Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Israelul, Libanul şi Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace şi o securitate durabile, a anunţat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuţii menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel şi militanţii Hezbollah susţinuţi de Iran, transmite AFP preluată de Agerpres.
„Suntem bucuroşi să anunţăm un acord-cadru între guvernul suveran libanez şi guvernul israelian, cu medierea şi sprijinul Statelor Unite”, a spus şeful diplomaţiei americane cu puţin timp înaintea semnării acordului, adăugând că acesta stabileşte „un cadru pentru o pace şi o securitate durabile”.
La scurt timp după anunţarea semnării acestui acord, premierul israelian Benjamin Netanyahu a susţinut că armata israeliană va rămâne în sudul Libanului până când Hezbollah va depune armele.
„În primul rând, cel mai important lucru este ca Israelul să rămână în zona de securitate din sudul Libanului. Aceasta este o realizare majoră şi o vom menţine atât timp cât Hezbollah nu este dezarmat”, a spus Netanyahu într-o înregistrare video transmisă presei israeliene.
Totuşi, a adăugat el, armata israeliană va permite armatei libaneze să preia controlul asupra a „două zone pilot”, una la sud de râul Litani şi cealaltă la nord de acesta, situate la aproximativ 30 de kilometri de graniţa cu Israelul.
De partea sa, Hezbollah a susţinut după anunţarea acestui acord că nu va accepta dezarmarea şi a cerut din nou retragerea necondiţionată a Israelului din sudul Libanului.
Sub auspiciile Statelor Unite, la jumătatea lunii aprilie Libanul şi Israelul au început negocieri directe la Washington, primele tratative de acest fel între cele două ţări în ultimele decenii.
Guvernul libanez a respins implicarea Iranului în discuţiile cu SUA şi cu Israelul, în ciuda protestelor grupării pro-iraniene Hezbollah, care a fost exclusă de asemenea de guvernul de la Beirut din tratative.
După ce SUA şi Israelul au lansat pe 28 februarie războiul împotriva Iranului, armata israeliană a început pe 2 martie o campanie de atacuri aeriene şi apoi o ofensivă terestră pe teritoriul libanez împotriva Hezbollah.
Iranul a cerut încetarea atacurilor israeliene asupra Libanului, una din condiţiile pe care le-a pus în cadrul procesului de negociere a unui acord care să pună capăt războiului început în februarie de SUA şi Israel, proces concretizat într-un memorandum de înţelegere care a oprit ostilităţile şi a fost semnat luna aceasta de SUA şi Iran, proces care continuă cu negocieri pentru o perioadă de 60 de zile în vederea semnării unui acord final şi cuprinzător.