Asociația procurorilor AMASP denunță ”dublul standard periculos” de la vârful justiției: Unii magistrați par a beneficia de mai multă „libertate” în a se exprima public, alți colegi sunt trimiși în judecată disciplinară pentru luări de poziție prin comunicate ale unor asociații de magistrați

Asociația procurorilor AMASP a explicat duminică într-un comunicat de presă ce reprezintă ”obligația de rezervă” a magistraților, despre care spune că îi împiedică să amendeze public deciziile controversate ale unor colegi. În același timp, AMASP a denuțat ”dublul standard periculos” de la vârful justiției, arătând că unii magistrați par a beneficia de mai multă „libertate” în a se exprima public, în timp ce alții sunt trimiși în judecată disciplinară pentru fapte minore, precum întreținerea unui gard sau pentru luări de poziție prin comunicate ale unor asociații de magistrați.

Comunicatul integral al AMASP:

În contextul amplei dezbateri publice privind starea justiției, Asociația procurorilor AMASP face următoarele precizări:
Înțelegem și respectăm nemulțumirile exprimate de opinia publică și împărtășim preocuparea față de disfuncționalitățile semnalate pe care le dorim rezolvate.
De multe ori, revolta societății este și a noastră, doar ca noi nu avem întotdeauna cadrul necesar pentru a ne-o exprima, cu toate acestea am făcut- o de multe ori, așa cum vom arăta în continuare.
Considerăm că responsabilitatea pentru situația actuală este una împărțită între mai mulți actori și trebuie asumată onest, în mod echilibrat, de toate instituțiile implicate în înfăptuirea actului de justiție.
Astfel , facem un apel sincer la dialog și echilibru. Înțelegem emoția publică, însă tonul radical și atacurile generalizate la adresa magistraților nu doar că sunt nedrepte, ci și periculoase pentru încrederea într-un sistem de justiție funcțional. Credem că doar prin deschidere, respect reciproc și responsabilitate comună putem reconstrui încrederea între societate și instituțiile de drept.
Pentru a contribui constructiv la această discuție necesară, ne exprimăm intenția de a prezenta — clar, la obiect și etapizat — principalele deficiențe reale din sistemul judiciar, așa cum le vedem din interior, alături de propunerile noastre concrete de remediere. Ne dorim ca acest demers să fie un punct de plecare pentru un dialog autentic, nu un schimb de acuzații.
Încercăm să structurăm problematica în 4 capitole: obligația de rezervă, probleme din interiorul sistemului, probleme legislative și problema pensiilor și salariilor.
Capitolul 1 : Nu pentru că nu știm. Ci pentru că nu avem voie.
Obligația de rezervă – între tăcere și responsabilitate publică
Într-un climat public tensionat și polarizat, tăcerea magistraților este adesea interpretată ca nepăsare, complicitate sau lipsă de implicare. În realitate, este impusă de lege – o obligație profesională esențială, nu o alegere personală. Obligația de rezervă nu este opțională, ci o condiție a statutului de magistrat într-un stat de drept.
1. Magistrații nu pot comenta public cauzele aflate pe rol, pentru că deși subiectele sunt de interes public, sunt și parte dintr-o ancheta în desfășurare. Orice reacție publică poate fi interpretată ca o influențare a justiției sau încălcare a prezumției de nevinovăție sau compromiterea aparenței de imparțialitate, ceea ce poate atrage o cercetare disciplinară.
2. Majoritatea subiectelor mediatizate sunt rapid politizate, ceea ce plasează orice opinie a unui magistrat dincolo de limita neutralității politice impuse de statutul profesional. O simplă luare de poziție poate fi văzută ca o forma de partizanat care contravine deontologiei și calea directă către cercetare disciplinară.
3. Nici deciziile controversate ale altor colegi nu pot fi comentate liber. Este tot abatere disciplinară.
4. De multe ori adevărul mediatic este diferit de cel juridic, dar nu poți da detalii publice. Se întâmplă ca o decizie a unui coleg să fie greșit percepută public, iar motivul pentru care s-a adoptat o soluție să fie prevederile legale restrictive, iar nu interpretarea magistratului. Nu de multe ori, opinia publica s-a arătat scandalizată că o anumită persoană nu a fost propusă spre arestare, fără a se ști ca pentru anumite infracțiuni, efectiv legea nu-ți permite acest lucru, oricât ai vrea. Aici ar trebui să intervină compartimentele de comunicare, însă capacitatea instituțională de a comunica rămâne uneori deficitară.
5. Un dublu standard periculos – este adevărat că unii magistrați par a beneficia de mai multă „libertate” în a se exprima public, chiar și în zone de risc disciplinar. Declarații cu tentă politică, luări de poziție în cazuri mediatizate sau ieșiri publice directe rămân adesea nesancționate. În același timp, alți colegi se văd trimiși în judecată disciplinară pentru fapte minore, precum întreținerea unui gard, simple gesturi simbolice sau luări de poziție prin comunicate ale unor asociații de magistrați. Acest tratament diferențiat erodează atât coerența sistemului, cât și încrederea în corectitudinea cu care se aplică regulile profesiei. Rezerva, pentru a fi credibilă, trebuie aplicată unitar, nu selectiv, în funcție de context sau notorietate.
Magistrații trăiesc în aceeași societate, văd aceleași lucruri, simt aceleași tensiuni. Sunt afectați când încrederea scade, când justiția este pusă sub semnul întrebării, când oamenii nu mai cred că pot fi protejați. Dacă nu vorbim, este pentru că nu avem voie, nu pentru că nu avem ceva de spus. Dar când alegem să transmitem un mesaj, o facem cu grijă, cu echilibru și cu speranța sinceră că vom fi auziți. Nu pentru a ni se da dreptate, ci pentru a fi înțeleși. Pentru că fără încredere reciprocă, niciun sistem nu poate funcționa cu adevărat.