Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Etienne Davignon, fost diplomat belgian şi ex-comisar european, care a devenit în acest an prima persoană inculpată oficial în cazul asasinării liderului independenţei congoleze Patrice Lumumba, a decedat luni, la vârsta de 93 de ani, înainte de a putea compărea la proces, punându-se astfel capăt ultimei tentative de a se face lumină asupra unuia dintre asasinatele politice cele mai marcante din secolul al XX-lea, ransmite Agerpres.
Decesul lui Etienne Davignon a fost confirmat de Institutul Jacques Delors, în al cărui consiliu de conducere se afla. Davignon a fost timp de şase decenii un actor de prim-plan în viaţa politică şi în lumea afacerilor în Belgia.
Mai întâi diplomat, apoi şef de cabinet al mentorului său, prim-ministrul Paul-Henri Spaak – considerat unul din fondatorii Uniunii Europene -, Davignon a fost ulterior primul preşedinte al Agenţiei Internaţionale a Energiei, creată după şocul petrolier din 1973.
Mai apoi, Etienne Davignon s-a alăturat în 1977 Comisiei Europene, al cărei vicepreşedinte a fost între 1981-1985 cu un amplu portofoliu dedicat industriei şi energiei, într-o perioadă marcată de declinul siderurgiei europene şi restructurări dureroase. A deţinut, de asemenea, poziţii în conducerile mai multor companii belgiene şi străine. Născut viconte, a fost ridicat la rangul de conte de către regele belgienilor, Philippe, în 2018.
În martie, fostul diplomat a fost inculpat de justiţia belgiană pentru suspiciuni de ‘participare la crime de război’ în deciziile care au dus la asasinarea liderului congolez Patrice Lumumba în 1961. Lumumba devenise prim-ministru al Republicii Democrate Congo după obţinerea independenţei de Belgia, după care a fost răsturnat de la putere şi asasinat.
La acel moment diplomat stagiar, Etienne Davignon era suspectat de implicare în decizia de a-l transfera pe eroul independenţei congoleze în regiunea secesionistă Katanaga, unde Lumumba a fost asasinat la 17 ianuarie 1961 de către separatişti ajutaţi de mercenari belgieni.
Trupul liderului congolez, dizolvat în acid, nu a fost găsit niciodată. După cum niciodată nu a fost organizat un proces penal pentru stabilirea responsabilităţilor în acest asasinat, ce constituie una din paginile cele mai întunecate ale relaţiei dintre Republica Democrată Congo, devenită independentă în iunie 1960, şi fosta sa putere colonială, Belgia.
Davignon a fost acuzat şi de implicare în uciderea a doi dintre aliaţii politici ai lui Lumumba, Maurice Mpolo şi Joseph Okito. El negase orice faptă ilegală şi, în momentul decesului său, aştepta rezultatul unui apel împotriva deciziei instanţei de a fi judecat.