Home » Articole » Construcția Institutului Inimii din Tg. Mureș a ajuns la 70% / Se lucrează de 4 luni / ”Sunt în termen. Să nu uităm, noi am semnat contractul de finanțare abia în 17 iunie, anul trecut”

Construcția Institutului Inimii din Tg. Mureș a ajuns la 70% / Se lucrează de 4 luni / ”Sunt în termen. Să nu uităm, noi am semnat contractul de finanțare abia în 17 iunie, anul trecut”

Construcția Institutului Inimii din Tg. Mureș a ajuns la 70% / Se lucrează de 4 luni / ”Sunt în termen. Să nu uităm, noi am semnat contractul de finanțare abia în 17 iunie, anul trecut”
Sursa foto: CJ Mureș
Ascultă articolul

Lucrările de construcție la noul Institut de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș se fac de mai puțin de patru luni, iar stadiul lucrărilor este foarte avansat, spun reprezentanții unității, anunță Agenția de presă rador, care citează Radio București.

Datorită tehnicilor moderne, viteza de lucru este de 5 ori mai mare față de anii trecuți, precizează pentru Radio Tg.Mureș directoarea Institutului Inimii din Târgu Mureș, Mariana Ciorba.
„Noi am început lucrările efective în luna aprilie iar astăzi mai avem de înălțat un singur tronson de stâlpi. Cu prefabricatele suntem deja la etajul trei, deci cum ar fi închiderea clădirii cu care am ajuns la etajul trei, și suntem la sectorul de compartimentare, finisaje și instalații la subsol, demisol și parter. Deci, mai avem un singur tronson de stâlpi, două tronsoane de prefabricate și etajul tehnic”, spune directoarea.
La nivel național sunt 8 spitale care beneficiază de finanțare prin PNRR, în total peste 700 de milioane de euro obținuți prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Institutul Inimii din Târgu Mureș este unul din cele trei spitale care au fost acceptate pentru finanțare pe ultima sută de metri, motiv pentru care cererea de finanțare a fost semnată doar în urmă cu un an. Cu toate acestea, lucrările sunt în grafic. Mai bine de 15% din suma alocată prin PNRR revine Institutului Inimii, mai spune Mariana Ciorba.
„Suntem, poate, la 70% din înălțarea clădirii în gri, cum se spune… Conform graficului depus la contractare, lucrările sunt în termen. Să nu uităm, că noi am semnat contractul de finanțare abia în 17 iunie, anul trecut. Apreciem că vom termina construcția până în 30 iunie 2026. Valoarea de finanțare este de 770.605.182 de lei, deci aproximativ 106 milioane de euro.”
Primele spitale incluse în finanțare prin PNRR sunt la Cluj, Craiova, Bistrița, Ilfov și Sibiu, ulterior fiind adăugate Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei „Zerlendi”, Spitalul de Urgență 1Sf. Apostol Andrei” din Constanța și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole