Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Duminică noapte, în jurul orei 03.00, polițiștii clujeni au depistat în zona unei scene din cadrul festivalului Electric Castle, un tânăr de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce procura de la un bărbat, de 38 de ani, din Cluj-Napoca, un plic din material plastic, în interiorul căruia se afla o ”substanță pulverulentă, albă”.
În urma verificărilor, de la bărbatul în vârstă de 38 de ani au mai fost ridicate, inițial, 7 plicuri cu astfel de substanță și, ulterior, din autoturismul utilizat de acesta, 62 de plicuri din material plastic, cu închidere tip ziplock, în interiorul cărora se afla o substanță pulverulentă, albă, un telefon mobil și 4.150 de lei.
”În aceeași zi, începând cu ora 13.30, polițiștii B.C.C.O. Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în mod succesiv, una în comuna Bonțida și două în municipiul Cluj-Napoca, fiind descoperite și ridicate 1 plic cu substanță pulverulentă, albă (aproximativ 1-2 grame), o farfurie, pe care se aflau două liniuțe de substanță pulverulentă, albă (aproximativ 0,5 grame)”, anunță IPJ Cluj.
De asemenea, au fost ridicate o bancnotă de 1 leu răsucită, un grinder în care se aflau urme de substanță vegetală de culoare verde-oliv, un recipient metalic în care se afla o țigară confecționată artizanal și substanță vegetală sub formă de muguri (aproximativ 1 gram), 1 farfurie pe care se afla substanță pulverulentă, albă (aproximativ 1 gram) și un card de porționat, o folie de plastic în care se afla substanță pulverulentă, albă (aproximativ 0,5 grame), un telefon mobil și 4.000 de lei.
Dealerul a fost reținut pentru 24 de ore.
Dar vai, ce captura impresionanta!
ce captura impresionanta, o captura asa de mare incat a ajuns pe paginile ziarelor nationale, sper ca politistii care au rezolvat cazul sa ajunga toti generali, merita!