G4Media.ro

Franţa şi Germania sunt aproape de un acord cu privire la reforma…

Sursa Foto: Facebook/ Toma Petcu

Franţa şi Germania sunt aproape de un acord cu privire la reforma pieţei europene de electricitate

Franţa crede că în următoarele zile va ajunge la un acord cu Germania, punând astfel capăt impasului existent între cele două ţări când vine vorba de reforma pieţei europene de electricitate, a declarat joi ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Cele 27 de state membre UE nu au reuşit încă să ajungă la o poziţie comună cu privire la reformele preconizate pentru organizarea pieţei energiei electrice a UE, în ideea de a accelera dezvoltarea energiei din surse regenerabile şi a-i proteja pe consumatori de creşterile de preţuri. Unul dintre subiectele asupra căruia statele membre au opinii divergente sunt ajutoarele de stat acordate centralelor electrice.

„Credem cu tărie că este nevoie de un nou cadru care să fie mai eficient şi care va duce la posibilitatea ca toate statele membre să îşi dezvolte propria lor producţie de energie”, a spus Bruno Le Maire la o conferinţă de presă organizată cu prilejul reuniunilor anuale de la Marrakech (Maroc) ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

De asemenea, Bruno Le Maire a precizat că Franţa sprijină majorarea cu 35-50% a cotelor care determină resursele de împrumut ale FMI şi a îndemnat toate ţările membre ale Fondului să susţină şi ele o majorare. Comentariile vin la o zi după ce Le Maire a dat publicităţii un comunicat, către Comitetul director al FMI, în care îşi exprimă sprjinul pentru propunerea SUA vizând o majorare „echiproporţională” a cotelor de fonduri fără a modifica actualul acţionariat, în ideea de a creşte ponderea unor mari state emergente precum China.

Le Maire a precizat că Franţa este gata să sprijine şi o majorare de capital pentru Banca Mondială.

Oficialul francez a mai spus că Europa are nevoie de mai multă inovaţie şi investiţii în noile tehnologii, precum cele pentru energia verde, pentru a stimula investiţiile care au rămas mult în urmă şi frânează creşterea economică de pe continentul european la aproximativ 1% pe an, cu mult sub cea din SUA şi China.

„Există o lipsă de productivitate şi de creştere în Europa. Şi nu putem fi mulţumiţi de nivelul de creştere din Europa”, a spus Le Maire.

Ministrul francez al Finanţelor şi-a exprimat sprijinul faţă de investigaţia demarată de Comisia Europeană asupra importurilor de automobile electrice chineze, investigaţie care ar putea duce la impunerea de tarife vamale suplimentare, pentru că este important să avem „un mediu concurenţial egal” şi să protejăm industria europeană.

„Desigur că nu putem accepta ca automobilele electrice chineze să beneficieze de un sprijin semnificativ de la stat. De aceea trebuie să analizăm situaţia pentru a stabili dacă există cu adevărat un mediu concurenţial egal şi apoi să tragem concluziile care se impun pentru protejarea industriei noastre”, a spus Le Maire.

Referindu-se la plafonul de preţ, de 60 de dolari per baril, impus de ţările din G7 pentru exporturile de petrol ale Rusiei, Le Maire a spus că acesta a fost un succes dar mai este nevoie să fie închise anumite portiţe şi să fie înăsprită punerea în aplicare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...