Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat vineri, în Parlamentul de la Sofia, că țara sa se va opune celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni pregătit de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, motivând că decizia este necesară pentru apărarea intereselor naționale ale Bulgariei.
„Voi face acest pas deoarece protejez și susțin interesul național al Bulgariei”, a afirmat Radev în timpul unei sesiuni plenare, potrivit Xinhua.
Șeful executivului bulgar a respins ideea că această poziție ar putea afecta relațiile țării cu partenerii occidentali.
El a susținut că Bulgaria continuă să se bucure de sprijin și încredere din partea aliaților săi din Uniunea Europeană și NATO.
„Pot să vă asigur că acțiunile mele nu au generat nicio schimbare în atitudinea partenerilor și aliaților noștri față de Bulgaria”, a declarat Radev, amintind că a efectuat recent vizite oficiale în Germania, Franța și Regatul Unit, unde a avut întrevederi la nivel înalt.
În același timp, premierul bulgar a reafirmat sprijinul Sofiei pentru reconstrucția Ucrainei după încheierea războiului.
„Vom face tot ce ne stă în putință pentru a contribui la reconstrucția Ucrainei. Este o cauză pe care atât eu, cât și guvernul bulgar o susținem”, a precizat acesta.
Radev a adăugat însă că nu va susține documente sau declarații care, în opinia sa, nu contribuie la soluționarea conflictului, ci riscă să îl prelungească sau să îl agraveze.
Comisia Europeană a prezentat pe 9 iunie propunerea privind cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
Noile măsuri vizează domenii precum energia, serviciile financiare, criptomonedele, comerțul și, în premieră, sectorul pescuitului.
Pentru intrarea în vigoare, pachetul trebuie aprobat în unanimitate de toate statele membre ale Uniunii Europene.