Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile ucrainene au anunţat joi deschiderea unei anchete asupra incidentelor de miercuri de la Lvov, mare oraş din vestul Ucrainei, după înrolarea unui tânăr de către militari, un proces care este sursă de tensiuni în ţară, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Biroul procurorului general a anunţat deschiderea a „două proceduri penale” privind „circumstanţele unui incident survenit la Lvov” implicând militari din forţele armate ucrainene, poliţişti şi circa 200 de civili”, potrivit unui comunicat publicat pe Telegram.
Materialele video difuzate pe reţelele sociale arată o mulţime de mai multe zeci de persoane care înconjoară un vehicul şi strigă „Ruşine” şi insulte, înainte de a zdrobi parbrizul şi de a-l răsturna pe şosea în aplauzele mulţimii.
Potrivit centrul regional de recrutare militară, aceste tulburări au izbucnit după încorporarea unui tânăr controlat în stradă şi care „a încălcat regulile de înregistrare militară”.
Un grup de persoane a „încercuit vehiculul de serviciu al militarilor, s-a comportat într-un mod agresiv, l-a avariat grav şi în cele din urmă l-a răsturnat”, a anunţat acesta pe Facebook.
Poliţia naţională a precizat joi că anchetează „asupra agresiunii unui poliţist”, al cărui atacator susţine că a fost identificat.
Serviciile de securitate au deschis o anchetă pentru „obstrucţionare a activităţilor legitime a forţelor armate ucrainene”, potrivit aceleiaşi surse.
„Ceea ce am văzut ieri (miercuri – n.r.) la Lvov este de-a dreptul revoltător”, şi-a exprimat regretul pe Telegram primarul oraşului, Andriii Sadovî, estimând că „obstrucţionarea armatei în exercitarea atribuţiilor sale, distrugerea de bunuri sau a-ţi face singur dreptate sunt lucruri inacceptabile”.
Aceste incidente l-au făcut să reacţioneze inclusiv pe şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Kirilo Budanov, care a afirmat pe X că aşteaptă ca forţele de ordine „să reacţioneze într-un mod adecvat la evenimentele petrecute la Lvov”.
Mobilizarea militară este foarte nepopulară în Ucraina şi uneori este marcată de violenţe, în timp ce armata are dificultăţi de găsi noi recruţi la peste patru ani de la începutul invaziei ruse.
Numeroşi bărbaţi evită să se deplaseze în centrul oraşelor pentru a nu fi înrolaţi cu forţa, iar alţii aleg să părăsească ţara ilegal.
Armata ucraineană are un personal de circa 900.000 de militari şi mobilizează între 30.000 şi 35.000 de persoane pe lună. Bărbaţii cu vârste între 25 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi ţara fără autorizaţie specială.