Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Modul de desfășurare a uneia dintre cele mai importante competiții din cercetarea românească, cea pentru Centrele de excelență, cu o valoare totală de 1,6 miliarde de lei, este criticat într-o scrisoare deschisă semnată, până luni după-amiază, de peste 400 de cercetători, cadre didactice universitare și alte persoane. Semnatarii protestează față de felul cum au fost declarate neeligibile unele propuneri de proiecte și acuză un „viciu de procedură”. Contactat de Edupedu.ro, Adrian Curaj, directorul general al Instituției care organizează competiția, UEFISCDI, a răspuns criticilor spunând că, în această competiție, regulile au fost „puține, clare și publice, cred că trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a le respecta”.
Competiția pentru 20 de centre de excelență, ce presupăune investiții de 1,6 miliarde de lei, a fost prezentată, în prima parte a anului, de premierul Marcel Ciolacu drept „cea mai mare investiție” în cercetarea din România. Ea a fost anunțată încă de anul trecut, când ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, promitea că „cei mai buni cercetători români vor primi milioane de euro pentru proiectele lor”.
După o prelungire a termenului limită pentru depunerea proiectelor, o listă de 109 propuneri depuse în coma fost publicată de organizația guvernamentală care se ocupă de această competiție, UEFISCDI, pe pagina dedicată CoEx-2024.