G4Media.ro

EXCLUSIV România a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR…

Sursa foto: Pexels/Pixabay

EXCLUSIV România a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR pe care o dorea făcută la final de iulie / Comisia Europeană: Rezultatul evaluării se amână pentru septembrie/ Precizările MIPE

Comisia Europeană a anunțat în exclusivitate pentru G4Media că prima cerere de plată depusă de România pentru PNRR nu va fi aprobată la finalul lunii iulie, evaluarea fiind prelungită până în septembrie. „În general, Comisia transmite o evaluare preliminară a cererii în curs de două luni de la primirea acesteia.

Pentru a oferi timp suficient pentru finalizarea acestei evaluări, autoritățile române au decis, în acord cu Comisia Europeană, să prelungească această perioadă până la data de 16 septembrie. Această practică nu este neobișnuită”, se arată în răspunsul transmis pentru G4Media de Comisia Europeană.

  • UPDATE MIPE a transmis, într-o reacție, că România nu se află în situația de a „pierde” echivalentul primei tranșe, ci că a existat o „prelungire” a termenului pentru emiterea avizului pozitiv preliminar, pentru ca România să mai îndeplinească o cerință a Comisiei, iar plățile sunt întârziate din cauza „numărului mare al concediilor” la nivelul Comisiei Europene.

Reamintim că prima cerere de plată pentru proiectele prinse în PNRR a fost transmisă de Guvernul României la data de 31 mai, urmând ca evaluarea Comisiei să fie comunicată în decurs de două luni.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a declarat la finalul lunii iunie: ”Sperăm noi ca până la sfârşit de iulie România sa încaseze cele 3 miliarde de euro pe care îi avem în această cerere, de aici se deduce prefinanţarea. Sunt amănunte tehnice, dar sunt banii care ne ajută la stabizarea financiară a României”.

Reamintim că prima cerere de plată cuprinde rezultatul jaloanelor și țintelor care au avut termen limită la data de 31 decembrie 2021. Cererea de plată a fost transmisă cu 5 luni mai târziu. Un raport de audit obținut de G4Media arăta la acel moment că opt jaloane PNRR dintre cele aferente anului 2021 încă mai necesitau detalii pentru finalizare.

Între acestea, un rol important îl aveau cele legate de mecanismul de control și gestionare a fondurilor.

Răspunsul integral al Comisiei Europene privind prima cerere de plată pe PNRR: 

  • „The Commission is currently assessing Romania’s first payment request of €2.6 billion, which it received on 31/05/22.
  • While in general, the Commission provides a preliminary assessment of the payment request within two months of receiving it, to allow for sufficient time to properly finalise this assessment, the Romanian authorities have decided, jointly with the Commission, to extend the assessment period for this request until 16 September 2022.  This practice is not unusual.
  • Following the Commission’s preliminary assessment, the Economic and Financial Committee has one month to express its views and the Commission will consult Member States through a comitology procedure, which will also take a few weeks.
  • Depending on the outcome of the discussions in the comitology committee, the Commission will disburse the respective funds under the RRF. The disbursement can take place after the adoption of the decision by the Commission, normally in a matter of days.
  • If the Commission assesses that not all milestones and targets associated with an instalment are satisfactorily met, the Commission can make a partial payment; the rest of the payment of the instalment (whether loan or grant) will then be suspended.
  • The Member State concerned then has six months to take the necessary measures to ensure the satisfactory fulfilment of the remaining milestones and targets.
  • If this has not been done within six months, the Commission can reduce the overall amount of the financial contribution.
  • The Member State can continue with the implementation of the rest of the plan”

Precizările integrale ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene:

„Pentru corecta informare a opiniei publice și combaterea dezinformărilor apărute în spațiul public în seara zilei de joi, 28 iulie 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene face precizarea promptă că România nu se află în situația de a „pierde” echivalentul primei cereri de plată din PNRR!

Mai concret, în data de 25 iulie 2022 la orele 12:00 a avut loc discuția reprezentanților MIPE cu Comisia Europeană privind situația cererii de plată numărul 1, transmise în data de 31 mai 2022 (detalii privind structura cererii de plată, aici: https://mfe.gov.ro/pnrr-a-fost-transmisa-comisiei-europene-prima-cerere-de-plata-in-valoare-de-3-miliarde-euro/). 

Facem precizarea că toate documentele privind îndeplinirea jaloanelor și țintelor aferente au fost în întregime comunicate și verificate de serviciile CE. Astfel procesul de validare pentru cele 21 de jaloane și ținte s-a încheiat.

La solicitarea CE termenul pentru emiterea avizului pozitiv preliminar s-a prelungit pentru completarea sistemului informatic al PNRR cu informații necesare identificării beneficiarilor finali ai plăților. România și-a luat angajamentul ca platforma informatică să fie ajustată cu funcția suplimentară solicitată până la data de 31 iulie 2022.

Pe data de 1 august 2022 va avea loc testarea funcției suplimentare solicitate de CE, iar cererea intră în procedură de de plată, potrivit Regulamentului CE intră în procedură de plată.

Procedura de plată presupune parcurgerea următoarelor etape:

  1. Avizarea interservicii ale CE pentru emiterea avizului pozitiv preliminar.
  2. Transmiterea cererii de plată la Comitetele de Specialitate ale Consiliului ECOFIN.

III.    Aprobarea plății în Consiliul Uniunii Europene – ECOFIN.

Facem precizarea că în luna august activitatea serviciilor Comisiei Europene este cu mult redusă datorită numărului mare al concediilor, motiv pentru care plata tranșei de 2,6 miliarde de euro poate avea loc la sfârșitul lunii septembrie 2022, fără ca acest lucru să afecteze bugetul de stat și fără să producă întârzieri în implementarea reformelor și investițiilor asumate.”

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

65 comentarii

  1. Mvai, dar cine ar fi crezut ca Ciuca&co (sic!) dau pe afara de competenta!? But wait, there’s more… urmeaza sa adopte legea avertizorilor de integritate in forma actuala si atunci presimt ca se blocheaza totul. Baieti buni rau astia…

    • Un PNRR prost făcut de un om prost este greu de pus în practică. Ori România renegociază acest PNRR făcut noaptea, ca hoții, pe ascuns, fără consultare, în stil USR, ori mai bine renunță la el ca majoritatea statelor normale. Decât sclavie pe viață pentru români mai bine lipsă PNRR-ul lui Ghinea!

    • Hi, hi, hi! PNRR-ul făcut de Ghinea, noaptea că hoții! Un alt eșec al guvernării USR-iste.

    • N-auzi ca nu vin banii, o sa ramai cu comentariile neplatite.

    • Nu ba Ionuțe, adevarul e ca USL sunt incompetenti. Atata tot 🙂 Si stii si tu asta, doar ca nu-ti vine sa crezi :))

    • Nu mai faceți pe deștepții bai nene!!! Doar gura este de voi! Atât de buni ați fost, ca v-ati dat jos singuri de la guvernare, apoi v-ați spart în 7 zări. Dacă nu mai erau bani la mijloc, v-ați dus care încotro…

    • Ionutule, … gramada, PNNR a fost facut bine pt ca a fost aprobat/certificat de UE.
      Treaba e ca cei de la USL sunt majoritar analfebeti functionali si cu greu sau deloc inteleg ce scrie in el.

    • Avem politicieni de doi bani și la putere si în opoziție. Tot neputincioșii ăștia trebuie sa scoată cămașă. Nu avem alții. Din păcate nu prea știu cum să o facă. Tin ca orbul de bata: nu vrem austeritate. Incapacitate de plată vreți?

    • Ionut, gogu, pnrr a fost aprobat de UE, voi doar trebuiau sa va asigurati ca urmariti punctele scrise in el si implementati reformele, dar nu va duce capu sa scrieti nici dupa dictare

    • Sa presupunem prin absurd ca PNRR-ul e facut prost, de un agarici, etc. Dar sa luam numai ce este la autostrazi si cai ferate (ca de astea nu cred ca cineva ne va spune acum ca nu avem nevoie) si daca guvernarea USL reuseste sa implementeze macar chestia asta pe transporturi atunci le dau dreptate. Pana atunci numai vorbe si smiorcaieli. Ai un plan si tu doar trebuie sa te tii de el si iti vin banii, ce poate fi asa de greu daca nu esti incompetent ori rau intentionat?

    • @ionutz prostutz,si tot USR – ul e de vina ca s-a rupt prezervativul lu’ tactu’

  2. PSDNL ratează din nou. Dar vor fi votați din nou de acest popor inconștient.

  3. Atat s-a putut…

  4. Ghinion, dupa cum ar spune un …. ficus inca in functie! Poate o pune Bolos de-o sfestanie si un praznic ca de bani de la UE…… mai la toamna!!!!

    • Am înțeles că banii de consultanță pentru firmele de casa ale USR merg înainte! Care e problema? Căpușați, căpușați – tineri membrii neo-marxiști!

    • USL-ul are consultanți foarte slab pregătiți. De asta nici nu se cunoaște nimic de pe urma lor.

    • Ionuț nici macar nu stie ce e termenul de neo-marxist. De fapt cam toti postacii astia colerici au preluat un termen si stau cu el in gura, fara nici o idee. Doar ca suna bine si cumva le da lor senzatia ca sunt intelepti si stiu ei cum sta treaba 🙂 Clasica problema a tantalaului, toti sunt de vina pentru viata lui mizera mai putin el 🙂 Si in cazul lui sunt „neo-marxistii” :)))

    • Ioan, păi e unul cam ca tine. Ar vrea sa fie capitalist într-o tara comunista, sa primească bani de la UE și NATO,, dar sa nu dea socoteala cum ii cheltuie, sa fie prieten cu vestul doar când primește, în schimb trebuie sa fie mare admirator de putin. Ar mai fi trecerea subita la admirația șoarecilor și muștelor pentru care nu ar trebui sa facem autostrăzi, sa nu scoatem aur și gaze de șist, sa ne(o tragem toți în dos și sa ne căsătorim cu persoane de același sex…
      Nu este greu sa definești un neomarxist. Ah, uitasem, și sa fie spălat pe creier…

    • @Gogu, vă place să jigniți fără rost. Nimic constructiv, doar pâclă peste tot.

    • Ionut este imun la atac cerebral.

  5. Campania electorala, presedintele PNL, Plavanis, ne zice ca vom primi de la UE 80 de miliarde. Declaratia din 26 noiembrie 2020 este literalmente „Am obţinut pentru România 80 miliarde euro”.

  6. Intr-un interviu din 6 Martie 2021 dat la G4media, in care Dan Barna Vicepremier ne aburea cum va cheltui Romania cele 30 de Miliarde Euro ce vor veni vesele in Romania prin PNRR comentam: PNRR va fi un ESEC garantat!
    Tare mi-e ca vom da inapoi si Avansul ala initial, pe care fiecare Tara il primeste FARA a depune proiecte!
    Nu mai repet ca de Miliardele de Euro primite in avans de Romania NU s-a atins nimeni inca, zac in rezerva BNR!!!!
    Despre Spitale noi, autostrazi, etc…povesti!!!

    • usr nu mai e la guvernare de un an si voi inca aveti obsesii…
      incepeti deja cu greaua mostenire ?

    • Totusi, nu e un pic exagerat sa ne intoarcem la Barna, USR si ce s-a intamplat acum un an si mai bine?

      Daca acest PNRR esueaza, nu mai e din cauza lui Barna, Ghinea sau a USR-ului, care nu mai e in guvern de aproape un an. Esueaza pentru ca nu exista vointa politica in a face ce scrie acolo. Pentru ca in acel PNRR sunt puse niste reforme care ii fac parul maciuca majoritatii politice actuale. De pilda, reforma pensiilor. Si mai sunt si altele acolo.

      Asa ca, vad ca unii pregatesc deja discursul de „exit”. De genul ” Decât sclavie pe viață pentru români mai bine lipsă PNRR-ul lui Ghinea!”, vezi Ionut mai sus. Omul pare un postac ce scrie dupa punctaj. Si chiar daca nu e asa, e un om care scrie dupa ce a auzit din ce in ce mai des in sursele de unde isi ia informatia.

      Dar, pentru cine sta si cugeta un pic, acest PNRR e un lucru bun pentru Romania. Totdeauna, schimbarile dureroase si complicate, dar necesare, au fost facute de clasa noastra politica doar atunci cand am avut sula in coaste: „daca nu faceti asta, nu intrati in NATO, daca nu faceti asta, nu intrati in UE” si asa mai departe. PNRR e o astfel de sula in coaste de care aveam nevoie.

  7. he,he,dupa ce pnnr-ul a fost aprobat abia la a treia incercare,acum l-au gripat uselistii…investitii in Romania?neee,doar bani de furat,doar aia ne plac.Ce zice mamaliga romaneasca?

    • Ati simtit nevoia unei copite aplicate USR-ului, asa preventiv. Doar ca ce spuneti nu e adevarat,

      Dosarul PNRR a fost aprobat conform termenului stabilit de comun acord, pe 27 septembrie 2021. Luna septembrie a fost luna de aprobare pentru Romania, care a fost in acest grup impreuna cu alte 12 tari din UE. Si a fost aprobat chiar la termen, dupa prima depunere. Nu au existat repingeri repetate ale dosarului PNRR, a fost doar o minciuna repatata de Ciolacu si trusturile aferente, pentru ca nu cumva USR sa castige prea mult capital politic dupa aprobarea previzibila a dosarului.

    • PNRR e o susanea USR-ista! Nu trebuie implementat. Sa il faca USR cand vin ei la guvernare!

  8. maCiuca nu stiu cum de iesiti pe, strada fara urme de kk pe la gurita ca dupa competentele care va reprezinta nu cred ca stiti sa folositi hartia iigienica.
    Bagati zanii la inaintare pe Bolos si Budai sa renegocieze PNNR’ul sa avem macat de ce rade…

  9. Incorect!
    Nu exista „am ratat prima plata” când ai ceva de încasat.
    In contabilitate te referi la ce faci tu sau ți se întâmplă ție.
    Europa a ratat prima plata către Romania.
    Romania a ratat prima încasare de la Europa.

  10. Vrăjeala clasica usrista prin titluri mincinoase si intoxicari prin bombe cu fum aruncate de ghinea via talpa larga. Își face g4 datoria doar pentru banii primiți in campanie de la usr, deși susțin ca ei nu primesc bani. Ați primit fraților! Ați primit in campanie cu vârf si îndesat ca sa lucrați pentru ei si când nu va mai dau.

    • Ia explicaține dumneavoastră cum stau lucrurile in realitate. Noi nu avem acces la aceste informații esențiale. Și poate aveți și niște documente, nu doar conspirații.

    • John, QAnon Romania?

    • „România a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR pe care o dorea făcută la final de iulie / Comisia Europeană: Rezultatul evaluării se amână pentru septembrie. Reamintim că prima cerere de plată pentru proiectele prinse în PNRR a fost transmisă de Guvernul României la data de 31 mai, urmând ca evaluarea Comisiei să fie comunicată în decurs de două luni.”

      Mie mi se pare ca G4Media prezinta exact situatia: aveam un termen de tragere a banilor, am fost amanati pentru septembrie. Comisia nu spune de ce, ministru spune ca erau in concediu functionarii europeni (pare cam cusuta cu ata alba)

      Stiti cumva, chestia asta e adevarata sau nu? A primit azi Romania 2,6 miliarde de euro si minte G4Media?

      EU vad ca USL-ul de azi ar vrea sa vada in presa numai numai realizari marete, pe modelul Ceausescu. Daca vreti si dumneavoastra asta, ce cautati in cuibul asta de „reactionari”? Mergeti la Antena3, La Digi24, la Romania TV si o sa auziti numai cugetari profunde emise de Daea privind minunata agricultura romaneasca. Aveti trusturi cate cuprinde, de oameni care nu sunt cumparati de nimeni si spun numai si numai adevarul curat. Nu va faceti sange rau degeaba pe aici.

  11. Păi cererea a fost transmisă târziu pentru a putea fi evaluată la timp și culmea nu cupridea în sistem integrat informatic nici beneficiarii finali ai plăților.Ei bine oficialii europeni nu pot fi păcăliți cu cereri transmise aproape de termenul limită ,în speranța că evaluarea va fi mai puțin riguroasă ,făcută pe repede înainte.Fără să mai vorbim că nu li s–a spus nici cine sunt beneficiarii finali ai plăților,adică unde se duc banii.Așa cum e creat sistemul de verificări și baza de date pentru PNRR ,acestea funcționează ca bariere în calea accesării frauduloase,a deturnarii sau însușirii fondurilor.

  12. Vaiii. Nu se poateee. Ce surprizaaa.
    Hahahahahaha.
    USR neomarxistii si lbgtiștii e de vină.
    Occidentul depravat. USRu’ fură România de 32 de ani. Neosecuritatea. Ne-a spus nouă Giță și dl proffesor Voiculescu!!!
    Chiar și seceta e din vina lui Ghinea! Știu sigurrr!

    • am auzit ca va dura vreo 50 de ani pana vor repara cei din usl ce a facut usr(si cu pnl si udmr) in 6 luni, si abia dupa o sa vina raiul peste Romania dar doar daca vor guverna tot ei normal.

  13. Usr e de vina si ciolos.
    Ciuca si psd sunt competenti. Romania e condusa de fapt de ciolos din umbra.

  14. Fantastic! Ăștia din USL sunt la butoane de 30 de ani și tot ăilalți sunt de vină!!!!

  15. Ha! Ha! Ha! Trai pe vătrai.

  16. 🤣🤣🤣🤣 sunteți așa de hazliu. Poate ar trebui să vorbiți cu Mel Gibson, că l-am văzut într-un film cum rezolvă teoriile conspirației.

  17. Predictibil.

  18. Gigi gogosi din astea va vand la partid mai nou? Inseamna ca au o parerea „buna” despre voi

  19. USL incearca sa pacaleasca UE fara sa precizeze unde se duc de fapt banii si trimitand cererile aproape de limita, ceezand ca cei de la UE fac ca si ei … Daca trimiti un document tarziu nu ti-l mai verifica nimeni … Ba baieti, acolo-s oameni seriosi, nu bugetarii de la noi

  20. Hai ca ati rezolvat problema. Nu o sa luam bani din PNRR ca e Ghinea reclamagiu. Nu ca sunt astia de guverneaza incapabili sa implementeze cerintele dosarului PNRR.

    As vrea si eu ce fumati dumneavoastra. Viata ar fi mereu roz, eu as avea nicio responsabilitate. Daca mi s-ar intampla ceva naspa, de vina ar fi Ghinea.

  21. Iar astia de criticati USR/pe Ghinea, doar un mic aspect: in Romania eliberata de coruptie, Ghinea cred ca ar merita o statuie in parc pentru ce a realizat cu pensiile… Plafonul ala ca % din PIB i-a blocat pe cei de la USL, care desigur in numele de bunastarii romanului de rand voiau sa mai majoreze pensiile speciale…

    Altfel, mi se par ieftine criticile la adresa USR-ului, dupa cum remarcau si altii… e un plan aprobat de Comisia Europeana dupa metodologia lor, trebuie respectate niste criterii mai departe. Ce treaba are USR ca nu se respecta programul asta!?

    • Gandire marxista! Adica sa moara pensionarii de foame ca sa nu mai voteze cu PSD! Atat poate USR? De ce nu lagara de exterminare. Ar fi in doctrina marxista!

    • Cumetre Ionut, ori ai intentii neserioase (si atunci e clar cam ce parere avem despre tine), ori nu stii sa citesti… dimpotriva, USR a spus ca era loc de o crestere de 15%, poate si mai mare, a pensiilor de stat DACA nu faceai nimic in zona pensiilor speciale. DAr nah, ma bucur ca exista oameni suficient de naivi care cred ca USL se zbate pentru pensiile mici, nu pentru pensiile speciale… care pensii speciale au crescut de 160 de ori mai mult (strict cresterea) decat pensiile „normale”. Deci spune cine este marxist aici, cine se crede „mai egal decat altii”, eh?

  22. In primul rand nu o sa vedem niciun cent din banii aia, era evident de ceva timp.
    In an doilea rand ma BUCUR ca nu vom primi nici un cent, pentru ca nu primim noi, toti banii aia s-ar duce in vile, masini, operatii estetice pentru guvernanti.

  23. În opinia unor „lumini” de pe-aci USR e de vină că ciuma fsnistă nu-și face treaba. Adică, există un plan de țară aprobat. În el este însăilat tot parcursul de implementare, li se dă mură în gură ce trebuie să facă, ei nu fac nimic pentru că dacă ar face le-ar afecta intereselor, dar USR e vinovat. Oau, de unde v-ați cumpărat băieți logica? Nu de alta, dar să cerem închiderea talciocului, e de prea proastă calitate, frizează chiar limita prostiei! Păi, tot pe regula asta, oare nu cumva România din prezent se datorează USR? oare nu ei sunt de vină? Ia meditați puțin. Hai că găsiți voi niște legături. Dacă nu le găsiți singuri întrebați pe la trusturile binecuvântătoare de unde vă luați lumină. Vă ajută ele. Puteți să o dați pe asta. Ei, drăcia dracului, că nu există decât de puțină vreme, irelevant pentru voi! Nimic surprinzător! Totul se bazează numai pe corupție. Ce nu se prea poate corupții, nu contează. PNRR-ul nu prea poate fi spălat. Am spus că nu prea poate. Derbedeii sunt prea specializați în corupție, așa că nu aș fi sigur că nu ar reuși să fure și banii ăștia. Apropo, ionuț, matei și gogu par una și aceeași persoană! Măcar să fie plătit/ă la triplu! Felicitări propagandăilor!

  24. Romanii cred ca merge pacaleala si la CE.
    Hotie fara perdea, completezi toate capitolele, mai putin beneficiarii finali ai banilor. Guvern de hoti.

  25. Nu pot fura, nu au nici un interes sa faca ceva + ca nu ii duce nici capul. O sleahta de tradatori.

  26. Nu e nimeni de vina că nu vin banii. UE pur și simplu nu mai da bani unor țări că România, care de prea multe ori s-a opus unor decizii de la centru, între care vaccinarea obligatorie, rigoarea energetica, închiderea minelor și a centralelor atomice, liberalizarea prețului la combustibil, reducerea amprentei de carbon și a septelului, consuma prea multă mâncare și nici nu cumpără marfa din Occident, promovând o politică națională de re-industrializare, ceea ce este contrar standardelor europene. Pe deasupra nu promovează educația sexuală în scoli, nu a aprobat căsătoria între persoane de același sex și adopția de către cupluri Homo, susține biserica în loc să o desființeze și are legături comerciale cu țări dinafara UE cum ar fi Turcia. Și nici nu ajuta Germania prin livrarea de gaze, adică nu este solidară cu statele din vest, care au rămas fără combustibil.
    Culmea e că mai vor sa și negocieze PNRR in favoarea lor!
    Deci nexam bani până la rezolvarea acestor probleme.

  27. @silicon_v: NU despre USR e vorba ci despre PNRRul care va fi un esec, indiferent ce guvern vom avea!!!!
    Un sondaj facut in Trim 1 2022 la nivel european arata ca 65% dintre romani cred ca indiferent ce guvern ar avea Romania, NIMIC nu se schimba!!!!
    O sa-l caut sa-l pun pe forum!

  28. G4, trageti tare pe subiect, ACESTA este subiectul bomba al saptamanii, de unde si reactia (la o saptamana) a Prezidentului vis a vis de UDMR ( pt deturnarea atentiei), imbonavirea brusca a ciolacului de covid, etc… Cereti puncte de vedere la PM, Presedintie, ministri, cereti completari de la Bruxelles, etc. Stiti sa va faceti meseria, da? 🙂

  29. Propaganda PSDNL de tip putinist a avut grija sa transforme PNRR-ul intr-un balaur mare si rau cu 7 capete, din cauza caruia nu pot sa creasca pensii sau va fi interzisa incalzirea cu lemne. Asta se intampla inca de anul trecut, atunci cand se punea la cale acapararea definitiva a Romaniei de cele doua clanuri, aparent rivale pana atunci. Fantasmagoriile au fost infirmate chiar de UE, dar asta este mai putin important, atat timp cat vom fi intoxicati cu mesaje de tip „noi n-avem nevoie de banii europeni, e mai bine asa, ca suntem mai smecheri si stim mai bine”, „noi nu avem nevoie de digitalizare, ramanem la dosarul cu sina, ingropati in birocratie”. Cand alte state vor folosi banii pentru energie si impadurire, noi ne vom sufoca din cauza poluarii, in aceeasi mocirla in care ne place sa ne balacim. Noi nu avem nevoie nici de spitale, doar ne tratam in machetele lui Dragnea, nu avem nevoie nici de drumuri si autostrazi, avem tunelurile dacilor. Si oricum nu o sa ne mai permitem combustibilul, doar va trebui sa platim in continuare pensiile specialilor.

  30. Acesta este cel mai important subiect! Spuneti oamenilor ca suntem in pericol sa pierdem banii din PNRR pentru ca militarii nu vor reforma și nu vor sa renunțe la privilegii. Sunt 192.000 de militari care nu plătesc 1leu statului. Acesta este motivul pentru care exista pericolul sa pierdem banii. Vor sa fure viitorul copiilor noștri.

    • Posibil sa ai dreptate, dar esti pe langa subiect, asta cu militarii are tarmen 31 decembrie 2022. Mai citeste PNRR ul inainte sa comentezi, pentru ca dai argumente celor care vor duce subiectul in derizoriu aratand cu usurinta ca dezinformati intentionat

    • @alina
      😂😂😂😂
      Ca să il citez pe Năstase 4 case – să le numeri ouăle. Mai informează-te sau mai lasă băutura.
      Dacă putorile de la minister nu își fac treaba, cine e de vină? Lucrezi la minister și te-au trimis să postezi aici?

    • Acesta este răspunsul privilegiaților către civili: “Sa ne numărați ouăle!”

  31. Cine nu face ce trebuie sa facă pentru ca acești bani sa ajungă la noi trebuie sa răspundă penal.

  32. Un test ce o sa fie picat cu brio din 3 motive:
    1 udmr a fost ka guvernare cam tot timpul
    2 electoratu e prost ai nu o sa pedes
    Pseasca pnl si psd… nici macar nu prea are alternativa… apropos haur d c tace?!
    3 psd si pnl vor doar sa fure… si udmr ii ajuta sa faca asta

    • Cum să „pedepsesc” PSD că nu pune în aplicare un program USR care duce la faliment? Un program care omoară pensionarii români?