Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comisia Europeană ar fi trebuit să fie mai transparentă față de public în legătură cu contractele de achiziție de vaccinuri împotriva Covid-19, a declarat un avocat al Curții de Justiție a UE (CJUE), transmite MEDIAFAX.
Avocatul general al Curții de Justiție a UE, Athanasios Rantos, a afirmat joi că oficialii Comisiei Europene ar fi trebuit să fie mai transparenți față de public privind contractele de achiziție de vaccinuri împotriva Covid-19.
Potrivit unui comunicat de presă al CJUE, Rantos a subliniat că era imposibil de stabilit dacă membrii personalului Comisiei care au negociat aceste contracte au fost imparțiali, având în vedere că executivul UE a publicat doar „versiuni anonimizate ale declarațiilor de absență a conflictului de interese”, relatează POLITICO.
Pe de altă parte, avocații Comisiei Europene au susținut în luna martie, în fața Curții de Justiție a UE, că dezvăluirea identității celor care au negociat contracte de achiziții de vaccinuri ar fi putut să-i expună la abuzuri din partea „teoreticienilor conspirației”.
Informația vine în contextul în care Comisia a semnat șase acorduri de achiziție anticipată cu companii farmaceutice în timpul pandemiei de Covid-19, în 2020 și 2021. Contractele prevedeau achiziția unui număr stabilit de doze de vaccin pentru cetățenii europeni, ca parte a abordării la nivel de bloc a UE pentru combaterea virusului.
Mai mulți deputați europeni din Partidul Verzilor au solicitat mai multe informații despre modul în care au fost negociate acele contracte, în valoare de milioane de euro. Totuși, Comisia a publicat anumite informații, însă a eliminat numele persoanelor implicate în negocieri, precum și anumite clauze contractuale.
Drept urmare, deputații din Partidul Verzilor au dat în judecată Comisia, iar Tribunalul Uniunii Europene (o instanță inferioară) a stabilit că executivul UE ar fi trebuit să furnizeze mai multe detalii despre contractele și despre persoanele care le-au negociat.