Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Simona Halep (34 de ani) s-a retras oficial din tenis în weekendul recent încheiat. La capătul unui meci demonstrativ la care au participat Andrei Pavel, Gael Monfils și Elina Svitolina, Simona a spus adio tenisului. „Astăzi, poate pentru prima dată, simt că vreau pur si simplu să respir”, a transmis fosta lideră WTA.
Într-o postare pe contul personal de Instagram, Simona a precizat că începe un nou capitol din viața ei.
„Astăzi, poate pentru prima dată, simt că vreau pur si simplu să respir. Să trăiesc. Să descopăr cine sunt dincolo de sport, dincolo de competiție, dincolo de tot ceea ce lumea a cunoscut despre mine”, a spus, printre altele, Halep.
„Dragii mei,
Sâmbătă am trăit unul dintre cele mai intense și emoționante momente din viața mea: Evenimentul Oficial de Retragere din Tenis. A fost mai mult decât o ceremonie. A fost închiderea unui capitol care a însemnat toată viața mea de până acum. Un drum început cu un vis și continuat cu mult muncă, sacrificii, lacrimi, speranță și iubire pentru acest sport.
Tenisul m-a format. M-a ridicat, m-a pus la încercare, m-a făcut puternică. Mi-a oferit cele mai frumoase trăiri și cele mai grele lecții, pe care le voi purta cu mine mereu. Pentru tot ce am trăit pe teren si dincolo de el, sunt profund recunoscătoare.
În spatele trofeelor, rezultatelor si momentelor pe care le-am împărțit cu voi, a existat mereu si omul Simona. Un om care a simțit, care a suferit, care s-a bucurat, care a căzut si s-a ridicat de multe ori.
Astăzi, poate pentru prima dată, simt că vreau pur si simplu să respir. Să trăiesc. Să descopăr cine sunt dincolo de sport, dincolo de competiție, dincolo de tot ceea ce lumea a cunoscut despre mine. Au fost ani în care viața mea a fost privită, analizată și comentată din multe unghiuri.
Știu ca asta a făcut parte din drumul meu și am acceptat-o, cu tot ce a venit la pachet. Dar odată cu încheierea acestui capitol, simt și nevoia firească de a păși spre ceea ce urmează cu mai mult liniște, cu mai mult intimitate si cu libertatea de a-mi trăi alegerile în felul meu.
Nu pentru că vreau să mă îndepărtez de oameni, ci pentru că simt că a venit timpul să mă apropii mai mult de mine. Voi rămâne mereu aceeași: cu valorile, disciplina și responsabilitatea pe care sportul mi le-a oferit și pe care le voi purta cu mine toată viața.
De acum, începe pentru mine o altă etapă. Una mai liniștită, mai personală, mai aproape de ceea ce sunt dincolo de performanță. O etapă în care îmi doresc să mă bucur de lucrurile simple, de oamenii dragi, de alegerile mele și de libertatea de a-mi trai viața in felul meu.
Privesc înainte cu recunoștință pentru tot ce a fost și cu sufletul deschis pentru tot ce urmează.
Viața îmi va aduce, cu siguranță, noi moduri de a fi aproape de omenii care mă iubesc cu adevărat.
Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături, pentru că ați crezut în mine și pentru că ați făcut parte din această călătorie. Unele povești se încheie, dar ceea ce lasă în urmă rămâne pentru totdeauna.
Cu drag, Simona”