Meteorologii anunţă o instabilitate atmosferică crescută în a doua parte a săptămânii viitoare în majoritatea regiunilor, cu temperaturi care se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice perioadei, anunță Agerpres.
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Meteorologii anunţă o instabilitate atmosferică crescută în a doua parte a săptămânii viitoare în majoritatea regiunilor, cu temperaturi care se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice perioadei, anunță Agerpres.
Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în cursul zilei în nord-est, sud-vest şi în zona de munte, cu viteze de 45 – 55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 30 de grade izolat în Banat, Oltenia şi Muntenia, iar cele minime
între 6 grade în estul Transilvaniei şi 20 de grade pe litoral.
În Bucureşti, valorile termice vor fi în creştere faţă de ziua precedentă şi vor fi apropiate de cele specifice pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în orele amiezii, dar probabilitatea pentru ploi va fi redusă (sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 28 – 29 de grade, iar cea minimă de 14 – 16 grade.
Luni, la nivelul întregii ţări, vremea va fi uşor instabilă, iar valorile termice se vor situa în jurul normelor specifice perioadei.
În vestul, în centrul şi în nordul ţării, precum şi la munte, pe alocuri vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze de 40 – 45 km/h şi izolat de 50 – 60 km/h în sudul Banatului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 10 – 15 l/mp şi cu totul izolat de peste 20 l/mp.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în estul Transilvaniei şi 32 de grade în sudul şi în vestul ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei şi 20 – 21 de grade pe litoral.
Pentru Capitală, meteorologii anunţă un început de săptămână cu vreme normală termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 17 – 18 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească spre 15 grade.
Marţi, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice perioadei. Vor fi înnorări temporar accentuate şi averse, izolat însoţite de descărcări electrice, în vestul, centrul şi nordul teritoriului şi pe alocuri în rest. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 10…15 l/mp şi izolat de peste 20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări asociate averselor, de 40…45 km/h şi izolat de 55…65 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 32 de grade în vestul şi sud-vestul teritoriului, iar cele minime se vor situa între 9 – 10 grade în estul Transilvaniei şi 20 – 21 de grade pe litoral.
La Bucureşti, vremea va deveni instabilă după-amiaza şi seara când vor fi înnorări accentuate, averse (5-10 l/mp) şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul averselor (viteze în jurul a 45 km/h). Temperatura maximă va fi de 28 – 30 de grade, iar cea minimă va fi de de 15 – 17 grade.
Începând de miercuri, valorile termice vor fi în scădere treptată şi se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice perioadei. Gradul de instabilitate atmosferică va fi temporar ridicat în majoritatea regiunilor.
Şi în Capitală, valorile termice vor fi în scădere şi se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului.