G4Media.ro

Directorul STB vrea introducerea unui tarif orar de 3 lei pe mijloacele…

Directorul STB vrea introducerea unui tarif orar de 3 lei pe mijloacele de transport în comun din București

Directorul Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, a afirmat că doreşte introducerea unui tarif orar pe mijloacele de transport în comun, care să fie de trei lei, dar şi a unui abonament anual de cel mult 500 de lei, relatează News.ro.

Adrian Criţ a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că doreşte realizarea unei noi politici tarifare pentru alinierea la ceea ce se întâmplă în marile oraşe europene.

“O nouă politică tarifară prin care să ne aliniem cu ceea ce se întâmplă în marile metropole e necesară luând în considerare şi contextul actual. Ştim cu toţii că bugetul Capitalei, din păcate, nu suportă anumite servicii astfel încât să avem suportul necesar pentru facilităţile acordate prin hotărâre de Consiliu General”, a afirmat directorul STB.

El a menţionat că s-a gândit la un model care să avantajeze utilizatorul frecvent al mijloacelor de transport în comun faţă de călătorii ocazionali.

“Împreună cu colegii mei am gândit un model care să avantajeze utilizatorul frecevent al mijlocului de transport în comun. La ce ne-am gândit? La faptul că trebuie să promovăm abonamentele în defavoarea călătorilor ocazionali. Cetăţeanul care circulă zilnic cu transportul în comun trebuie să aibă beneficii, iar aceste beneficii trebuie cuantificate pe de o parte prin calitatea transportului, pe de altă parte prin tarife care să-l avantajeze. În acest sens, avem propuneri către primarul general de majorare de tarife şi aici mă refer la tariful pe oră, tariful orar. De asemenea, dorim implementarea pe modelul european a unor abonamente anuale cu beneficii majore pentru cetăţeni”, a explicat Adrian Criţ.

El a mai afirmat că doreşte realizarea unui tarif pe oră care să fie de trei lei.

“Ceea ce propunem noi va intra într-o dezbatere. Luând în considerare ce se întâmplă în Europa, tarifele existente în momentul de faţă în municipiile reşedinţă de judeţ consider că un tarif pentru utilizarea în decurs de o oră, tarif de circa trei lei ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului pentru abonamentul anual ar fi corect un preţ de maxim 500 de lei”, a explicat directorul STB.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Dar „subtierea” multimii de taietori de frunza la ciini de la STB n-ar dori domn’ director? Aici de ce-i asa timid?

  2. Biletele valabile 1 ora nu sunt ok in Bucuresti,esti nevoit sa folosesti doua bilete la o calatorie pentru ca dureaza mai mult de 1 ora.

  3. @Andi – sunt de acord cu tine.
    Oricum, daca reusim, in viitorul nu foarte indepartat, in ora aceea sa schimbam unu sau mai multe mijloace de transport suna tentant.

    • biletul asta de 1 ora exista in aplicatia de telefon si costa…1.3 ron in momentul de fata. deci intra in aplicatie si cumpara biletul de 1 ora, nu e viitor, se poate cumpara acum.

  4. S-a spus şi în campania electorală că noua putere va aduce scumpiri smart, justificate economic.

  5. O bicicleta la Decathlon e 600 de lei.
    Am mai mers cu STB in ultimul an de 3 ori din cauza asta.
    Ajung mai repede,e mai interactiv,trec prin parc dimineata,e perfect si nu miroase apropos.
    Nu am ceva cu STB in mod special,dar cu bicicleta e perfect(am mers si pe ploaie si pe ninsoare).Doar ca poate sa ti-o fure.
    Plus ca bicicleta merge si noaptea!

    • Ceea ce înseamnă doar că nu ești în publicul țintă. Publicul țintă pentru transportul public nu e sportiv sau are lucruri grele de cărat sau nu poate ajunge șifonat la destinație. Lupta transportului public nu e cu bicicletele ci cu reflexul de a te urca singur în mașină. Ca să fie atractiv, trebuie să nu miroasă, să aibă aer condiționat, să nu fie excesiv de aglomerat și să respecte programul sau să aibă frecvență foarte bună. Prețul e mai bun decât benzina + amortizarea pentru un autoturism, chiar și la 3 lei pe oră, mai ales în traficul din București.

  6. Trebuie eliminate gratuitățile nelimitate. Eu circul gratuit și știu ce vorbesc….

    • Scutirea de plata biletului acordată pensionarilor trebuie înlocuită cu o reducere de 50% a tarifului, și doar pentru cei cu venituri cumulate (unii au și venituri din chrii, spre exemplu) sub salariul minim. Este, oricum, discriminatorie, pentru că un tânăr cu salariul minim, care are eventual și familie de întreținut, și chirie, nu beneficiază de gratuitate.

  7. Aplicam doar idea de preț.. Fără sa adaptam.. O sa iasă o ciorba perfecta 😁
    In alte orașe europene transportul public are banda separata, cu timpi exacti de călătorie și sosiri în statie..

  8. „consider că un tarif pentru utilizarea în decurs de o oră”
    Ai facut cumva benzile unice pentru autobuze, de vorbesti de intervale orare? Si nu ma refer la aberatiile de pe Splaiul Independentei, in care intri pe banda de biciclete, apoi stai sa cersesti reintrarea pe banda a doua, sa pleci mai departe…

    Si ce inseamna tariful pe o ora, de exemplu?
    Presupun ca dau un SMS, de cand incepe ora.
    Daca autobuzul vine peste 15 minute, caz real in Butzuresti, cat timp merg cu autobuzul? 45 de minute, nu? Sau dau SMS-ul cand ma urc in autobuz, caz in care vin cumetrele si cumetrii in veste albastre, sa-mi dea amenda ca trebuia sa dau SMS-ul INAINTE de urcare?

    • incearca aplicatia de telefon stb din care se cumpara bilete. biletul de o ora exista de ceva timp si e 1.3 lei. il activezi cand vine autobuzul si te urci in el,vezi timpul ramas in aplicatie.

  9. O idee buna în principiu
    Ținând cont de circulația din București cred ca validitatea tichetului ar trebui sa fie 90 minute ca atât durează de exemplu o călătorie cu troleibuzul 86 de la un capăt la celalalt
    https://moovitapp.com/index/ro/transport_public-line-86-Bucure%C8%99ti-2960-853392-692970-0
    Ba in unele zile poate depăși 90 de minute.

  10. Eu zic sa le dea gratis la toti ca subventioneaza din taxele sim impozitele din toata tara, de la prostii din „provincie”. In tarile cu apa calda se face asa ca are metropola bani. Da la noi la metropola, guvernul da bani si pentru subventionarea incalzirii, transport, si mai cate, ca platesc aia din „provincie” impozite si taxe marite. Numai cerseala la mitici, numai ciupeala. Prost a fost cine a unit Transilvania cu restul tarii, nici asa nu au fost in stare aia din afara arcului carpatic sa tina pasul cu Transilvania, cu toate basculele de bani ce ajung pe mana lor. Ce mai vor sa se reduca in sud, poate vreo subventie la mancare, la curent….

  11. „”dorim implementarea pe modelul european a unor abonamente anuale””

    De cand intreb la chioscuri de abonamente pe vreo 3 luni macar, mi se raspunde invariabil „”nu se poate””. Acum vad ca directorul Crita a venit cu abonamentul pe 1 an intreg. Marfa, frate!!

    Pai daca tot vrea sa fim „”parteneri””, hai sa faca abonamente pe 10 ani, nu? 500 de lei pe un an, vreo 3500 (spun eu c-ar fi corect, ca vad c-asa se procedeaza, nu studii, nu nimic, parerea mea) pe 10 ani.
    Dar nici controlorii sa nu mai aiba atitudinea aia de ghiolbani („”expirat card! amend!””), sa dea amenzi catre „”minoritarii defavorizati””, sa dea jos boschetarii care dorm pe ultimele scaune in 105, intr-un cuvant sa fie civilizati.
    Iar directorul Crita sa-si instruiasca soferii sa nu mai dea la maxim penibilitatea aia cu „”URCA PE LA PRIMA USA SI PASTREAZA DISTANTA”” care se-aude din afara autobuzului, ca doar n-om fi toti surzi, iar aia care n-au chef s-o respecte oricum n-o respecta. Dati informatiile alea la un nivel sonor acceptabil. 85 dB e extrem de mult!!!

  12. Directorul asta are habar cum funcționează în teren mijloacele de transport persoane peste care este bastan?
    Mai băiatule, ce ai fumat?!

  13. Nu este o soluție sa acumpim STB,eu as veni cu o altă propunere și anume,încă 2 lei in plus la impozitul local,pt fiecare cetățean in parte,iar atunci se va acoperi toate problemele,in schimbul acestor 2 lei,gratuitate pt toți cetățenii pe mijloacele de transport în comun,simplu și eficient.

  14. Noi avem salariile ca în marile metropole.,ce condiții avem în transportul public?? Iarna intra zapada pe trapa și pela uși, vara nu putem sa călătorim de căldură dar în schimb aveți controlori care fac abuz de putere sunt cu ochii pe țărani care nu știu nici cardul sa îl valideze.. Plec la serviciu dar nu știu dacă ajung la timp ca abia circulă tramvaiul 40.