Fericiţi în viaţă, furioşi la vot. De ce tinerii români o duc (subiectiv) mai bine decât cei din Occident dar votează la fel de radical

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

S-a publicat zilele trecute World Happiness Report, pe baza unor sondaje Gallup, ceea ce a generat şi la noi câteva titluri despre cum România şi Europa de Est urcă în clasamentul fericirii, în vreme ce Occidentul şi mai ales anglosfera devin tot mai pesimiste şi nefericite.

Mai puţin s-au comentat tendinţele pe grupe de vârstă. Ceea ce e păcat pentru că noul set de date contrazice vădit unul din clişeele ultimilor ani: că Generația Z ar fi, peste tot și fără excepție, profund nefericită. Realitatea e, ca de obicei, mai nuanțată și interesantă.

De fapt în cea mai mare parte a lumii tinerii sunt în continuare mai mulțumiți de viață decât cei în vârstă – adică se respectă distribuţia clasică a fericirii, ştiută dintotdeauna în sociologie.

Mai mult, în aproximativ două treimi dintre țări, cei sub 25 de ani spun că se simt mai bine decât acum două decenii. Răsturnarea modelului clasic se vede doar în ţările bogate, în special în SUA, Canada, Australia, Marea Britanie şi alte câteva ţări din Europa de Vest, unde situația s-a inversat: starea de bine a tinerilor a scăzut, uneori vizibil, în timp ce generațiile mai în vârstă au rămas pe acelaşi nivel sau chiar au urcat. Cu alte cuvinte, într-o bună parte din lumea bogată, tinerii au încetat să fie cei mai fericiți.

Tendinţa, observată de ceva vreme, a alimentat teoria unei crize a Generației Z. dar ea e bazată, după cum vedem, pe o perspectivă limitată geografic. Scăderea există, dar nu ca fenomen global, deoarece în mare parte din America Latină, Orientul Mijlociu și Asia starea de bine a tinerilor e constantă sau chiar în creștere.

În linii mari, același lucru este valabil și în Europa Centrală și de Est, o regiune obișnuită mai degrabă să recupereze decalaje decât să se regăsească în vârful clasamentelor.

România e un exemplu bun: punctează onorabil în topul global (locul 34) cu un nivel al satisfacției peste media mondială. Dar asta ascunde un decalaj important între generații: tinerii români se declară mai mulțumiți de viață decât cei mai în vârstă. Dacă ar fi evaluați separat, ei s-ar situa printre cei mai bine plasați la nivel global.

Cu alte cuvinte, România urmează încă modelul clasic: optimismul tinereții e încă la locul lui.

De ce apar toate aceste diferențele regionale, cu Occidentul în declin în rândul tinerilor? Raportul nu oferă o explicație simplă, dar punctează câțiva factori. Primul ține de consistenţa relaţiilor sociale.

În multe țări bogate, interacțiunile directe s-au subţiat, mai ales la adolescenţi, iar judecata comparativă accentuează deprimarea: sentimentul de a fi mai puțin activ social decât cei din jur (cel mai important indicator pentru fericire) e tot mai răspândit. Singurătatea, odinioară asociată cu vârsta a treia, a devenit mai frecventă la grupele mici de vârstă.

Al doilea factor e digitalizarea. Utilizarea intensă a reţelelor sociale, în special prin scrolling pasiv și (din nou) comparații constante cu colegii de cohortă, ori cu modelele de rol artificiale, e asociată cu reducerea stării de bine, mai ales în cazul fetelor. Factorul economic contează şi el, dar tot în termeni relativi, iar asta explică de ce problemele cele mai mari nu apar în țările sărace, ci în cele bogate.

Nu-i vorba atât de lipsuri de bază, cât despre raportarea la un standard înrădăcinat în societate: locuinţe inaccesibile, joburi mai puţin stabile decât ale părinţilor, totul pe fondul unor aşteptări în creştere.

Prin contrast, în țări precum România nivelul de trai a crescut rapid în ultimele decenii, ceea ce creează o percepţie pozitivă, de progres. Așteptările cresc și ele, dar nu au depășit încă realitatea în aceeași măsură ca în SUA sau Europa de Vest. În plus, relațiile sociale – familia, interacțiunile directe – rămân relativ solide.

Rezultatul nu este un entuziasm fără limite, dar nici descurajarea profundă a tinerilor din alte părţi. Nu înseamnă că tinerii din România sunt feriți de problemele lumii moderne; ei se confruntă cu aceleași tehnologii, aceleași anxietăți și aceleași aspirații. Dar impactul factorilor depinde de contextul local: de evoluția economică, de normele sociale și de ritmul schimbării.

Pe de altă parte, în Europa de Est există riscul serios al pesimismului importat. Narațiunile puternice din lumea anglofonă – despre GenZ obosită, anxioasă și fără perspective – circulă global prin aceleași canale care transmit muzică sau trenduri de lifestyle. Tinerii din România consumă aceleași fluxuri de informaţie ca cei din Londra sau Los Angeles.

Dacă ele sunt dominate de povești despre epuizare, singurătate și ambiții neîmplinite, ele ajung să transmită şi clişee la modă de a interpreta propria viață. Satisfacția poate astfel scădea chiar dacă realitatea nu se deteriorează. Într-o lume globalizată, grupul de referință nu mai este doar cercul apropiat, ci întreaga lume. Astfel, ideea de declin poate deveni perspectiva dominantă.

În plus, mai există în regiunea noastră o dilemă: cum se împacă ascensiunea în topul fericirii cu creșterea nemulțumirii politice și a votului radical? Oamenii spun că le este mai bine, dar votează din ce în ce mai cu furie, soluţii tot mai extreme.

Or, aici trebuie să distingem între viața personală și percepția socială, ca grup. Cineva poate simți că o duce mai bine în privat, dar în același timp să creadă că sistemul e nedrept sau că direcția în care merge țara e greșită; institutele de sondaj politic amestecă adesea aceste planuri.

Raportul Gallup despre fericire măsoară cum își evaluează oamenii propria viață. Invers, opţiunile politice reflectă opinii despre direcția societăţii în ansamblu. Legătura dintre cele două există, dar nu e una deterministă.

De exemplu, un tânăr din România poate avea venituri mai mari și mai multe oportunități decât cu ani în rmă, dar să fie nemulțumit de corupție sau de funcționarea instituțiilor. În sondaje va declara că personal o duce bine; la vot se va manifesta în sensul că lucrurile nu merg bine.

În al doilea rând, creșterea rapidă din Europa de Est este o „recuperare”, iar acest tip de progres creează tensiuni. Pe măsură ce lucrurile se îmbunătățesc, așteptările cresc și mai repede. Inițial progresul e vizibil și satisfăcător, dar apoi atenția oamenilor se mută către diferențe: între regiuni, între grupuri, între nivelul veniturilor și nivelul prețurilor.

Succesul generează, paradoxal, nemulțumire. În al treilea rând, politica nu e determinată de marea masă a votanţilor, ci de minorităţile super-mobilizate. Chiar dacă cea mai mare parte a tinerilor e relativ mulțumită, cei care se simt excluși sunt mai activi politic și mai vizibili. O majoritate satisfăcută rămâne adesea tăcută; o minoritate nemulțumită se face auzită.

În al patrulea rând, mediul informațional amplifică nemulțumirea. Rețelele sociale favorizează mesajele emoționale și polarizante cu privire la stat şi chestiunile publice în general. Problemele devin mai vizibile chiar atunci când situația generală se îmbunătățește. Oamenii se compară nu doar cu trecutul lor, ci și cu imagini idealizate ale altora.

Diferența dintre așteptări și realitate poate crește mai repede decât veniturile. În al cincilea rând, în politică contează și identitatea, nu doar economia. Integrarea europeană a României şi Europei de Est le-a adus acestora beneficii clare, dar și temeri legate de pierderea controlului sau de schimbări culturale. Partidele care pun accent pe demnitate, recunoaștere și suveranitate pot câștiga sprijin chiar într-un context economic favorabil.

Deci, pe ansamblu, ceea ce par a fi contradicții nu sunt neapărat asta, ci elemente ale unei realităţi multi-stratificate. Europa de Est poate fi ea mai prosperă și mulțumită la nivel individual; asta nu împiedică tensiunile politice să crească. Iar tinerii din GenZ sunt probabil primii care resimt acut toate aceste mutaţii.