Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul primar fugar din Baia Mare a fost decorat de Episcopia Maramureșului, conform unei postări pe Facebook a instituției. Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv la 5 ani cu executare pentru că a luat șpagă.
Medalia i-a fost înmânată soției, Tabita Cherecheș, condamnată și ea, pentru complicitate la dare de mită, dar cu suspendare.
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a transmis că în prima duminică după Cinzecime (Pogorârea Sfântului Duh în religia creștin-ortodoxă, celebrată la 50 de zile de la Paște, n.red.) a înmânat familiei Cherecheș medalia „Justinian Arhiepiscopul”, care i-a fost oferită și actualului primar din Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș.
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv, în 24 noiembrie 2023, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Curtea de Apel Cluj i-a majorat de la 4 la 5 ani pedeapsa complementară de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar.
Cătălin Cherecheș nu a fost găsit nici la domiciliu, nici la sediul primăriei Baia Mare, astfel că Tribunalul Cluj a emis mandat european de arestare pe numele său. Citește detalii aici. ar fi fugit din țară prin Vama Petea, unde ar fi folosit un act de identitate al unui verișor. Citește detalii aici despre filmul fugii lui Cherecheș.
Și socrii lui Cătălin Cherecheș au fost condamnați în 2024 la închisoare cu suspendare în dosarul în care erau judecați pentru dare de mită. Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș nu este definitivă.
Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în luna decembrie, pe socrii lui Cătălin Cherecheș, pentru dare de mită și complicitate la dare de mită. Cei doi s-au aflat și în arest preventiv, după ce soacra fostului primar din Baia Mare a fost prinsă în flagrant când ar fi dat 50.000 euro mită pentru ca o judecătoare din Cluj să îl achite pe Cătălin Cherecheș. Citește detalii aici.
BOR vrea cu tot dinadinsul sa se autodistruga, e destul de evident.
Ai auzit expresia „biserica… mamii lui”?
Poți să-i zici și așa.
„Țara te vrea pr0st” cred că se referă la altă țară. Căci aia în care ne-am născut nu pare să ne vrea în niciunfel, în timp ce alta investește zi de zi ca să ne pr0stească
Nu mă mai miră nimic la această instituție ruptă total de realitate și de valorile creștine numită BOR. Să ne reamintim că episcopului de Huși, condamnat definitiv la ani grei de pușcărie pentru viol asupra mai multor elevi de seminar, încă îi mai apare chipul pictat în bisericile din Moldova. Cu acordul lui Daniel patriarh.
Cine se aseamănă… se decorează.
Cred că mai potrivită era Ziua Circumciziei nu a Cinzecimii, dar dacă ne gândim la sumă (50 mii euro) atunci ziua e potrivită: CINCI ZECI MII.
Dacă era vorba de 100 mii euro ”donați” trebuiau două medalii de ziua CINCIZECIMII !
Dacă Trumph acordă viza pentru 5 milioane de dolari..merge și o medalie pe șinșizăcidămii poate și un portret la o mânăstire de ”preacurați”.
Cu așa ”oameni de frunte” se afișează moroșenii ?
La sfârșitul vremurilor se arată semnele decăderii..HOȚI PREMIAȚI DE PREOȚI !!
Mai au ăștia vreo treabă cu religia? Că din exterior par atei mai convinși decât mine..
Greata eterna ! Dupa ce si-au concediat purtatorul de cuvant (care putea da o mica sansa de reconciliere), chiar nu mai au nici o sansa … Neexprimarea BOR in timpul asaltului fariselor din randurile pretinsilor suveranisti ramane pe langa gesturi ca acesta, temelie pentru exprimarea de la debutul comunicarii. (Evident ca nu am uitat absolut nimic din trecutul recent ca Colectiv, preacinstirea lui dragnea, tolerarea manifestarilor spagoveanului, etc)
Inca o data BOR arata ca e o institutie care stie sa aprecieze valorile sociale si morale curente. Un adevarat far calauzitor pt vremurile astea tulburi. Oare ce ar face turma fara o calauzire asa impresionanta. Imi dau lacrimile!
Probabil a donat și la BOR zeciuiala din șpăgile încasate.
În toate poveștile despre haiduci tâlhari la drumul mare sau orice fel de nelegiuiți, toți „eroii” se închină la biserică înainte si după, ca să le fie iertate fărădelegile si, bineînțeles, fac donații substanțiale . Altfel, cum ar fi ajuns biserica proprietar „de drept” pe o așa mare parte din țară (asta include și pământ cu tot ce se află pe el inclusiv suflete, cel mai mare proprietar de sclavi) pe care Cuza, fie în veci numele lui blestemat, le-a secularizat… subiect încă în litigiu…