Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
“Dacă educația remedială este dincolo de orele de clasă, ea trebuie plătită ca atare și nu este vorba doar de plata orelor respective. Sunt materiale educaționale care trebuie folosite în acest sens, sunt anumite competențe pe care ar trebui să le aibă profesorii, pentru că nu oricine poate să facă educație remedială. Mai ales că educația remedială intervine pe acele cazuri vulnerabile”. Declarația vine de la Mihaela Nabăr, director executiv al organizației World Vision România care de pe 11 martie și până în prezent a organizat cursuri remediale cu 14.000 de copii de la sat, cu ajutorul a 3.000 de profesori. Unul dintre rezultate? 92% dintre elevii de liceu pregătiți astfel au luat Bacalaureatul.
Edupedu.ro a vrut să afle ce este educația remedială, concret? Pe ce anume a investit Anglia bună parte din pachetul de 1 miliard de lire sterline pregătit de guvern după lockdown și despre ce vorbea Italia când anunța orele remediale ca urgență pentru profesori și elevi?
În cadrul conferinței “Ziua Educației: Lecțiile pandemiei”, directorul World Vision România a explicat că educația remedială este pregătirea suplimentară a elevilor, meditarea copiilor care înregistează lacune față de programa școlară sau pregătirea în masă a elevilor cărora statul a eșuat să le transmită cunoștințele pe care le consideră necesare pentru viață.
Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România:
Nu toti profii sunt de calitate. Unii nu au har, nu stiu sau nu vor sa predea. Am avut parte de un asemenea personaj, care imi tot dadea 6 la matematica dar totusi ajungeam pana la judetene la olimpiada. Ma bucur ca sunt tot mai multi profesori buni, cu care desi nu pot fi intrutotul de acord fac scoala cu copii astia care risca sa se piarda.
Mai toți elevii nu vor să învețe și, cu siguranță, toți nu au habar. Cu pâlnia, vorba aceea, nu le poți turna în cap!
Cu o floare nu se face primăvară….
eu stiu ca pentru a merge la olimpiada trbuia/e si astazi sa fii selectionat … de al tau profesor 🙂 tu, cum ai facut … va treziti scriind… visurile vs frustrate ?! Patetic!
Parintii me au fost saraci au venit de la Sarmasu la Cimpia la fabrica, nu au avut bani de meditatii. Tata lacatus mecanic, apoi a stat la dezalcoolizare, mama casnica. Ala era sistemul lui, cine nu ia meditatii nu ia note bune. Inca mai traieste, din ce am auzit are diabet, e din Hunedoara, poate ai auzit si tu de el.
totul frumos impachetat pe modelul spoiala si piareala…cand Florea, primarele p$d de la 5 a vrut sa-i execute proiectele pro bono comunitare reale ale lui Valeriu Nicolae si nu mape de prezentare ca WVR,Salvati copiii etc din care „primarele” si prietenii nu primeau comisionul aferent, WVR repede a sarit din barca sa-si umple buzunarul de la Florea cu niste proiecte de sertar :)))