Home » Articole » Secția pentru judecători a CSM convoacă adunările generale ale curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor pentru a se pronunța pe proiectul legii salarizării

Secția pentru judecători a CSM convoacă adunările generale ale curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor pentru a se pronunța pe proiectul legii salarizării

Secția pentru judecători a CSM convoacă adunările generale ale curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor pentru a se pronunța pe proiectul legii salarizării
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

În şedinţa de joi, Secţia pentru judecători a dispus convocarea Adunărilor Generale ale curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor pentru data de 09 iunie 2026, în vederea exprimării unui punct de vedere faţă de „campania de decredibilizare continuă a puterii judecătoreşti, precum şi faţă de Proiectul de Lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice”.

- articolul continuă mai jos -

„Măsura adoptată a fost necesară, în primul rând, faţă de contextul general din ultima perioadă, care a vizat discretitarea şi stigmatizarea constantă a puterii judecătoreşti în România, precum şi de poziţia unanimă a tuturor preşedinţilor curţilor de apel care au transmis Consiliului că există o stare de tensiune majoră în rândul corpului profesional al judecătorilor pe fondul acestei campanii negative şi al negării eforturilor deosebit de mari ale magistraţilor pentru realizarea actului de justiţie, în contextul volumului foarte mare de activitate şi al deficitului cronic de personal.

Totodată, măsura este necesară în vederea exprimării punctului de vedere faţă de proiectul de lege vizând salarizarea, care prin conţinut şi efectele pe care le va produce neagă rolul şi locul puterii judecătoreşti în statul de drept şi, odată cu acesta, însuşi statul de drept în România.

Secţia pentru judecători transmite corpului profesional că sprijinul individual al f iecăruia este esenţial pentru Consiliu, care în funcţie de evoluţie va convoca în viitor adunările generale ale judecătorilor pentru reacţii ferme care să conducă la apărarea puterii judecătoreşti, asigurând întreg corpul profesional de implicarea deplină a Consiliului în garantarea şi apărarea statutului magistratului în România”, a transmis secția pentru judecători a CSM într-un comunicat de presă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole