G4Media.ro

Florin Cîţu anunţă creşteri de pensii, salarii şi alocaţii ale copiilor de…

Foto: Pexels.com

Florin Cîţu anunţă creşteri de pensii, salarii şi alocaţii ale copiilor de la 1 ianuarie: Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic

Florin Cîţu a anunţat că de la 1 ianuarie 2022 vor creşte pensiile, salariul minim şi alocaţiile copiilor, subliniind că îşi doreşte ca astfel de creştere să se producă la începutul fiecărui an calendaristic, transmite News.ro. „Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a susținut premierul la doar câteva momente după ce a câștigat alegerile pentru șefia PNL.

„De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă la Antena 3.

Acesta a adăugat că majorarea „întotdeauna va fi mai mult decât inflaţia, ţinând cont şi de o creştere economică”.

Cîţu a reafirmat că ar susţine o creştere a salariului minim cu zece procente, de la începutul anului viitor. Anterior, primul ministru avansa ideea unei creşteri procentuale mai mici, dar care să aibă loc de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.

sursa foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

43 comentarii

  1. „Nicule, mai da-le o suta de lei” 😂

  2. O mica indexare cu inflatia e de bun simt. Oamenii aveau putere de cumparare mai mare inainte de culmile socialiste pe care ne-a dus…

  3. Ati votat PNL, luati bani pe datorie pe care-i vor plati copiii vostri, daca nu-i duce capul sa emigreze. Pe voi nu v-a dus sa votati USR, sa votati singurii oameni cinstiti din Parlament.

    • Serios mă? Am votat USR și stau într-un oraș mare cu primar USR. PR bun și cam atât.

    • Serios, mai MM…. Si eu stau intr-un oras mare, cu primar USR. Iar in consiliu ii lipseste UN vot. Ghici de cate ori trebuie sa treaca prin vot orice proiect, oricat de inofensiv? Ghici cata energie s-a investit in proiecte locale ale PNL care sa-l oblige pe primar sa-si publice domiciliul? PNL ul e pur si simplu pe pilot automat „opozitie” fata de USR-PLUS. Nici nu pastreaza macar aparentele, luna de miere, desi ar fi trebuit sa fie parteneri, nu? Dar se va intoarce tot impotriva lor. Fostul primar PNL a pierdut pentru arogantele lui, pentru desprinderea de realitate in bula lui Facabook. Sa continue PNL pe drumul asta si se vor gasi langa PNTCD, alt partid care a avut primar la noi ceva vreme.

  4. „Romania Liberala” propusa de Iohannis si Cito-fani se realizeaza cu masuri socialiste! Inca o data PNL = PSD!

  5. Era o lege promulgată de președintele țării și trebuia pusă în aplicare ,aia cu dublarea alocațiilor, tu ai furat de la gura copiilor și trebuia să faci pușcărie nu să fii în fruntea țării.

  6. Ceaușescu i-ar cere un autograf lui Cîțu dacă ar trăi. Sa manipulezi asa oile peneliste e o realizare.

  7. Sa ne linga în khiur pe toti romanii de la 1 ianuarie ca vrem sa-i dam si o miuie la pitecantropul asta borât,urât si betiv

  8. Atita il duce pe el mintea sa mimeze democratia: sef al unui guvern minoritar, anunta viitoare mariri de pensii, salarii si alte acareturi in plina motiune de cenzura, dar nu sint pomeni politice. Nuuu. Se ascunde dupa deget, ii zici: Te vad, si narodul o tine pe-a lui: Ba nu ma vezi.

  9. Bine, Cîțu3

  10. Începând cu această dată USR , daca va ști să gestioneze politic în mod inteligent , poate fi făt frumosul din poveste ce va sa vina in anul 2024 pe un cal alb , salvator . De ei și numai de ei depinde viitorul .
    Important este seriozitatea , intransigenta și utilizarea(am evitat să spun specularea ) la maximum a momentelor politice . Oportunismul poate fi o calitate daca e folosit in mod decent .
    Altfel , se vor îmbata cu apă rece iar sosoacismul , aurismul și-n general extremismul vor prolifera cu consecinte imprevizibile . Și nu vor avea nici o scuza .

  11. Desi Programul de guvernare al aliantei prevede, la fel si Bugetul pe 2021 a vor fi 2 cresteri pe An la Alocatii, Guvernul zombilitic a ANULAT a 2-a Crestere a alocatiilor din 1 Iulie 2021!
    G4media, 8 Iunie 2021: „Până în prezent, majoritatea PNL-USR-UDMR din Senat a adoptat, cu amendamente, Legea de aprobare a OUG 123/2020 prin care Guvernul Orban (cu Cîţu ministru al Finanţelor) a eşalonat dublarea alocaţiilor. Prin modificările făcute, coaliţia de guvernare a anulat acordarea tranşelor 3 şi 4 din calendarul propus iniţial. Mai exact, nu se mai acordă tranşele de majorare prevăzute pentru 1 iulie 2021 şi pentru 1 ianuarie 2022, cu promisiunea că toate tranşele rămase neacordate (3, 4 şi 5) se vor aplica de la 1 iulie 2022.
    Desi toata campania electorala au promis asta iar Legea care mareste de 2 ori pe AN Alocatiile copiilor a fost INITIATIVA PNL in 2020!

    La fel, in 30 Decembrie 2020, DUPA ce a fost Investit ca Premier de Parlament, Florin Citu a PROMIS ca in 2021 vor fi Cresteri la Salarii si Pensii!:
    https://www.mediafax.ro/politic/premierul-citu-confirma-majorarile-din-2021-vor-fi-cresteri-la-pensii-si-la-alocatii-la-ce-suma-ar-putea-ajunge-alocatiile-copiilor-19837121

    Il mai crede careva pe acest mincinos aventurier si periculos?!!!

  12. Pensiile se măresc in fiecare început de an conform Legii.Cine nu respecta,incalca Legea și Răspunde sau -nu penal.Ok.

  13. Singura alinare este ca al meu fiu, vazand in ce saracie traiesc cadrele didactice din familia lui in regimul Câtu, a plecat din tara fara sa se uite in urma.

  14. Cea mai proasta și mincinoasa știre.NICI NU MA MAI UIT LA STIRI MI SCARBA.CATU MAI FA INPLANT DE PAR

  15. Păcat că n loc de oameni noi/ avem la vârf un munte de gunoi/ și n loc de stele/doar supernove de lichele/degeaba au ridicat strămoșii, mănăstiri de iubire și de dor/acum e o plajă nesfârșită,cu umbre răstignite din popor/rușine să le fie/acestor conducători care ne dau in plină pandemie, lumânări aprinse și tămâie.

  16. Din ianuarie??? 🤔🤔🤔Am presimțirea că până în ianuarie uită ce a promis

    • Pai, a uitat din 30 Decembrie 2020 cand a PROMIS ca in 2021 vor exista CRESTERI de Salarii si Pensii si Alocatii, iar apoi s-a razgandit si in Bugetul pe 2021 adoptat de Guvern in 19 Februarie 2021 Salariile si pensiile si Alocatiile|(a 2-a crestere din 1 Iulie!) au fost INGHETATE pe tot Anul 2021!(am postat mai sus la Ora 10:56 am)!
      Cine il crede pe acest mincinos notoriu si periculos!?

  17. In ianuarie se vor bucura ,normal cei cu pensi mari ,iar cei cu pensi mici tot sarci vor rămâne și câți vor parasasi aceasta lume până în ianuarie…..

  18. Lasă că vine iar PSD-UL la putere și o sa fie lapte și miere , ca ei sunt mari patrioti și n.o sa trebuiască sa ne mai împrumutăm la nimeni ca au ei specialiști și economiști geniali

  19. Morții voștri de #rezist.praful si pulberea sa se aleaga de voi!

  20. Nu vă este rușine de tot ce faceți?

  21. Serios !
    Vezi sa nu uiți sa mărești și…salariile la bugetari ,la profesori deja ai sărit peste ultima mărire aprobata în camera deputaților șarlatani care ești.?
    Esti bucuros ca ai detronat pe Orban de promiți dar nu te cred ca mărești…poate praful după toba 2 ,3% ,ceia ce practic nimic fata de preturile care au explodat.

  22. Doamne cat de mult astept cresterea salariului minim promisa de premier!!! !!
    O sa ma scoata din tot necazul 100 de lei in plus la salariu, adica nu mai iau 1400,iau 1500,,, din astia platesc facturile si….. nu mai mananc pana la vara, ca nu-mi mai ramane sa iau o bucata de carne. O sa mananc o paine la doua saptamani, si…. daca vrea domnul, ajung pana-n vara si zic ca am iesit de la Auschwitz.!!! Noroc ca am imbracaminte si o pot modifica…..
    Mai rau ca pe vreme lui Ceausescu.
    Acum avem magazine pline, dar nu avem cu ce cumpara.

  23. @tiberius. Nu contează cate voturi îi lipsește lui Fritz. Contează că useristii nu sunt mai frumoși, mai deștepți sau mai buni decât ceilalți politicieni. Faptul că Robu era pe fb? Pai toți primarii USR sunt specialiști fb. Și Clotilde și Fritz și Coliban.

  24. Promisiuni promisiuni promisiuni promisiuni…….

  25. Sa ne pregătim de avalanșe de lapte și miere. Oare ce o sa facem cu atâția bani? .O sa avem ce cumpăra?

  26. Ar trebui să se gândească la scăderi de impozitare a salariului minim și a muncii efectiv. Ar ajunge astfel mult mai mulți bani în mâinile oamenilor la care se fac că se gândesc. Mâi ce se mai ceartă ăștia în guvern pentru binele nostru….

  27. Dar de pensiile de handicap (indemnizațiile de handicap)gradul 2 ?Acelea când se mai măresc? Pentru că de câțiva ani,nimic,promisiuni și atât!La noi v-ați gândit!🤔🤔Întreb și eu așa…

  28. Puterea de cumpărare 2021 2022 și 2023 nu va depăși puterea de cumpărare 2019.Ce se aruncă în piata numerar e doar compensarea inflației și atât..salariile bugetari 2022 aceași anvelopa….cifric. Ajustare deficite…..și bani in investiții….consumul depășise cu mult puterea economiei de a genera valuta …pt a compensa importurile… Urmează reforme …..reajustări….2 ani.

  29. Drăguță locu tău e lângă Dragnea.
    Ai folosit resursele Poporului pentru a ajunge Șef la PNL.

  30. Rămâne cum am stabilit. Pas cu pas, crăpați de foame😀😀😀

  31. În ianuarie 2020 și ianuarie 2021 de ce nu a fost actualizat punctul de pensie cu rata inflației, asa cum prevede LEGEA?
    În ianuarie 2022 măriți pensia doar la vaccinați?