G4Media.ro

Dr. Cadariu: Volumul bolnavilor de cancer s-ar putea cel puțin dubla /…

Sursa foto: Pixabay

Dr. Cadariu: Volumul bolnavilor de cancer s-ar putea cel puțin dubla / ”Antropologic vorbind, suntem destul de aproape de momentul în care un om, ca să-și procure hrana, alerga kilometri pe zi și mânca foarte puțin”

Chirurgul clujean Patriciu Achimaș Cadariu susține că ar trebui să ne pregătim încă de pe acum pentru o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri pe fondul îmbătrânirii populației și a stilului de viață nesănătos coroborat cu o monitorizare deficitară a pacienților din grupele de risc, relatează Actual de Cluj.

Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu este specializat în obstetrică-ginecologie și a fost ministru al sănătății în guvernul Dacian Cioloș. Este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și doctor în științe medicale.

„Întotdeauna mă feresc de date catastrofice, dar cu siguranță că volumul de pacienți, cel puțin în zona de cancer, s-ar putea cel puțin dubla în viitor. La cardiovascular, nefiind specialitatea mea, cred că ar fi bine să îi întrebăm pe colegi, dar cu siguranță creșterea numărului de pacienți s-ar putea să fie impresionantă”, a subliniat deputatul clujean.

El crede că alături de implementarea unor strategii coerente, mai e nevoie de construirea de spitale, de o mai bună pregătire a cadrelor medicale și mai ales de educație sanitară.

„Totul pornește de la educație. Pentru a evita probleme majore de sănătate, trebuie să fi învățat că e necesar să te prezinți în mod regulat la medic. În unele țări, cine nu se prezintă riscă să nu i se mai deconteze unele tratamente. În aceeași măsură, ar fi bine să înveți efectele fumatului, că alcoolul nu e recomandat decât poate în cantități moderate – oricum etanolul este un toxic în sine, că mișcarea este foarte bună, că e bine să ai un indice de masă corporală corespunzător.

În loc să adoptăm o dietă diversificată, să spunem, cu accent pe consumul de fructe și legume, nu-i mai simplu să-i dai un pumn de ciocolată copilului să se ducă la școală și ai scăpat de el? În loc să alergi cu el în parc sau să îl îndrepți către un sport, nu de performanță neapărat, dar către mișcare, nu-i mai ușor să zaci pe canapea, să te uiți la tabletă sau sau la televizor?

Sunt lucruri care, până la urmă, țin de un bun simț elementar. Da, viața modernă s-a schimbat foarte mult, într-un răstimp foarte scurt și, antropologic vorbind, suntem destul de aproape de momentul în care un om, ca să-și procure hrana, alerga kilometri pe zi și mânca foarte puțin. E o chestiune care s-a schimbat rapid.

Nu înseamnă că populațiile nu se vor adapta la acest stil de viață, dar asta vine firește cu anumite probleme – cardiovasculare, cancer și așa mai departe”, a subliniat chirurgul IOCN.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...