Home » Articole » De ce vrea primarul interimar al Bucureștiului un candidat comun al coaliţiei PNL-PSD-USR la Primăria Capitalei

De ce vrea primarul interimar al Bucureștiului un candidat comun al coaliţiei PNL-PSD-USR la Primăria Capitalei

De ce vrea primarul interimar al Bucureștiului  un candidat comun al coaliţiei PNL-PSD-USR la Primăria Capitalei
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Edilul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a pledat luni pentru desemnarea unui candidat unic al coaliţiei de guvernare la funcţia de primar general, apreciind că în caz contrar există riscul fragilizării Guvernului.

„Cred că experienţa pe care am avut-o cu PSD în anul precedent, în care am avut o guvernare comună şi candidaţi separaţi, ne-a arătat că cel mai important lucru este să nu fragilizezi Guvernul. Şi orice campanie electorală care este în afara coaliţiei de guvernare, inevitabil, duce la fragilizarea guvernului”, a spus el, pentru Digi 24, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Bujduveanu a precizat că va lua o decizie în privinţa candidaturii abia în momentul în care Guvernul va anunţa data alegerilor pentru PMB.

„În momentul în care Guvernul va hotărî data alegerilor, cu siguranţă voi lua o decizie şi îmi voi asuma public. Consider că după zece ani de administraţie locală la vârful Municipiului Bucureşti – fiind şi în opoziţie, fiind şi în executiv, lângă preşedintele României – am toată experienţa… Şi astăzi se vede. Avem peste trei luni de când guvernăm Capitala, dar decizia mare trebuie să fie luată după ce se anunţă data alegerilor”, a mai spus el.

În ce priveşte data alegerilor pentru Primăria Capitalei, Bujduveanu a replicat că decizia aparţine în exclusivitate Guvernului. El a subliniat că în acest moment, prioritatea Executivului o reprezintă adoptarea pachetelor de reformă.

„Cred că Guvernul României şi coaliţia analizează o dată cât mai benefică. Cea mai mare problemă a societăţii astăzi este că se alimentează o tensiune. Şi cu cât o alimentăm noi, politicienii, fără o să avem o dată certă, cu atât creăm mai multe probleme în societate”, a afirmat Bujduveanu.

El a propus ca discuţia să nu se mai axeze asupra candidaţilor şi partidelor, ci asupra unui plan pentru Primăria Capitalei.

„Degeaba facem alegeri că trebuie să îl punem pe X sau pe Y în funcţia de primar general sau că partidul X sau Y are nevoie de acea funcţie. Haideţi să ne gândim ce vor bucureştenii, ce au nevoie bucureştenii şi cum putem să le oferim acest lucru. Mai sunt trei ani de mandat, în care primăria trebuie să îşi continue toate proiectele bune. Şi trebuie să ducă mai departe viziunea pe care a avut-o preşedintele Nicuşor Dan când a fost primar. Nu mai avem timp acum de lupte interne, mai ales că avem o coaliţie foarte largă, formată din toate partidele pro-europene”, a declarat liberalul.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole