De ce nu se mai opresc din murit oligarhii lui Putin

Analiză a publicației The Spectator, via Rador:

Acesta e un sistem în care toți sunt corupți, toți au ceva de ascuns – și așa îi place lui Putin să fie.

Deși suspectez că puțini dintre cititorii noștri sunt mâhniți din acest motiv, săptămâna trecută a fost una nefastă pentru elitele Rusiei. A fost un șir de sinucideri reale ori aparente și arestarea unui magnat al aurului care tocmai se pregătea să părăsească țara.

Andrei Badalov, vicepreședintele Transneft, cea mai mare companie de transport prin conducte a Rusiei, a căzut vineri de la fereastra apartamentului său din Moscova, căzătura fiindu-i fatală. E al optulea demnitar rus care moare în acest fel după 2022. Chiar dacă poliția afirmă că a lăsat un bilet de adio, bănuiala că la mijloc a fost ceva necurat e mai mult decât larg răspândită.

A doua zi Konstantin Strukov, directorul companiei Iujuralzoloto, al treilea cel mai mare producător de aur al Rusiei, se pregătea să decoleze spre Turcia în avionul său privat când guvernul i-a anulat pașaportul, agenția federală de aviație i-a interzis decolarea și agenți ai statului au urcat în avion și l-au arestat. E acuzat de corupție masivă, sistematică, dat fiind că s-ar fi folosit de marea sa influență financiară și politică pentru a pune mâna pe rezerve de cărbune și aur pe care le-a trecut pe numele rudelor și altor interpuși.

Apoi Roman Starovoit a fost demis luni din funcția de ministru al transporturilor, deși se pare că în momentul destituirii el zăcea deja mort în mașina proprie cu pistolul său alături – în mod ironic, arma constituia un premiu de stat care-i fusese decernat în 2023. Până anul trecut el fusese guvernatorul regiunii Kursk, și se pare că succesorul lui, Alexei Smirnov, arestat și el acum pentru delapidarea masivă a unei cincimi din totalul fondurilor alocate pentru construcția de linii defensive contra unui atac ucrainean, l-a implicat și pe Starovoit.

Inevitabil, circulă zvonuri despre defenestrări forțate și o nouă epurare, dar adevărul este cel mai probabil deopotrivă mai puțin sinistru, dar și mai îngrijorător pentru Kremlin. Statul recurge într-adevăr la asasinat, dar în principiu n-are nevoie s-o facă și în privința membrilor elitei. Acesta e un sistem în care toți sunt corupți, toți au ceva de ascuns – și așa îi place lui Putin să fie: fiindcă în orice moment are la îndemână pretextul necesar în caz că dorește să facă din careva un exemplu. Arestarea umilitoare în fața camerelor de luat vederi, procesele-spectacol, exproprierea bogățiilor obscene acumulate prin corupție și nepotism – acesta sunt armele Kremlinului.

Unele, dacă nu chiar majoritatea, dintre aceste sinucideri sunt exact ce par a fi. Redefinirea economiei ruse din cauza militarizării și sancțiunilor a creat noi învingători și perdanți; dobânzile ridicate și închiderea multor vechi rute de export și import au generat presiuni selective. În unele cazuri e posibil ca afaceriștii să se fi sinucis din cauză că presiunea asupra vieții lor profesionale și personale devenise prea mare – și, oricât de bizar ar suna, există înclinații naționale spre anumite metode de suicid. Majoritatea sinuciderilor din SUA sunt, predictibil, prin împușcare; în India metoda cea mai răspândită e îngurgitarea de pesticide; în Hong Kong și Rusia se sare de pe clădiri înalte.

Pe de altă parte, nu toate aceste morți sunt sinucideri autentice. Presiunea mai mare asupra economiei pare într-adevăr să-i împingă pe afaceriștii și politicienii mai agresivi ori mai disperați spre o competiție mai brutală pentru acapararea activelor. Cum totalul disponibil la nivel național se tot contractă, lupta pentru a-ți păstra propria porție la aceeași dimensiune e tot mai dificilă. De obicei ea se poartă fie prin trasul de sfori politice pentru a câștiga contracte preferențiale, fie prin așa-zisele raiduri, „reiderstvo”, adică utilizarea falsului în acte și a judecătorilor corupți pentru a pune mâna pe firme rivale. Uneori se folosesc însă și metode mai dure: asasinatele pe bani se înmulțesc din nou, iar dacă majoritatea asasinilor nu prea obișnuiesc să fie subtili, în unele cazuri poate fi într-adevăr vorba de „sinucideri” involuntare.

Și totuși, fiecărui deces îi corespund mult mai multe arestări de demnitari și afaceriști. Contractul social nescris asupra căruia veghează Putin îi spune elitei că poate fura, dar numai în anumite limite și numai atât timp cât îi e loială Kremlinului. Acest principiu rămâne neschimbat, însă limitele acceptabile ale înavuțirii personale și definiția „loialității” par să se modifice în schimb, ba încă și impredictibil. După cum mi-a explicat un cunoscător de la Moscova: „elitele sunt dispuse să rămână în interiorul liniei roșii – însă acum sunt înspăimântate fiindcă nu mai știu unde anume se află acea linie”.

Acest fapt îi afectează acum și pe cei odinioară intangibili. Strukov, de pildă, era un personaj influent și în structura partidului lui Putin, Rusia Unită, din regiunea Celiabinsk, precum și vicepreședintele parlamentului regional. Starovoit de asemenea: membru marcant al Rusiei Unite și protejatul lui Arkadi Rotenberg, prieten din copilărie al lui Putin și – nici o coincidență – unul dintre cei mai bogați ruși. Multe alte victime recente erau mai demult pe cai mari. Fostul ministru al apărării Timus Ivanov, care tocmai a primit 13 ani de închisoare pentru mituire, deținea titlul de Erou al Rusiei.

Actuala evoluție nu prea pare a fi o epurarea deliberată, ci mai degrabă reprezintă convulsiile unui sistem care trece printr-o criză care progresează lent. Elita afacerilor angajată într-o competiție canibală pentru suma tot mai mică a activelor disponibile și Kremlinul care nu poate avea încredere tocmai în acei oameni de care depinde pentru administrarea țării și economiei, și care le pretinde acestora respectarea unui set de reguli neclare, schimbătoare și nerostite. Cu siguranță acest lucru nu înseamnă că putinismul s-ar apropia de un colaps iminent. Dar el demonstrează totuși că, fie și cu mașinăria de război continuând să funcționeze în fundal, daunele pe care le suferă regimul Rusiei sunt cât se poate de palpabile.

Articol de Mark Galeotti (istoric britanic specializat în problematica Rusiei contemporane) / Traducere: Andrei Suba