Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan și-a prezentat marți programul electoral și a făcut publice într-o conferință de presă numele unora dintre specialiștii care au contribuit la scrierea materialului.
Întrebat ”cine v-a scris programul”, Nicușor Dan a spus că ”am avut pe fiecare capitol niște materiale mult mai ample făcute de specialiști”.
El i-a dat ca exemple pe specialiștii în politică externă Valentin Naumescu, Corneliu Bjola, Iulian Fota, Raluca Moldovan, Dorin Popescu și Tana Foarfă.
Nicușor Dan a pronunțat și numele lui Adrian Codîrlașu, analist economic care acum ocupă poziția de președinte al asociației Chartered Financial Analyst (CFA) România.
Pe Educație, Nicușor Dan l-a nominalizat pe Sorin Costreie, fost consilier al premierilor PNL.
Fostul ministru USR Vlad Alexandrescu este expertul pe cultură nominalizat de Nicușor Dan, iar la capitolul ”Egalitate de șanse” – Simina Tulbure.
Niște los eri, ca și Nicușor. Cum să susții un om incapabil să spună ceva coerent, fără carisma, viziune, empatie și mai ales caracter? Nu spune nimic, doar banalități, bun de buletinul meteo. Starea vremii, fără prognoze! Nu poate câștiga decât dacă se dă cineva la o parte.
Dream Team
Fiecare fată de pe FOMISIE18 e gata să fie luată tare.
Daca Fota e specialist pe politica externa..