Emerging Europe: Sandu este un politician mai capabil decât oricare altul de la București / Relația Moldovei cu România s-a schimbat, posibil pentru totdeauna 

Victoria covârșitoare a unui partid pro-european la alegerile generale din Moldova a fost apreciată ca un șut în dinții intereselor rusești din țară. Însă acum trebuie pusă în discuție și influența României în Moldova, scrie Emerging Europe.

Maia Sandu, președinta competentă, combativă și extrem de impresionantă a Moldovei, este unul dintre numeroșii moldovenii care dețin dublă cetățenie, moldoveană și română.

Ministerul român al justiției afirma în mai că aproape 650.000 de cetățeni moldoveni dețin un pașaport românesc, adică aproape un sfert din populația de facto a țării, estimată la 2,7 milioane.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Câți dintre aceștia trăiesc efectiv în Moldova e un lucru disputat: țara are o diasporă mare, iar unul dintre beneficiile pașaportului românesc este acela că îi conferă automat deținătorului dreptul de a trăi și munci oriunde în UE. În țările care îi găzduiesc ei sunt înregistrați drept cetățeni români, nu moldoveni.

Asemenea cifre înseamnă totuși că cele două țări vor avea întotdeauna o relație strânsă. Însă după alegerile generale din 11 iulie, pe care Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al lui Sandu le-a câștigat fără drept de apel, natura acestei relații pare că se va schimba definitiv.

Până acum viitorul Moldovei era înfățișat, simplist, drept o alegere clară între Rusia și România, cele două puteri regionale care i-au dominat trecutul mai bine de două secole.

Nici aici și nici acolo

O mare parte a actualei Republici Moldova – deținută de-a lungul istoriei de Principatul Moldovei – a fost predată Imperiului Rus în virtutea Tratatului de la București din 1812, pentru ca ulterior să fie inclusă în România în urma primului război mondial.

URSS a anexat același teritoriu în 1940, doar pentru ca România să-l recupereze un an mai târziu. Până în vara lui 1944 el ajunsese înapoi în mâinile sovieticilor și avea să rămână o republică sovietică până la proclamarea independenței în 1991.

În Transnistria, o fâșie de pământ populată în principal de vorbitori de rusă din estul fostei Republici Socialiste Sovietice Moldova, dar niciodată parte a Moldovei istorice, independența – considerată drept un pas intermediar spre unirea cu România – nu a fost bine primită. După un scurt și sângeros război separatiștii transnistreni și-au proclamat propria lor independență.

De atunci și până astăzi persistă un acord de pace tensionat. Transnistria este un stat de facto dar nerecunoscut, asupra căruia guvernul moldovean de la Chișinău nu deține nici un fel de control.

Pe de altă parte, prezența ei în interiorul granițelor internațional recunoscute ale Moldovei – cât și minoritatea apreciabilă rusă și vorbitoare de rusă a Moldovei – constituie de peste 30 de ani pretextul perfect pentru ca Rusia să-și afirme interesul strategic în țară.

Propriul – și, se poate argumenta, mai legitimul – interes al României în Moldova a fost între timp prost deservit de un șir de guverne de la București de toate culorile politice, care de-a lungul ultimilor 30 de ani au privit țara ca pe un partener mai mic ce ar trebui să fie recunoscător pentru orice resturi i se aruncă de la masă.

România nu a făcut mare lucru în afară de a oferi Moldovei promisiuni – dar nu angajamente ferme – de a o ajuta în privința ambițiilor ei europene, întotdeauna cu supoziția nerostită că drumul Moldovei către Europa trece pe la București.

România a pariat din nou și din nou pe calul greșit la alegerile din Moldova, susținând pe oricine pretindea că e „anti-Rusia”, chiar dacă acest lucru însemna să sprijine unii dintre cei mai corupți politicieni din Europa.

Schimbare de joc

Sandu a schimbat natura jocului.

Victoriile ei, cea proprie de la alegerile prezidențiale din 2020 și cea a PAS de la alegerile generale de duminică, sunt ale ei și numai ale ei: oricât au dat buzna politicienii români din toate taberele să o felicite, nici unul dintre ei nu ridicase un deget pentru a o ajuta.

Și, dat fiind palmaresul lor, nu e deloc un lucru rău.

În consecință, dacă victoria de duminică a fost aplaudată drept momentul în care Moldova i-a întors definitiv spatele Rusiei – blocul comun al comuniștilor și socialiștilor a obținut mai puțin de un sfert din voturi -, același lucru poate fi afirmat și despre atitudinea Moldovei față de România.
Alianța pentru Unitatea Românilor, pachetul-surpriză de la alegerile generale din România din 2020, a primit doar o mână de voturi.

Moldovenii au votat pentru Europa: nu pentru România, nu pentru Rusia.

Acest lucru a fost făcut posibil de către o conducătoare care – pentru prima oară în istoria independentă a Moldovei – nu are nevoie de un român (sau de un rus) pentru a-i deschide vreo ușă.

Ea a negociat un flux constant de vaccinuri pentru Covid-19 de la UE, de la SUA, cât și de la România, și și-a asigurat un pachet de redresare economică girat de UE în valoare de 600 de milioane de euro pentru următorii trei ani.

Sandu, în actuala ei formă, este un politician mai capabil decât oricare altul de la București. Ea are mult de muncă: țara este vraiște și, după cele mai multe calcule, e cea mai săracă și una dintre cele mai corupte din Europa.

Însă în umbra României dezinteresate ea se îndrepta către nicăieri. Acum, în sfârșit, are o șansă să strălucească.

Sursa: Emerging Europe/ Articol de Craig Turp Balazs/ Rador/ Traducere: Andrei Suba