Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepremierul Tánczos Barna, care ocupă interimar și portofoliul Agriculturii, a recunoscut că măsurile adoptate anul trecut pentru reducerea deficitului au avut efecte asupra economiei și consumului intern, însă susține că situația macroeconomică era deja gravă, relatează Mediafax.
„Cu siguranță, măsurile de anul trecut au afectat cererea și consumul. Așa este”, a afirmat oficialul duminică, într-o intervenție la Digi24.
Potrivit lui Barna, momentul critic pentru economia României a fost finalul anului 2024, când a preluat Ministerul Finanțelor. „Orice specialist în macroeconomie știe că nici o criză de genul acesta în care s-a aflat România – termenul sau momentul de referință este decembrie 2024, căci atunci am ajuns la finanțe – nici un derapaj macroeconomic nu se poate rezolva doar prin reduceri de cheltuie și prin austeritate. Trebuie și partea de dezvoltare economică”, a declarat politicianul UDMR.
Barna spune că social-democrații au avut dreptate atunci când au insistat pentru măsuri de stimulare economică în paralel cu disciplina bugetară: „Fără doar și poate, colegii din PSD au avut dreptate când au insistat foarte mult pe măsuri de relansare economică. Cele două lucruri trebuie să meargă în paralel”.
Vicepremierul a respins ideea că actualele probleme economice ar fi fost provocate exclusiv de măsurile adoptate în ultimul an.
„Doar acele măsuri nu ne-ar fi dus în situația în care ne aflăm, dacă totul era frumos roz și totul mergea perfect până în decembrie 2024”, a afirmat acesta.
Trebuia sa taiati risipa de la stat acolo e buba cea mare cu salarizarea paguboasa si cheltuieli ptr afaceri cu statul ingrosate, cu clientela partidelor de guvernamant. De ce nu faceti asta? Toti stiu care sunt problemele, ptr ca tot ei sunt autorii si cei care le por rezolva. Cine sa le rezolve? Populatia care lucreaza la privat si plateste taxe ptr incompetenta si hotie? Unde sunt reformele ptr care v ati angajat? Si dupa toti se mira ca apar partidele « miracol » piromani, socola, doamne ajuta, iisis =issus etc
Cred ca uitati elementul care a declansat criza:
Deficitul cauzat de guvernele Ciolacu si Ciucă!
Barna din ochii PSD.. Dreptatea se traduce prin faptul că au recunoscut nevoia ”relansării” după dezastrul găsit de Bolojan.