G4Media.ro

Clujul își face metrou: în zece zile Primăria lansează licitația pentru studiul…

Clujul își face metrou: în zece zile Primăria lansează licitația pentru studiul de prefezabilitate

Primarul Emil Boc a declarat joi, în debutul şedinţei de Consiliu Local, că în maximum zece zile Primăria va lansa licitaţia pentru studiul de prefezabilitate al viitorului metrou de la Cluj-Napoca, transmite Monitorul de Cluj.

În aprilie 2018, primarul Emil Boc anunțase că firme japoneze sunt interesate de construirea unui metrou la Cluj-Napoca. Linia de metrou ar urma să fie construită între Florești și Apahida, un proiect care va dura 10-15 ani.

“Suntem foarte aproape să lansăm studiul de prefezabilitate pentru selectarea consultantului astfel încât să elaborăm un caiet de sarcini după toate rigorile viitorului unui metrou şi nu după ceea ce există astăzi în materie de realizare a unui metrou obişnuit. Sper ca în prima parte a lunii noiembrie, în primele 10 zile, să fim în măsură să lansăm în licitaţie publică pentru studiul de prefezabilitate. Pentru investiţii mai mari de 75 milioane de euro este nevoie şi de studiu de prefezabilitate şi de studiu de fezabilitate. Este o cerinţă legală. Evident, după aceea va continua cu licitaţia de execuţie”, a declarat joi Emil Boc, potrivit Monitorul de Cluj.

„Metroul din Cluj nu este unul care să reproducă o situaţie existentă astăzi. De exemplu, metroul viitorului nu va mai avea acele captatoare de curent şi nu va fi un tunel aşa de mare aşa cum este astăzi pentru că for fi înlocuite mecanisme electrice şi de altă natură. Va fi şi un cost mai redus. Tot ce se face va ţine cont de evoluţia tehnologiei în materie de realizare a metroului, de aceea am avut nevoie de un consultant pentru a vedea tot ce este mai actual în lume cu privire la construcţia de la zero a unui metrou”, a mai spus Boc.

Citește tot articolul pe Monitorul de Cluj

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. Va felicit si aveti aprobarea mea, doar sa nu sapati prea adanc, pentru ca imi puteti perturba activitatea…

  2. Bravo Boc. Să vadă toată România cum ar fi arătat dacă nu ar fi votat PSD

  3. De ce nu cu un primar ca Boc ? N-as avea incredere in primareasa Firea, de fapt, in orice alt primar pesedist dar pe Boc il vad a fi un om onest si cu adevarat interesat de orasul pe care il gospodareste
    Mai ales ca 10-15 ani pare ca poate fi inca activ si dedicat.

    Realizarile Clujului ar trebui sa creeze emulatie si in regat, indiferent ca nu vorbim de aceleasi obiective punctuale. Dar e vorba de dezvoltare in interesul comunitatilor locale si asta ar trebui sa fie de ajuns pt edili !

  4. Se pare ca ne mutam la Cluj in 2028-2033.

  5. Oare s-a prins si Boc in sfarsit, ca nu mai merge cu Untold, EC, panselute si targul gogonelor cu motz? Ca doar asta s-a intamplat in Cluj in ultimii 15 ani. Nicio investitie in infrastructura noua, nicio o masura de fluidizare a traficului sau de stopare a cresterii ingrozitoare a preturilor. Chiar si acest metrou ar fi o minune. Dar nu cred ca se va face. Apropos .. cand sunt alegerile?

    • Liviu Alexa, care-i baiul? nu-ți citește nimeni fițuica, de ai ajuns să scrii commenturi prin presa adevărată? Nici o investiție în infrastructura nouă? Nu serios, dar stadionul? (35 mil eur, de 7 ori mai ieftin decât stadionul București, la mărime și dotări similare) Sau sala polivalentă, singura din țară care îndeplinește criteriile euro, de se joacă la Cluj toate meciurile naționalelor pentru tăt felu de sporturi? Dar reconstrucția urbanistică totală din piața unirii? Podul Decebal demolat și reconstruit de la zero (6 benzi + 2 benzi bicicletă + trotuare)? Și mă rog, tot așa, la urma urmei primăria are un buget de 300 de mil eur pe an, cam greu ar fi să se planteze numa panseluțe de ei, nu crezi? Ia, hai, pregătește-te de alegerile care vin, de data asta poate reușești să îți convingi măcar rudele să voteze cu tine :)))

    • „Stoparea cresterii ingrozitoare a preturilor” !
      Bai comunist tembel, primarul stopeaza cresterea preturilor ?

      PS. E bine ca nu ai putut sa te abtii si ai dat drumul la gugumania asta, ca sa stiu cu cine am de-a face si sa nu imi mai pierd pe viitor timpul sa iti citesc ineptiile!

    • @johnny. Mai baiatule, un stadion inseamna infrastructura la tine?! Dar niste drumuri care sa duca la stadion? Hm? Sau niste parcari pt stadion? Ai vazut si tu cum se blocheaza toate strazile pe o raza de un km in jurul stadionului atunci cand e vreun meci, nu? Sala Polivalenta nu a fost construita acum. Ea era acolo. A fost doar reutilata. Si asta numesti infrastructura? Vorbesti cumva de podul decebal, ala care trebuia reconstruit acum vreo 20 de ani? Ala pe care l-au lasat in paragina pana a cazut femeia aia prin trotuar? Si chiar si dupa aia a mai durat 2 ani pana s-au apucat de el? Si a durat alti aproape 2 ani ca sa faca un pod lung de 12 metri!?!? „reconstrucția urbanistică totală din piața unirii”?!? Adica faptul ca a inchis o (una) strada de a bulversat tot traficul intr-o zona si asa ultra-aglomerata? Pt ca a inchis strada aia, toate celelalte strazi din zona au devenit aproape complet blocate in 90% din timp? Aia inseamna pt tine reconstructie? Bai idiotule, ca sa ajungi la Primarie, acum trebuie sa ocolesti vreo 4 km pe niste strazi super aglomerate. Oamenii care stau pe strazile astea sunt absolut disperati acum. Nu mai pot iesi din curti/case. Nu mai pot deschide geamurile din cauza poluarii si zgomotului. Sunt case istorice care crapa din cauza vibratiilor bai berbecule! Mai iesi si tu din oras si mai ales din tara ca sa vezi cum arata un oras adevarat. Dar stiu ca pt tine, venit de pe la Huedin sau Tarnaveni sau de pe unde dracu mai veniti, Clujul vi se pare oras fain doar pt ca are asfalt pe strazi si nu noroi ca la voi acasa.

      @susufler- Bai postac resapat.. ai trecut de la hotnews unde pupai in cur psd-ul la gmedia ca sa pupi opozitia? Esti labil psihic? Ai vreo idee despre cum functioneaza economia mai muci’n ceai? Tie si se pare normal sa ai preturi de Viena intr-un oras care pute a canal? Doar pt ca taxele percepute de „primarie” sunt mai mari ca in Bucuresti? Si sa nu primesti absolut nimic in schimbul acestor taxe? Si tembel comunist e ma-ta, postac imbecil. Hai sictir!

    • novac drăguțule, ai luat-o pe ulei rău de tot. Cred că îți duci zilele sub podul Decebal și ghinionista ți-a căzut în cap și asta te-a otrăvit împotriva evidenței cât un munte; Clujul merge bine !!!
      În postarea ta încerci o manipulare mizerabilă ceea ce face ca orice cuvinte ți se adresează să fie o constatare nici de departe o jignire.
      Mă refer la faptul că prețurile în Cluj cresc tocmai pentru că orașul crește în valoare. Lucru absolut normal când un oraș, ca și Clujul, capătă greutate economică și internațională.
      Ești penibil dar nu-ți face probleme nu ești singurul. Mai avem o echipă cu Dragnea pe post de fraier principal.

  6. Felicitari Clujului, felicitari primarului! Avem si noi, in Moldova, ” metrou”, opera psd ista: circula ramele prin santuri. Cum era gluma aia: un cetatean din Drumul Taberei si a luat un caine pe care l a botezat „Metrou”, acum se plimba omul zilnic cu Metrou-ul! Bravo Cluj iata dovada ca se poate!

  7. Boc nu este ala mic pe care l au fotografiat paparazzi cu un ursulet de plus cat el de mare/mic, cand se ducea la amanta?

    • Ăsta e argumentul tău? Ad hominem?

      Când n-ai ceva inteligent de spus, mai bine nu spune nimic.

  8. Bravo clujenilor!

  9. Novac,probabil tu vii din viitor, altfel nu-mi explic cum poți abera în așa hal. De fapt sunt convins că nici nu ești clujean. Oprește-te, ești penibil.

  10. Un proiect vizionar, mai ales dacă Clujul devine capitala României şi Ungariei, unite într-un stat federal în cadrul UE.

    • Da, ai uitat de Bulgaria si Serbia, plus Moldova si Ukraina. O sa fim buricul federatiei.

    • Stat federal in cadrul UE?? Stat in stat?
      Esti si matale ungur, sau de unde-ti veni ideea cu autonomuia?

      Aveai niste idei mai de Doamne-ajuta. Acum ai luat-o grav pe ulei.

  11. Felicitari! No comment.