rugăm să reveniți cândva și cu prietenii voștri, să bateți la ușile oricărei dintre cele șapte sate cehești și să trăiți clipe plăcute alături de oameni ospitalieri, cu o limbă cehă arhaică, obiceiuri străvechi și o credință religioasă puternică, ce i-a ajutat să supraviețuiască anilor grei. Drumețiile între satele cehești din Banatul românesc și sârbesc vi se vor întipări în suflet.
Veniți să vă bucurați de un festival care se deosebește semnificativ de celelalte mari evenimente. Cel puțin prin atmosfera minunată, în care nu se poate distinge cine este muzicant, cine este vizitator și cine este localnic. Banatul nu poate fi descris, Banatul trebuie trăit!”

Atracție turistică tot timpul anului
Ținutul cehesc este o atracție turistică de-a lungul întregului an. Pe lângă Banat Festival, la Eibenthal are loc, de cinci ani, și un Festival al Berii. Vizitatorii din Cehia vin în număr mare, mai ales în perioada festivalului, dar nu numai. Vin cu trenul, autobuzul, mașinile sau motocicletele, atrași atât de istoria, cât și de frumusețea zonei.
Satele cehești au supraviețuit tocmai datorită izolării lor, în Munții Locvei. Mulți cehi vin cu cortul, dar primesc și găzduire la familiile locale. În ultimii ani au apărut și numeroase pensiuni. Totuși, drumul spre Eibenthal, de pe Clisura Dunării, rămâne îngust: abia încap două mașini, ceea ce a dat bătăi de cap participanților la festival.

O comunitate unică în Europa
Eibenthal este unul dintre cele șapte sate care alcătuiesc așa-numitul „Ținut cehesc” din Banat, unde tradițiile, limba și obiceiurile se păstrează nealterate. Cel mai izolat sat este Ravensca.
Banatul ceh de astăzi este o zonă mult mai cunoscută în Cehia decât în România. Mii de turiști din Republica Cehă vin anual să viziteze locurile, mai ales datorită asociațiilor și organizațiilor care promovează „Ținutul Banatului Cehesc” în străinătate.
Pentru cehi, este un sentiment extraordinar: după ce străbat peste 1.000 de kilometri, ajung într-un loc unde toată lumea vorbește limba cehă. Este cea mai îndepărtată comunitate vorbitoare de cehă din lume.

Limba arhaică, păstrată ca nicăieri altundeva
Zona are o valoare specială și din punct de vedere lingvistic. În Banat s-a păstrat o formă arhaică a limbii cehe, dispărută în Cehia. Este un fenomen unic, care îi fascinează pe lingviști.
În paralel, cehii din Banat sunt sprijiniți să mențină legătura cu patria istorică: există tabere școlare gratuite pentru ei, burse de studiu, cursuri de vară și programe pentru profesori.

Colonizarea cehilor în Banat – trei valuri istorice
Cehii din România sunt numiți, în limbajul popular din Banat, „pemi” (de la „boemieni”). Colonizarea lor s-a produs în trei valuri:
- 1823 – primele familii au fost atrase de negustorul de lemne Magyarly din Oravița. Au sosit 150-200 de familii, aproximativ 750 de persoane. Primul sat a fost Svata Alžbeta, care a dispărut ulterior din cauza lipsei de apă. Locuitorii s-au mutat la Sfânta Elena (Svata Helena), atestat în 1824.
- 1827–1828 – sub coordonarea autorităților militare grănicerești au venit aproximativ 2.000 de cehi, care au întemeiat satele Bigăr, Ravensca, Șumița, Gârnic, Poneasca, dar și Eibenthal și Frauenwiese (lângă Orșova, dispărut în 1860).
- 1863–1865 – câteva sute de cehi au fost așezați în câmpia Banatului (Clopodia, județul Timiș, și Peregul Mare, județul Arad), dar au fost asimilați sau au plecat ulterior.
O comunitate în declin, dar cu sprijin din Cehia
Conform recensământului din 1992, în România trăiau aproximativ 6.000 de cehi. În 2002 numărul scăzuse la 4.000, iar în 2011 erau în jur de 3.000. Plecările au continuat, majoritatea tinerilor stabilindu-se în Cehia, unde își găsesc imediat de lucru.
Totuși, Republica Cehă a sprijinit constant comunitatea: după 1990 au fost realizate investiții în infrastructură, cultură și învățământ. Sunt trimiși profesori și preoți, iar satele, cu case renovate și întreținute, par desprinse dintr-un album.
Majoritatea cehilor locuiesc astăzi în Gârnic, Sfânta Elena, Bigăr, Ravensca, Șumița (toate în județul Caraș-Severin) și Eibenthal, care a ajuns, în urma reorganizării administrative din anii ’60, în județul Mehedinți.

















































Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.