
Spitalul Floreasca a transmis Colegiului Medicilor foile de observaţie ale pacientei Laviniei Vlad: 63 de medici, implicaţi în îngrijirea ei
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) transmite că a primit de la Spitalul Floreasca foaia de observaţie a pacientei Lavinia Vlad şi a surorii acesteia, Alina Alexandru, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conform documentelor, 63 de medici au fost implicaţi în oferirea de îngrijiri medicale pacientei Laviniei Vlad şi 18 medici au oferit îngrijiri medicale Alinei Alexandru.
„Ieri, sâmbătă, 2 august, în urma solicitării exprese a conducerii Colegiului Medicilor s-au transmis de către spital şi preluate de Colegiul Medicilor Bucureşti copiile după foile de observaţie aferente celor două cazuri”, informează Colegiul Medicilor Bucureşti, duminică, pe Facebook.
Medicilor implicaţi li se vor transmite adrese pentru a formula punct de vedere şi, ulterior, în baza documentelor primite, se va întocmi referatul Comisiei de Jurisdicţie care va fi înaintat Comisiei de Disciplină. Preşedintele Comisiei de Disciplină va desemna un complet format din trei membri, care va analiza cele două cazuri şi va emite o decizie.
„În cursul acestui weekend, personal din Departamentul de Jurisdicţie din cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti a lucrat la cele două cazuri la care CMMB s-a autosesizat, respectiv cazul pacientei Lavinia Vlad şi al pacientei Alina Alexandru, pentru a se transmite către medicii implicaţi adrese pentru a formula punct de vedere pe cazurile respective. Ulterior, din analiza acestor puncte de vedere venite din partea medicilor, dar şi a tuturor documentelor primite de la spital şi aflate în dosarele celor două cazuri se va întocmi referatul Comisiei de Jurisdicţie care va fi înaintat Comisiei de Disciplină”, precizează sursa citată.
În cazul Laviniei Vlad este vorba despre 29 de medici primari (15 de chirurgie plastică, 6 de la ATI, 2 medici psihiatri, dar şi câte un medic de chirurgie generală, radiologie, oftalmologie, ORL, boli infecţioase şi medicină de urgenţă), 5 medici specialişti (chirurgie plastică şi ATI), 28 de medici rezidenţi (chirurgie plastică, ATI, cardiologie, medicină de urgenţă) şi un psiholog.
Alinei Alexandru i-au oferit îngrijiri: 9 medici primari (chirurgie plastică, ATI, dermatologie şi chirurgie generală), un medic specialist (chirurgie plastică), 7 medici rezidenţi (chirurgie plastică şi ATI).
Colegiul Medicilor menţionează că în astfel de cazuri din echipa de îngrijire fac parte şi alte categorii de personal, precum asistenţi medicali şi infirmieri.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut vineri demisia şefului Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca.
„Şeful Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă şi nepăsare. Aroganţa şi indolenţa sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar. La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Laviniei şi Alinei, şeful de secţie se află încă în concediu, pe care şi l-a prelungit chiar. Fără nici o declaraţie sau poziţie publică (sau privată), fără explicaţii, fără empatie, nu numai faţă de pacienţi, ci inclusiv faţă de întreaga echipă medicală. Nu mai este loc de sugestii sau de politeţuri din partea mea: cer public şi imperativ demisia imediată a acestui şef de secţie! Nu mai are ce căuta în fruntea unei structuri medicale atât de sensibile!”, a scris Rogobete pe Facebook.
Ministerul Sănătăţii a informat că, în urma controalelor derulate în această săptămână la Centrul pentru Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca, au fost constatate o serie de deficienţe care au generat aplicarea de sancţiuni administrative şi adoptarea unor măsuri corective, atât de natură sanitară, cât şi organizatorică. AGERPRES / (AS – redactor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă)
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.