Home » Sportz » Rudiger (Real Madrid) sare în apărarea refugiaților: „Oamenii nu fug pentru că vor, nu au altă opţiune”

Rudiger (Real Madrid) sare în apărarea refugiaților: „Oamenii nu fug pentru că vor, nu au altă opţiune”

Rudiger (Real Madrid) sare în apărarea refugiaților: „Oamenii nu fug pentru că vor, nu au altă opţiune”
Antonio Rudiger / Sursa foto: Steffie Wunderl / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Antonio Rudiger, fundașul celor de la Real Madrid, le ia apărarea refugiaților într-un interviu pentru The Guardian, internaționalul german spune că acești oameni fug din țara lor pentru că nu au altă opțiune.

Citat de L’Equipe, Rudiger vorbește despre cum familia sa a fugit din Sierra Leone în anul 1991, în timpul războiului civil.

- articolul continuă mai jos -

„Avem un respect imens pentru ei. Nu este uşor să laşi un loc în urmă şi să o iei de la capăt în altă parte. Mai ales că oamenii nu fug pentru că vor, ci pentru că nu au altă opţiune. Este important să-i ascultăm”, a afirmat Antonio, confom sursei citate.

„Dacă cineva nu vorbea limba, înţelegeam cu toţii limba fotbalului. A fost minunat şi este şi astăzi. Jucăm cu atât de mulţi oameni din medii diferite: negri, albi, nu contează”, a adăugat Rudiger.

„În orice, există bine şi rău. Dacă cineva comite o infracţiune, dacă acea persoană este de culoare, de exemplu, înseamnă că toţi oamenii de culoare sunt criminali? Nu, acea persoană anume trebuie tratată…

Oamenii trebuie să se gândească puţin mai mult”, a transmis Rudiger în urmă cu mai mulți ani, în 2017, pe vremea când juca pentru Chelsea.

La acel moment, jucătorul a fost ținta unor insulte rasiste la un meci contra celor de la AS Roma.

Antonio Rudiger face parte din lotul cu care Germania va participa la Campionatul Mondial de fotbal din vara acestui an.

Fundașul celor de la Real Madrid s-a născut în Germania dintr-o familie care a fost nevoită să fugă din Sierra Leone din cauza războiului civil.

A crescut în Neukolln, un cartier din Berlin recunoscut că este format în mare parte din imigranți.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole