Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două trenuri de călători, un InterCity (IC) şi un InterRegio (IR), au fost oprite preventiv, miercuri, din cauza unui incendiu de vegetaţie uscată care se manifestă în apropierea căii ferate, între localităţile Archita şi Mureni din judeţul Mureş, transmite Agerpres.
„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara au fost solicitaţi cu puţin timp în urmă să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în proximitatea căii ferate, între localităţile Archita şi Mureni.
La locul evenimentului acţionează un echipaj cu o autospecială de stingere, pentru lichidarea mai multor focare de ardere. Din cauza incendiului, circulaţia feroviară este afectată, fiind oprite preventiv două trenuri (IC 532 şi IR 10735), până la eliminarea oricărui pericol în zona căii ferate”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.
Numai în ultimele 24 de ore, în judeţul Mureş au fost înregistrate 11 misiuni ale pompierilor pentru stingerea incendiilor, dintre care unul izbucnit la o casă de locuit, iar 10 incendii produse ca urmare a aprinderii vegetaţiei uscate în municipiile Reghin şi Sighişoara, precum şi în localităţile Ibăneşti, Luduş, Pârâul Crucii, Cheţani, Bobohalma şi Sânişor.
În urmă cu o zi, un incendiu de resturi vegetale şi vegetaţie uscată a dus la incendierea unei case de locuit din localitatea Ibăneşti, fiind afectat şi acoperişul unei case din apropiere şi un autoturism.