Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Patru persoane, dintre care o minoră, au fost găsite în siguranță sâmbătă după ce s-au rătăcit pe un traseu din Munții Măcinului, în județul Tulcea. Operațiunea de căutare a durat aproape cinci ore și a implicat polițiști, jandarmi, pompieri, personal silvic și voluntari, anunță Mediafax.
Alarma a fost dată la ora 00:21, prin apel la 112, după ce a fost semnalată rătăcirea a patru persoane pe un traseu montan din zona cantonului nr. 10 Mitirez, în Munții Măcinului.
Potrivit IPJ Tulcea, după primirea sesizării a fost activat Centrul de Comandă, care a coordonat și monitorizat intervenția.
Polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Măcin, împreună cu personal silvic din cadrul Ocolului Silvic Cerna, au format echipe mixte și au început căutările în condiții de noapte.
La acțiune au participat, în total, 18 polițiști din mai multe structuri ale IPJ Tulcea, precum și lucrători ai ISU, jandarmi, un reprezentant al Ocolului Silvic și patru voluntari Rangers.
Cele patru persoane au fost localizate și găsite în siguranță în jurul orei 05:12. Acestea nu au suferit leziuni și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.
După încheierea operațiunii, persoanele au fost conduse în siguranță la mașina cu care veniseră, aflat în zona comunei Greci, județul Tulcea.
Cel mai înalt vârf din Munții MĂcinului este Vârful Țuțuiatul, cu 467 m.