G4Media.ro

De ce clasa de mijloc globală se revoltă. Analiză The New Statesman

De ce clasa de mijloc globală se revoltă. Analiză The New Statesman

Analiză a publicației britanice THE NEW STATESMAN, preluată de Rador:

Creșterea prețurilor, scăderea veniturilor și stresul pandemic au declanșat tulburări sociale și represiuni autoritare în țările cu venituri medii, în întreaga lume.

Imaginează-ți că tocmai împlinești 30 de ani, într-un oraș dintr-o parte a lumii caracterizată ca având venituri medii, deci nici bogată, nici săracă, după standardele globale. Poate că locuiești într-o metropolă întinsă precum Istanbul, Sao Paulo sau Bangkok, sau poate într-un centru regional: Khabarovsk sau Durban, Oran sau Chennai, Chongqing sau Tijuana. Bunicii tăi au fost fermieri, dar părinții s-au descurcat bine, s-au mutat la oraș și au câștigat suficient pentru a-ți asigura un credit ipotecar pentru un apartament, pentru a avea asigurare de sănătate, pentru a merge la cinema sau la restaurante, pentru a te sprijini pentru studii ulterioare.

Cu toate acestea, astăzi părinții tăi îmbătrânesc și fac eforturi să-și achite datoriile. Tatăl tău nu a lucrat luni de zile, din cauza Covid-19, așa că și-a pierdut veniturile. Și, deși ai absolvit cu aproape un deceniu în urmă și câștigi ceea ce înainte de anii de boom ar fi fost un salariu excelent, încă locuiești cu părinții – o tensiune, mai ales în timpul carantinei. Prețurile au crescut și munca ta ca funcționar de birou, mecanic industrial sau profesor nu îți aduce suficienți bani pentru a te muta. Părinții tăi au progresat în viață, dar tu pari să stai pe loc sau să mergi înapoi. O mulțime de oameni din orașul tău s-au îmbogățit în ultimii ani (așa cum arată mașinile de lux de pe străzi și comunitățile exclusiviste de la periferie), dar aceștia par să fie întotdeauna cei care au legături cu guvernul.

Ești indignat de corupție și de managementul defectuos. Seara intri pe rețelele de socializare, urmărindu-i pe alții care îți împărtășesc frustrarea și chiar furia. Un eveniment relativ mic devine ultima picătură: poate o creștere a facturii la încălzire, care amenință să împingă finanțele fragile ale părinților tăi peste prag, sau un prieten care are probleme cu un oficial local și își pierde locul de muncă, sau o creștere a prețului unui bilet de transport într-un autobuz ticsit, spre locul de muncă. Dar spui gata, ajunge. Te alături grupurilor de protest pe o aplicație de mesagerie, poate WhatsApp sau Telegram. Participi la o demonstrație. Votezi pentru un politician străin sau nonconformist care promite o schimbare.

Asta, sau cel puțin evenimentele care conduc la acest moment final, este o relatare condensată și generalizată a experienței a milioane de membri ai ceea ce s-ar putea numi noua clasă de mijloc globală. Și, după cum au arătat ultimii ani, o minoritate din ce în ce mai numeroasă își pierde răbdarea cu sistemele care nu mai asigură standarde de trai care să se îmbunătățească rapid, așa că își extinde libertățile pe care le așteaptă de la aceste sisteme. Ei ies în stradă pentru a protesta.

Luați în considerare evenimentele din ultimii ani. În 2019, au avut loc demonstrații în Algeria, Chile, Ecuador, Georgia, Liban și Rusia, de obicei în legătură cu o combinație de management economic defectuos, standarde de trai stagnante și corupție sau alte abuzuri de putere. A fost considerat un „an al protestelor” excepțional. Apoi, 2020 a adus proteste majore în Belarus și Thailanda împotriva regimurilor autocratice, în Liban în urma exploziei devastatoare din portul Beirut din 4 august și în țări precum Brazilia, Iran și Mexic, unde pandemia de Covid a fost gestionată deosebit de prost. În 2021, protestele din Columbia, Nigeria, Africa de Sud, Turcia și Rusia au atras atenția. Acum, la câteva săptămâni din 2022, un val de demonstrații a avut loc în Kazahstan. Cu cât privești mai atent, cu atât mai mult pare că acest val de furie al celor cu venituri medii ar putea continua pe tot parcursul deceniului. Clasa de mijloc globală aflată la ananghie se revoltă.

Banca Mondială împarte țările „cu venituri medii” în două categorii. În cifrele pentru 2021, țările cu venituri medii-inferioare sunt cele cu un venit național brut (VNB) pe cap de locuitor între 1.036 USD și 4.045 USD, în timp ce țările cu venituri medii mai mari au un VNB pe cap de locuitor între 4.046 USD și 12.535 USD. Aceasta este o definiție largă, luând în considerare țări precum Nicaragua și Nigeria, la capătul său inferior, și părțile mai sărace ale UE (România și Bulgaria), la nivelul superior. Cuprinde cea mai mare parte din America Latină, Africa de Nord, părți din Orientul Mijlociu și estul Europei și sudul și estul Asiei, inclusiv India și China.

Cu toate acestea, oricât de mare ar fi un grup, se poate vorbi despre anumite experiențe comune care se aplică în multe sau în majoritatea țărilor cu venituri medii. Majoritatea au avut anii 2000 buni, cel puțin până la criza financiară globală din 2008. Globalizarea determinată de piață, creșterea comerțului și boom-ul mărfurilor au adus prosperitate. „Clasa de mijloc globală” (deseori definită drept cei care câștigă între 10 și 100 USD de persoană pe zi) a avansat rapid.

Un studiu realizat de Brookings Institution a constatat că acest grup a crescut de la un miliard în 1985, la două miliarde în 2006 și 3,2 miliarde până în 2017. Acest lucru a fost însoțit de o creștere ulterioară a educației și a utilizării telefonului mobil și a internetului. Să luăm Brazilia, de exemplu, unde între 2002 și 2012 clasa de mijloc a țării a crescut cu 35 de milioane, iar proporția celor care au absolvit școala și au continuat cu studii universitare a crescut de la 20,7 la 45,2%. Această schimbare a modificat structura socială a țărilor (de exemplu, Brazilia a trecut de la un procent de 38%, la 53% ca pondere a clasei de mijloc, în acea perioadă), dar și pe cea a întregii populații globale.

Un studiu mult citat al Băncii Mondiale, din 2013, a constatat că, între 1988 și 2008, cele mai multe câștiguri din venituri s-au situat în jurul nivelului mediu (de la 20% până la 60%) și foarte sus (de la 95% până la 100%) raportat la distribuția globală a veniturilor. Denumită „curba elefantului”, pentru centrul său larg și înalt și vârful asemănător trunchiului, la o extremă, acest grafic descrie povestea globalizării: câștiguri majore pentru noua clasă de mijloc globală în țările cu venituri medii și pentru clasa superioară educată și mobilă, dar stagnare pentru cele mai sărace țări și pentru clasa muncitoare din lumea bogată.

Viața nu era doar bună, pe „curba elefantului”, dar părea să fie din ce în ce mai bună – pe măsură ce cetățenii cândva săraci își însușeau rapid stilul de viață al lumii bogate, de la centre comerciale până la asistența medicală și sistemele de pensii. Cele mai multe părți ale lumii cu venituri medii aveau o creștere mult mai rapidă decât lumea bogată (cum ar fi SUA, Europa, Japonia), povestea fiind una de ajungere din urmă, de convergență.

Totuși, așa cum a susținut, cu mult timp în urmă, teoreticianul conservator Samuel Huntington, în cartea sa din 1968, Political Order in Changing Societies (Ordinea politică în societățile în schimbare), istoria sugerează că perioadele de creșteri rapide în termeni de prosperitate și de educație sunt adesea urmate de perioade de tulburări, deoarece așteptările depășesc ritmul de expansiune a instituțiilor (cum ar fi în politică, bunăstare și infrastructură). „Problema principală a politicii”, a scris el, „este întârzierea în dezvoltarea instituțiilor politice, aflată în urma schimbărilor social-economice”.

Riscul acestei depășiri anticipatoare a așteptărilor era deja prezent. Dar apoi a venit prăbușirea financiară globală, care a lovit puternic părți din noua clasă de mijloc globală. Luați în considerare Egiptul, o economie cu venituri mediu-inferioare, a cărei creștere a depășit 7% atât în ​​2007, cât și în 2008; când investițiile străine și turismul s-au oprit, acestea au scăzut la 1,8% în 2011. Șomajul și salariile mici care au rezultat după această scădere au reprezentat o forță majoră pentru protestele din Piața Tahrir din 2011.

La acea vreme, multe știri internaționale exprimau surprinderea legată de numărul mare de protestatari din Cairo și din alte orașe egiptene, care făceau parte din clasa de mijloc. Era un semn pentru ceea ce avea să urmeze. Noua clasă de mijloc furioasă a fost o trăsătură semnificativă a Primăverii arabe mai ample din 2011, a unor mișcări precum revolta studenților din Chile din acel an, precum și a protestului din Parcul Gezi din Istanbul, din 2013.

De-a lungul anilor 2010, clasa de mijloc globală a continuat să avanseze, dar s-a dovedit a fi un deceniu mai dificil. Multe țări cu venituri medii și-au revenit, dar la o rată de creștere mai mică decât înainte de criza din 2008. Unele țări – precum Brazilia și Egiptul – au experimentat ceva similar cu o mahmureală economică: o dependență persistentă de anumite surse de prosperitate (mărfuri, investiții străine) și o datorie mare reportată din vremurile bune.

S-a vorbit mult despre „capcana veniturilor medii”, ideea fiind că multe țări nu mai erau suficient de sărace pentru a fi competitive ca destinații de producție având costuri reduse, dar nu erau nici suficient de bogate pentru a deține infrastructura de stimulare a productivității și inovației a unei țări cu venituri mari. Riscul, așa cum sugerează termenul, era ca astfel de țări să rămână blocate la pragul de 10.000 USD pe cap de locuitor.

Nu numai că a încetinit creșterea în multe economii cu venituri medii, în anii 2010, dar unele au experimentat un regres democratic. Cele două fenomene nu sunt independente. Regimurile dubioase din punct de vedere democratic, cu acces la avantajul creșterii cheltuielilor publice, pot alege asta în detrimentul limitării libertăților (Algeria producătoare de petrol, de exemplu, a evitat în mare măsură Primăvara arabă prin creșterea costurilor cu asistența socială).

Cu toate acestea, atunci când creșterea încetinește și cuferele sunt goale, liderii autoritari au mai puține opțiuni și apar represiuni asupra libertăților (să luăm în considerare Turcia, unde președintele Recep Tayyip Erdoğan a folosit circul naționalist în țară și în străinătate, pentru a distrage atenția de la înrăutățirea situației economice a țării).

Covid-19 a lovit în mod deosebit țările cu venituri medii. Spre deosebire de cele mai sărace economii agrare din lume, acestea sunt urbane și conectate la economia globală. Virusul s-a răspândit rapid în India, Brazilia și Mexic. Spre deosebire de cele mai sărace țări, acestea nu erau în general eligibile pentru reducerea datoriilor. Totuși, spre deosebire de lumea cu venituri mari, aceste state nu aveau resurse fiscale pentru a menține firmele pe linia de plutire, pentru a asigura plata angajaților și a educației online a elevilor, pe durata perioadelor de lockdown (școlile din America Latină au fost închise în medie pentru 231 de zile, până în octombrie 2021, mai mult decât în ​​orice altă regiune a planetei). Spre deosebire de lumea bogată, sistemele de asistență socială din țările cu venituri medii erau prea neuniforme pentru a-i feri pe mulți să cadă pradă decalajelor și pentru a împiedica o creștere a inegalității.

Boom-ul îndelungat experimentat de clasa de mijloc globală, care s-a clătinat în anii 2010, a pornit acum în sens invers. Acest lucru este valabil în țările precum Chile (tehnic, cu un venit ridicat din 2012) și Kazahstan (se așteaptă să devină o țară cu venituri mari până în 2029, unde acum e de așteptat doar stagnarea), până la Pakistan (imediat peste pragul inferior al veniturilor medii). Clasa de mijloc se micșorează și ea. Potrivit grupului Pew Research, clasa de mijloc globală a pierdut 54 de milioane de membri doar în 2020. Potrivit Băncii Mondiale: „Noii săraci au mult mai multe șanse să fie înregistrați în țări cu venituri medii, în comparație cu sărăcia existentă la nivel global.”

Creșterea stagnantă, amintirile recente și acum dezamăgirile unei epoci de aur economice, inegalitatea și creșterea represiunilor autoritare sunt experimentate în mod deosebit de acut de populațiile urbane, cu studii universitare și cunoscătoare de tehnologie. Pandemia a accentuat aceste tendințe.

În multe cazuri, un eveniment relativ specific și uneori mic a declanșat tulburări și demonstrații. În Liban, în 2019, a fost o creștere de 2 puncte procentuale a TVA și o taxă propusă pentru apelurile telefonice prin internet. În Chile, în același an, a fost o creștere de 30 de pesos (2p) a tarifelor de metrou. În protestele din Thailanda din 2020, nemulțumirile exprimate de mișcarea pro-democrație au inclus relele tratamente din școlile militariste ale țării.

În Africa de Sud, în 2021, scânteia a fost aprinsă de întemnițarea fostului președinte Jacob Zuma. În Kazahstan, în luna ianuarie a acestui an, a fost o creștere a prețurilor la energie. În aproape toate cazurile, nemulțumirea invocată este un indicator al furiei mult mai ample, înrădăcinată într-o combinație de abuz democratic și criză a costului vieții.

Va ajunge această dinamică în cea mai semnificativă țară cu venituri medii dintre toate – China? Probabil că țara va depăși pragul Băncii Mondiale între statutul de venit mediu și cel de venit ridicat (12.535 USD/VNB pe cap de locuitor) anul viitor. Clasa de mijloc a Chinei este puternică, de o jumătate de miliard, iar comportamentul și consumul său au contribuit cel mai mult la creșterea clasei globale.

Cu toate acestea, chiar și în China există semne de constrângere. Ca și alte țări cu venituri medii, superputerea în creștere are o problemă cu datoriile: aproximativ o treime din PIB-ul său este legată de un sector imobiliar îndatorat, care pare să fie în criză. Ca și alte țări cu venituri medii, China riscă să „îmbătrânească înainte de a se îmbogăți”; populația sa de vârstă activă se micșorează, iar rata mortalității ar putea depăși rata natalității în acest an, pentru prima dată. Capcana veniturilor medii îi îngrozește pe liderii chinezi, pe bună dreptate. China nu a văzut încă proteste în masă – rețelele sale de supraveghere digitală hiper-paranoice s-au asigurat de acest lucru – dar ultimele sale carantine anti-Covid au stârnit deja rare expresii de disidență pe rețelele sociale.

Există motive serioase să credem că această criză a clasei de mijloc afectate, această criză a lumii cu venituri medii va continua. „Perspectivele de redresare pentru clasa de mijloc globală nu sunt bune”, spune o analiză a centrului de gândire Real Instituto Elcano din Spania (o autoritate pentru America Latină). Prețurile petrolului și gazelor sunt într-un declin pe termen lung. Firmele din lumea bogată, speriate de vulnerabilitatea lanțurilor lungi de aprovizionare, caută să transfere înapoi sau în apropiere producția pe care au externalizat-o „offshore”, de mult timp, către economii îndepărtate, cu costuri reduse. Majoritatea organismelor internaționale majore prevăd o creștere mai scăzută continuă pentru țările cu venituri medii, în viitorul apropiat.

Ar trebui să ne obișnuim cu protestele? O creștere mai scăzută în țările cu venituri medii va însemna o creștere mai mică în țările bogate (în special în Marea Britanie) care le oferă servicii. Va provoca noi tulburări politice: atât Peru, cât și Chile au ales lideri de stânga din afară, în 2021, ambii fiind produse ale mișcărilor de protest. Columbia și Brazilia s-ar putea înclina ambele spre stânga în acest an, după proteste larg răspândite împotriva liderilor de centru-dreapta sau populiști. Mișcările de protest din Liban prezintă candidați la alegerile din această primăvară – primele de când au început protestele în 2019.

În altă parte, întrebarea este cât de departe vor ajunge liderii puternici pentru a înăbuși tulburările și ce schimbări economice și geopolitice ar implica asta. Va deveni mai gravă tendința președintelui Erdogan de a folosi aventurismul străin pentru a acoperi problemele interne din Turcia, pe măsură ce protestele economice cresc? Va încerca Narendra Modi din India să consolideze sprijinul în rândul hindușilor din clasa de mijloc aflată în nevoie, stârnind și mai mult sentimentul anti-musulman? Va compromite noul guvern al Iranului, sub Ebrahim Raisi, discuțiile nucleare cu SUA și UE, în fața noilor proteste? Protestele din Belarus și Kazahstan îl vor determina pe Vladimir Putin să strângă și mai mult menghina asupra vecinătății imediate a Rusiei?

Și mai este China. Aici, șansele ca protestele să influențeze politica sunt scăzute. Dar tot aici, orice astfel de mișcare ar avea cele mai mari implicații globale. Partidul Comunist Chinez (PCC) și-a recunoscut vulnerabilitățile, cu o agendă de „prosperitate comună” menită să reducă inegalitățile și să controleze excesele din anii de boom. Dar, având în vedere sectorul imobiliar în criză al Chinei (mulți chinezi au plătit pentru noi apartamente în avans) și cel de-al 20-lea congres al PCC, care se profilează în toamnă, este greu de evitat întrebarea: dacă și China este susceptibilă să fie inclusă în lupta clasei de mijloc constrânse?

Dacă strânsoarea s-ar impune cu adevărat în China și dacă oamenii de acolo ar reacționa așa cum au făcut-o alți membri nemulțumiți ai noii clase de mijloc globale, atunci vom intra cu adevărat într-o nouă eră a crizei.

Traducerea: Cristina Zaharia / Foto: Protest din Kazahstan – EPA/STR (Via Agerpres)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

6 comentarii

  1. Demagogie de 2 bani. Feed the sheeps!

    • Articol a-la Vice, inutil noua. Se aplica peste tot dar nu la noi!
      Pentru Romania mi-a placut analiza facuta de Mircea Miclea prezenta tot aici pe site.
      La noi se alege calea usoara, muncitor pentru echipele castigatoare.

  2. China rezolvă repede, dacă e cazul cu pușca, orice mișcare de revoltă. Acolo condamnarea la moarte sau detenție pe viață se pronunța des și pentru lucruri care în vest pot duce la o condamnare uneori cu suspendare. Pe de altă parte China are unii din cei mai capabili conducători. Cu multă carte și viziune. De accea au cotit – o spre creșterea standardului de viață a clasei mijlocii. Plus că acolo devotamentul pentru binele colectiv e politică de stat dar și tradiție milenară.

    • Vezi sa nu cazi de pe scaun de atita admiratie pentru fascistii aia confucianisti (da, stiu, misto combinatie)!

  3. cum se vede trecerea de la regimuri militare / autoritare / rep populare ..etc la regimuri democratice -alegeri libere (65-90) ? cum a fost promovata democratia in aceste tari ? de ce au esuat aceste state ,,democratice,,? …etc 🙂

  4. Pt Alin Să vorbești în România despre ,, alegeri libere ” e o glumă . ,,O scrisoare pierdută ” descrie situația la sfârșitul sec XIX , ,, Fiecare votează cu cine vrea și din urnă iese cine trebuie ” T Mușatescu 1932 . După 1990 s-a aplicat modelul