G4Media.ro

De ce e nevoie de teste educaționale pentru copii? Dragoș Iliescu: Părinții…

De ce e nevoie de teste educaționale pentru copii? Dragoș Iliescu: Părinții funcționează foarte des într-un vid informațional, au doar vag de tot habar cât de bun e copilul. Sistemul de testare BRIO evaluează nivelul real al competențelor școlare (Advertorial)

Primele teste școlare pentru toți elevii, de la clasele I la a XII-a, care folosesc algoritmi din domeniul Inteligenței Artificiale și care sunt corelate cu curriculumul școlar românesc, au fost lansate de compania românească Brio. Fondator al platformei de testare standardizată, Dragoș Iliescu – colaborator OECD la testările internaționale – a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că „sistemul de testare BRIO îi dă părintelui ocazia să testeze în mod coerent, robust, serios, nivelul de cunoștințe și de competențe ale copilului, cât mai din timp”, pentru a cunoaște nivelul real al cunoștințelor dobândite de copil, prin raportare la exigențele programei școlare.

„Un test BRIO poate fi o ocazie de joacă, dacă e prezentat corect. Propriul meu copil, cel mic, care e acum în clasa a doua, iubește sistemul și îl utilizează de un an, de când era în clasa întâi – și îl vede în mod cert ca pe o formă de joacă”, a explicat Iliescu.

Expert în psihometrie, Dragoș Iliescu a vorbit și despre realitatea testelor uneori irelevante, prost făcute, cu care copiii se întâlnesc în școală. „Cu toții am trecut prin asta în școală sau în facultate sau în alte contexte: cursul care ni se părea inutil, examinarea care ni se părea incorectă etc. Nu e un lucru pe care să îl poată schimba elevul, deci trebuie să învețe să trăiască așa cu el. Nu mă înțelegeți greșit, nu spun ca e bine așa și că nu ar trebui să schimbăm lucrurile. Dar nu poate elevul să le schimbe și dacă va crede că poate să protesteze refuzând să învețe la acea materie, nu cred că e o rută corectă. Da, unele din evaluările prin care trecem, în școală sau în viață, sunt inutile, insuficiente, prost făcute sau irelevante – dar ni se impun. Existența componentelor irelevante în învățare nu ar trebui să umbrească însă acele componente ale învățării care sunt relevante”, spune acesta.

Rep: De ce să-mi testez copilul la materiile de la școală, când am profesorii care fac asta la clasă?

Dragoș Iliescu: Sunt cel puțin trei motive pe care le-aș menționa. În primul rând, profesorii rareori testează comprehensiv materia – abordarea curentă este cam așa: se predă o unitate de învățare (un capitol), se testează conținutul acelei unități, se notează și se merge mai departe. Posibilele lipsuri constatate în asimilarea acelei unități de învățare la un elev nu mai sunt apoi remediate… și timp de câteva luni nu mai sunt testate – pentru că, nu-i așa, avem de-a face cu altă unitate de învățare. Deci elevul nu mai face progres și nu mai evoluează în acel domeniu. Se mai poate trezi apoi, eventual, la lucrarea sumativă (de ex., la teză) cu un exercițiu din acea unitate de învățare, moment în care re-constatăm decalajul. Deci testarea realizată de profesori la clasă nu este suficient de continuă și de axată pe progres, precum ar fi ideal.

Apoi, dacă un părinte dorește să gestioneze evoluția copilului său, e nevoie să aibă în mână nu doar intervențiile, ci și modalitățile de evaluare. Mulți părinți investesc în dezvoltarea copiilor lor prin ore remediale (i.e., ”meditații”) – dar nu păstrează o evaluare independentă a progresului copilului în propriile mâini. Dacă vrei să gestionezi, trebuie să măsori – iar măsurarea progresului propriului copil te scoate ca părinte dintr-o zonă de vid informațional. Spun asta pentru că foarte des părinții funcționează într-un vid informațional – au doar vag de tot habar cât de bun e copilul, specific ce știe și ce nu știe și de aici rezultă faptul că și intervențiile și ajutorul acordat vor fi difuze.

În fine, testarea în sine este un act de învățare. Știm asta, pentru că de aceea primim teme și făceam (nu știu dacă mai există acest obicei) exerciții peste exerciții – de exemplu, sfânta culegere de peste vară. Practic aceste exerciții în plus sunt mici teste la care te supui sistematic ca elev: îți încerci puterile împotriva fiarei din culegere (haha!), iar asta duce la progres. Școala din păcate face prea puțin pentru pregătirea psihologică și emoțională a elevilor pentru examene – iar o abordare sistematică a testării poate duce la generarea acelui nivel de stimă de sine care este critic pentru abordarea relaxată a oricărui examen.

Rep: Sunt corelate testele Brio cu curriculumul școlar?

Dragoș Iliescu: Da, testele BRIO sunt corelate cu curriculumul școlar. Programa prescrie atât un număr de competențe, cât și un număr de conținuturi de învățare și teoretic un test le poate acoperi pe ambele, însă e nevoie să se concentreze la bază ori pe conținuturi, ori pe competențe. Noi ne concentrăm la acest moment în BRIO Standard nu pe competențele din programă, ci pe conținuturile reflectate în programă. Testele de antrenament însă – adică testele generate programatic, pe baza unor algoritmi din domeniul AI – se concentrează pe competențele programei.

Rep: Când e cel mai bine să încep să testez copilul (de la ce vârstă este eficient să aplic o astfel de testări) și ce pot face eu, ca părinte, după ce aflu nivelul celui mic?

Dragoș Iliescu: Nu există o vârstă minimă sau maximă – cred că teste de toate felurile, în mod mai degrabă informal, facem oricum cu cei mici de la cele mai fragede vârste. Jocul este deseori o astfel de instanță în care copilul se testează, după cum spuneam, își încearcă puterile de rezolvare de probleme sau de înțelegere pe mici ”exerciții”. O ghicitoare e un test până la urmă, un joc de îndemânare la fel. Deci nu e ca și cum copiii nu ar fi obișnuiți cu astfel de situații – ține mai degrabă de un anumit mindset la părinți: lasă acum joaca, școala e treabă serioasă, da?! Și nu cred că așa ar trebui neapărat privită situația: un test BRIO poate fi o ocazie de joacă, dacă e prezentat corect.

Propriul meu copil, cel mic, care e acum în clasa a doua, iubește sistemul și îl utilizează de un an, de când era în clasa întâi – și îl vede în mod cert ca pe o formă de joacă.

Rep: Există vreun instrument prin care să pot verifica nivelul real al cunoștințelor pe care copilul meu le are, ca să nu aflu direct la examen că este mediocru?

Dragoș Iliescu: Aceasta este exact ideea pe care se bazează sistemul de testare BRIO: îi dă părintelui ocazia să testeze în mod coerent, robust, serios, nivelul de cunoștințe și de competențe ale copilului, cât mai din timp. Dacă vei cunoaște nivelul real al competențelor școlare, vei putea lua decizii fundamentate pe realitate. Poți considera că de exemplu un nivel mai jos de cunoștințe la o anumită materie este acceptabil pentru că nu dorește copilul să continue pe acea rută educațională – dar chiar și în acest caz este o decizie asumată și o notă mai mică obținută la examen la acea materie nu va surprinde. Sau poți considera că este nevoie de o intervenție, că nivelul este prea redus, ori față de așteptările pe care tu ca părinte le ai, sau pe care elevul le are, deci că este nevoie de ore suplimentare sau de o altă formă de dezvoltare a acelei competențe.

Dar răspunsul pe scurt la întrebare este acesta: da, există în România un astfel de instrument – asta face sistemul de testare BRIO.

Rep: Există un „efect advers” dacă încep testarea de la clasa I? Care sunt miturile din zona de testare pe care ar fi bine să le știu, ca părinte?

Dragoș Iliescu: Testarea în sine nu atrage după sine efecte adverse. De mituri este plin, evident, în acest domeniu ca și în alte domenii. Testarea prost realizată poate genera însă în elev un sindrom negativ, respingere, teamă sau chiar mai rău. Ca orice stimul care este asociat cu pedeapsa, va genera respingere, dacă în urma testării există repercusiuni sau pedepse. Testarea poate fi însă la fel de bine utilizată exclusiv pozitiv, pentru a planifica intervenții, pentru a da feedback constructiv, pentru a dezvolta elevul testat în direcțiile pe care și le dorește – iar dacă acestea sunt efectele care sunt asociate cu acest stimul, atunci nu o să existe efecte nocive ale testării.

Rep: Mulți părinți și copii se plâng de prea multe verificări și testări la școală, ministrul spune că sprijină cât mai multe astfel de activități. Când e prea mult?

Dragoș Iliescu: Copiii nu se plâng de teste, per se – se plâng de întregul context decizional care este construit în jurul testelor. Se plâng așadar de presiunea emoțională și relațională plasată pe ei atunci când trec printr-un test la școală, printr-o teză, printr-un examen cu miză (evaluare națională, bacalaureat etc.) și așa mai departe. Sunt multe studii care arată ca de fapt copiii nu sunt aversivi față de teste – multe din jocurile pe care le joacă au incluse în ele componente de performanță cognitivă (de exemplu rezolvare de probleme complexe) care nu se deosebesc de cele de la școală. Ceea ce îi face să ia distanță față de teste este întregul proces asociat cu testarea: pregătirea aceea spre momentul testării, creșterea presiunii emoționale zi după zi, din partea profesorilor și părinților, stresul pe care îl resimt, anxietatea asociată, repercusiunile pe care le are o notă care este mai mică decât cea așteptată – uneori repercusiunile pe care le are o notă foarte bună dar altfel decât perfectă.

Dincolo de aceste aspecte, însă: da, e posibil să avem și prea multă testare, ”overtesting”. Însă România nu este nici pe departe una din țările care să fie în risc de așa ceva. Cred că volumul de testare în România este adecvat și poate chiar un pic prea scăzut – și cred că utilizarea rațională a testelor de către profesori și părinți ar trebui să plece de la (a) utilizarea unor teste bune și (b) redefinirea relației lor și a copiilor lor cu procesul de testare și cu deciziile care urmează după testare.

Rep: Ați fost de acord, de mai multe ori, că testele la matematică sunt obiective, dar cele la materiile umaniste suferă de povara subiectivului. Cum poate fi depășită această problemă, fiind nevoie de testare inclusiv la materii cu evaluări așa-zis subiective?

Dragoș Iliescu: Da, din păcate așa este, testele utilizată în sistemul educațional românesc la matematică și științe sunt mai obiective decât testele utilizate pentru umanioare. Asta nu spun eu, ci o arată indicii de acord inter-evaluatori care rezultă din corectura independentă realizată de evaluatori multipli pe câte un eșantion de teste, teze, examene etc., din cele 2 categorii de cunoaștere.

Cum putem depăși problema? Sunt mai multe căi, de la utilizarea de teste standardizate, la utilizarea de grile de notare mai clare și mai detaliate, la formarea profesorilor pentru evaluare (formarea evaluatorilor adică, antrenarea lor cu privire la cum se evaluează/cum se scorează un test), la formarea profesorilor pentru dezvoltarea de teste.

O să spuneți acum că e un nonsens: cum să îi formăm pe profesori să dezvolte teste și să le scoreze, adică nu e ăsta un lucru atât de simplu încât ar trebui să îl știe deja, mai ales de vreme ce fac asta zi de zi? Și răspunsul meu inevitabil la această provocare este să arăt cât de puțin (spre deloc) se predă evaluare în facultățile de științe ale educației sau în programele de formare a profesorilor și cât de puțini profesori cunosc lucruri nu complicate, ci fundamentale, legate de testarea și evaluarea cunoștințelor. Aș putea da exemple… nu avem timp aici. Însă formarea celor care fac evaluare pentru a face evaluare mai bună este o metodă excelentă de a crește eficiența – imediat după dotarea lor cu teste care să facă asta automat și relativ independent de ei (teste standardizate).

Rep: Cum explici copilului că unele teste pe care trebuie să le dea sunt insuficiente, prost făcute sau irelevante, dar sunt obligatorii? Și că totuși e bine ca pe lângă acestea să dea alte teste, unele relevante?

Dragoș Iliescu: Da, asta e complicat… și cred că ține de maturizare și de a învăța să trăiești cu frustrarea. Cu toții am trecut prin asta în școală sau în facultate sau în alte contexte: cursul care ni se părea inutil, examinarea care ni se părea incorectă etc. Nu e un lucru pe care să îl poată schimba elevul, deci trebuie să învețe să trăiască așa cu el. Nu mă înțelegeți greșit, nu spun ca e bine așa și că nu ar trebui să schimbăm lucrurile. Dar nu poate elevul să le schimbe și dacă va crede că poate să protesteze refuzând să învețe la acea materie, nu cred că e o rută corectă. Da, unele din evaluările prin care trecem, în școală sau în viață, sunt inutile, insuficiente, prost făcute sau irelevante – dar ni se impun.

Existența componentelor irelevante în învățare nu ar trebui să umbrească însă acele componente ale învățării care sunt relevante. Adică: pentru că sunt obligat să fac lucruri nerelevante nu înseamnă că asta m-a ajutat cumva să învăț sau să avansez – de lucrurile relevante am în continuare nevoie. Iar asta e o constantă în învățare, nu ține doar de teste, ține de învățare în general.

Rep: Cum evaluezi, obiectiv, chestiuni în esență subiective, cum ar fi cele pentru care presează experții internaționali, începând cu OECD: capacitatea de a interpreta informația, de a cerne falsul de adevărat, capacitatea de a realiza că ceea ce înveți pentru că mâine poate fi folositor ar putea fi inutil poimâine?

Dragoș Iliescu: Haha – aceasta e o întrebare pentru care vă provoc la un interviu dedicat. Sunt multe de spus aici, despre cum sunt abordate în evaluare aceste capacități. Dar da, ele pot fi măsurate și sunt măsurate în mod robust prin teste. Chiar săptămâna trecută a fost publicat de OECD un material la care am contribuit și eu, privind testarea capacității de rezolvare a problemelor adaptative – o astfel de deprindere pentru secolul 21, teribil de greu de evaluat… (https://www.oecd-ilibrary.org/education/the-assessment-frameworks-for-cycle-2-of-the-programme-for-the-international-assessment-of-adult-competencies_3a14db8b-en)

VIDEO Povestea platformei Brio®:

___

Dragoș Iliescu este profesor universitar și director al Școlii Doctorale de Psihologie în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București. Expert în psihometrie, ramură a psihologiei care se ocupă cu testarea și măsurarea psihologică, Iliescu este colaborator OECD la parte din testările internaționale, este președintele Diviziei de Evaluare și Apreciere Psihologică din cadrul IAAP (International Association of Applied Psychology). A fost președinte al Comisiei Internaționale de Testare (ITC) și președintele Asociației de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO).

Dragoș Iliescu este fondatorul Brio, prima platformă de testare standardizată din România, care a organizat prima olimpiada națională digitală de matematică din țară. Iliescu este fondator și al companiei Test Central, cel mai mare publisher de teste psihologice din România, precum și al grupului Psyence.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

1 comentariu

  1. Testarile sunt intotdeauna de bun augur mai ales daca sunt facute corect.
    De mentionat este ca marea majoritate a parintilor stiu faptul ca sistemul de invatamant nu mai scoate valori. Valorile ce ajung olimpici, sunt produse de efortul parintilor si al copiilor in afara sistemului de invataman: meditatii, studiu suplimentar, interesul parintilor in a supraveghea , coordona si ajuta copilul sa devina mai bun.
    Nu trebuie sa te straduiesti foarte mult ca parinte sa-ti dai seama cat de bun este copilul. Asta daca ai un minim de interes in acest sens.