Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice, Francisc Doboş, l-a taxat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, într-o postare pe Facebook în care scrie, deși are un proces, nu a putut totuși să se îmbolnăvească şi să se interneze peste weekend ca să scape. Doboș se lansează apoi în câteva reflecţii despre ipocrizie.
Intervenția publică a acestuia vine în contextul în care Liviu Dragnea trebuia să se prezinte luni la Înalta Curte, în procesul privind angajările fictive la Protecţia Copilului Teleorman.
În weekend, Dragnea s-a internat însă într-o clinică privată, secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, afirmând că liderul partidului are dublă hernie de disc şi va rămâne în spital câteva zile.
„Am un proces azi. N-am putut să mă îmbolnăvesc și să mă internez în weekend ca să scap. Oricum nu mi-ar fi folosit pentru că procesul meu e unul de conştiinţă. Voiam de fapt să vă/îmi (re)propun reflecţia despre ipocrizie de zilele trecute. Sigur prinde bine cuiva. În primul rând mie”, scrie Francisc Doboş pe pagina sa de Facebook, adăugând că încearcă să demaște ipocrizia și îndemnând „să fim persoane, nu personaje”.
În toamna anului trecut, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice, Francisc Doboş, a avut o replică acidă și la adresa lui Ilan Laufer.
Furios că președintele i-a blocat numirea în funcția de ministru al Dezvoltării, Laufer l-a acuzat pe Klaus Iohannis de antisemitism.
Ce a scris la acel moment Francisc Doboș pe contul său de Facebook:
Sursa foto: Facebook
Avem nevoie de astfel de interventii pline de normalitate in spatiul public.
Acesta este normalul, oameni buni. Bunul simt, respectul si responsabilitatea.
de remarcat O Abesenta Notabila : Holinesdeniel, posesor de S Klasse , veshnic Iubitor de P$D !
Prea Cash-uitul Daniel, are treaba…. Vegheaza la echilibrarea fluxurilor de numerar (cash flow-urilor) catre „Bor_Sec”. Mai de ici, mai de colo…. are bu’getul bani !
Scârbosul prea-cashuit Daniel e pe blat cu pzdele.
Asta cică e preot!
Da, un preot care amendeaza ipocrizia si falsitatea si promoveaza bunul simt cu ironie. La fel facea si Iisus cu oamenii puterii in Israel.
De asemenea preoti avem novoie si astfel se promoveaza valorile umane in spatiul public.
Cica Dragnea s-a strans la shale cu fularul Burberry Al lui Adrian Nastase.
De cejustitia nu își fa e treaba ca pentru orice cetățean! ? Merge așa, că dacă vreau mă duc dacă nu , nu!?, păi jerge doar pentru deocheatul ăsta de Dragnea dar o lălăit-o destul și tot acolo ajunge unde îi este locul și de ce îi e frică nu scapă! .
Rusine tuturor care ironizează pe excelenta domniei sale domnul Dragnea. E totuși al treilea om în stat, mai mult respect pentru domnia sa.
Nu e de mirare la cetateanul Dobos. Are aplecare spre a batjocori pe oricine ii cade bine. A facut dovada unui limbaj suburban de mai multe ori. Pe FB blocheaza la greu pe oricine nu spune ca e frumos, destept si …si… Dar altfel, da ochii peste cap si e foarte „spiritual”. Probabil ca cineva il tine bine in brate sa nu cada si sa faca buba, cineva care sigur e cunoscut in acel mediu. Mare pacat pentru ca printre preotii catolici exista oameni cu totul deosebiti-educati, cultivati, retinuti in comportamente si intr-adevar, preoti cu vocatie.
Cat despre cei care sunt orbiti de uri politice, mai ca as face pacatul sa le urez o hernie de disc-doar o saptamana.